Fiii spirituali ai Papei Ioan Paul al II-lea
01.02.2007, Roma (Catholica) - Grupul de rugăciune numit „Fiii spirituali ai lui Ioan Paul al II-lea”, care a luat fiinţă anul trecut, la Roma, numără în prezent 200 de credincioşi. Grupul, care îşi propune să aprofundeze şi să trăiască învăţăturile lui Karol Wojtyła în viaţa de zi cu zi, a primit numeroase adeziuni, din toată lumea, şi pe propriul sit web, informează Radio Vatican. Îndemnul Papei Ioan Paul al II-lea: „Deschideţi, mai mult, deschideţi-i larg porţile lui Cristos!” şi cel al Papei Benedict al XVI-lea: „Cristos nu ia nimic, dar dă totul” reprezintă punctele de referinţă zilnice ale membrilor acestui grup. Sediul reuniunilor fiilor spirituali ai Papei Ioan Paul al II-lea este Bazilica Sfânta Maria a Îngerilor, din Roma, unde pe 29 ianuarie 2007 s-a organizat întâlnirea cu tema: „Ioan Paul al II-lea, dar pentru lume”.
Despre menirea acestui grup de rugăciune, a vorbit pentru Radio Vatican coordonatoarea acestuia, Maria Rosa Lo Pronto, călugăriţă dominicană din congregaţia „Misionarele Sfântului Sixt”: „Această mişcare îşi propune să ceară credincioşilor participarea la rugăciune, împreună cu noi, să solicite preoţilor şi seminariştilor să ne conducă şi să ni se alăture în rugăciune, aşa cum dorea şi cum ne-a învăţat Papa Ioan Paul al II-lea. Dorim, mai ales, să avem mereu prezentă în minte figura acestui mare Papă, care a dat atât de mult Bisericii şi fiecăruia dintre noi”.
Sora Maria Rosa Lo Pronto utilizează termenul „mişcare” pentru că, în Italia, au luat naştere grupuri similare cu cel din Roma, aşa încât nu mai poate fi vorba de un grup, ci de un curent de gândire şi de trăire creştină. Fiii spirituali ai Papei Ioan Paul al II-lea şi-au propus să alimenteze propria credinţă prin rugăciune, să mediteze, să aprofundeze, să trăiască şi apoi să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu. Ei vor, de asemenea, să cunoască mai bine învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea şi pe acelea ale Papei Benedict al XVI-lea. După cum spune coordonatoarea grupului, intenţia lor fiind aceea „de a păşi împreună cu Biserica, pentru Biserică şi în Biserică, însoţiţi de Sfânta Fecioară Maria, pentru a trăi în mod concret dedicarea totală exprimată prin cuvintele `totus tuus`”.

Dumnezeu sa ne ajute ca acest grup de rugaciune sa se extinda si in Romania. Daca deja exista , as fi deosebit de fericita sa pot face parte din el. Rugaciunea este singura sursa de speranta in acest timp nesigur. Laudat sa fie Isus Cristos.