Copiii şi media: o provocare pentru educaţie
24.01.2007, Vatican (Catholica) - Astăzi, 24 ianuarie 2007, sărbătoarea Sf. Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor, a fost făcut public Mesajul Papei Benedict a XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care în acest an se va celebra în ziua de 20 mai, având tema: „Copiii şi media: o provocare pentru educaţie”. Mesajul Sfântului Părinte a fost publicat pe situl www.vatican.va în limbile italiană, engleză, franceză, germană, spaniolă şi portugheză. Situl Catholica.ro a transmis abonaţilor săi traducerea în limba română a mesajului, care este şi publicat la secţiunea de documente a sitului.
„Tema celei de-a 41-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale”, începe Mesajul Sfântului Părinte, „ne invită să reflectăm asupra a două teme conexe de o imensă importanţă. Formarea copiilor este una dintre ele. Cealaltă, poate mai puţin evidentă dar nu mai puţin importantă, este formarea mijloacelor de comunicare.” „Provocările complexe cu care se confruntă astăzi educaţia sunt adesea legate de influenţa penetrantă a media în lumea noastră”, a subliniat Sfântul Părinte, arătând că „unii pretind că influenţa formativă a media rivalizează cu cea a şcolii, a Bisericii şi poate chiar a căminului”.
Papa Benedict al XVI-lea a analizat relaţia dintre copii, mass-media şi educaţie din două perspective: „formarea copiilor de către media; şi formarea copiilor pentru a răspunde în mod potrivit la mijloacele de comunicare socială. … Pregătirea pentru o folosire corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală, morală şi spirituală a copiilor”. Sfântul Părinte a subliniat rolul de primă importanţă al părinţilor în educarea copiilor în acest sens: „Ei au dreptul şi datoria de a garanta folosirea prudentă a media prin formarea conştiinţelor copiilor lor pentru a exprima judecăţi sănătoase şi obiective, care îi vor călăuzi mai apoi în alegerea sau respingerea programelor disponibile. În a face acest lucru, părinţii trebuie să aibă parte de încurajare şi asistenţă din partea şcolilor şi a parohiilor, pentru a se asigura că acest aspect dificil, dar dătător de satisfacţie, al faptului de a fi părinte este sprijinit de comunitatea mai largă”.
Papa a îndemnat la o educaţie pozitivă a tinerei generaţii, prin a-i prezenta acesteia „ceea ce este excelent din punct de vedere estetic şi moral”. „Este important aici să recunoaştem valoarea fundamentală a exemplului părinţilor şi beneficiile introducerii tinerilor în lucrările clasice ale literaturii pentru copii, în artele frumoase şi în muzica înălţătoare… Frumuseţea, un fel de oglindă a divinului, inspiră şi însufleţeşte inimile şi minţile tinere, în timp ce urâţenia şi vulgaritatea au un impact deprimant asupra atitudinilor şi comportamentului”. „Această dorinţă fierbinte a părinţilor şi învăţătorilor de a-i educa pe copii pe căile frumuseţii, adevărului şi binelui poate fi sprijinită de industria media doar în măsura în care ea promovează demnitatea umană fundamentală, adevărata valoare a căsătoriei şi a vieţii de familie, şi realizările şi ţelurile pozitive omenirii.”
Pontiful a evidenţiat în consecinţă „nevoia ca mijloacele de comunicare să fie angajate într-o formare eficientă şi în respectarea standardelor etice”, recunoscând că „cei care lucrează în acest domeniu se confruntă cu `presiuni psihologice şi dileme etice deosebite` care uneori văd competitivitatea comercială constrângându-i pe comunicatori să coboare standardele”. Papa a făcut din nou apel „la liderii industriei media de a-i educa şi încuraja pe producători să apere binele comun, să susţină adevărul, să protejeze demnitatea umană individuală şi să promoveze respectul pentru nevoile familiei”. În ceea ce priveşte rolul Bisericii, Sfântul Părinte a arătat că, mai presus de toate, ea „doreşte să comunice o viziune în care demnitatea umană să fie centrul tuturor comunicărilor umane demne”.
