America Latină are nevoie de discipoli
22.01.2007, Vatican (Catholica) - Mesajul mântuirii trebuie să pătrundă rădăcinile culturilor, a explicat Papa Benedict al XVI-lea sâmbătă, 20 ianuarie 2007, Adunării Plenare a Comisiei Pontificale pentru America Latină. „Este necesar să proclamăm integral mesajul mântuirii, pentru ca acesta să pătrundă rădăcinile culturilor şi să fie întrupat în actualul moment istoric al Americii Latine, pentru a răspunde mai bine la nevoile şi aspiraţiile sale legitime”, a subliniat Sfântul Părinte. Papa a explicat că tema întâlnirii – „Familia şi educaţia creştină în America Latină” – a fost aleasă cu gândul la provocările ridicate de evanghelizare, şi a legat aceasta de cea de-a 5-a Conferinţă Generală a Episcopatului Americii Latine, pe care o va deschide în Brazilia în luna mai a acestui an.
Acea conferinţă „este chemată a fi un impuls reînnoit pentru evanghelizare în acea vastă, predominant catolică regiune a lumii”, a adăugat Pontiful. Actualele provocări ale Americii Latine „sunt enorme”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, menţionând schimbarea culturală generată de media, curentele migratoare şi consecinţele lor familiale şi religioase, problemele referitoare la felul în care naţiunile trebuie să îşi asume istoria şi viitorul lor, secularizarea, globalizarea, sărăcia, violenţa şi traficul de droguri. „Mai presus de toate se vede nevoia urgentă pentru o nouă evanghelizare, care ne va stimula să reflectăm mai mult asupra valorilor credinţei noastre, astfel încât ele să configureze identitatea acestor popoare iubite care într-o zi au primit lumina Evangheliei”, a adăugat Sfântul Părinte.
Atunci când „credinţa nu este alimentată de rugăciune şi meditarea cuvântului divin, când viaţa sacramentală slăbeşte, prosperă sectele şi noile grupuri pseudo-religioase, făcând ca mulţi catolici să se înstrăineze de Biserică”, a spus el. Papa a explicat: „Doar trăind cu intensitate iubirea lor pentru Isus Cristos şi dedicându-se cu generozitate slujirii carităţii, discipolii Lui vor fi martori elocvenţi şi credibili ai imensei iubiri a lui Dumnezeu pentru fiecare fiinţă umană. „Pentru viitorul Bisericii din America Latină şi Caraibe, este important ca creştinii să îşi aprofundeze şi să îşi asume stilul de viaţă propriu discipolilor lui Isus Cristos: simplu şi plin de bucurie, cu o credinţă solidă înrădăcinată în străfundul inimii şi hrănită de rugăciune şi sacramente.”
„În familie, în comunitatea parohială şi diecezană” cresc şi se maturizează adevăraţii discipoli, care devin misionari şi „proclamă persoana lui Cristos şi Evanghelia Sa în toate mediile”, a declarat Pontiful. „Patrimoniul credinţei este păzit în familie”, a spus el. „În ea, copiii primesc darul vieţii, se simt iubiţi aşa cum sunt şi învaţă valorile care îi vor ajuta să trăiască în conformitate cu statutul lor de fii ai lui Dumnezeu. Familia, primind darul vieţii, devine mediul adecvat pentru a răspunde la darul vocaţiei, în special acum când se simte puternic nevoia ca Domnul să trimită lucrători în via Sa”.
