Papa Francisc: Boala cea mai mare este lipsa de iubire
27.06.2021, Vatican (Catholica) - „Boala cea mai mare a vieții, care este? Cancerul? Tuberculoza? Pandemia? Nu. Boala cea mai mare a vieții este lipsa de iubire, este când cineva nu reușește să iubească.” Afirmația a fost făcută de Sfântul Părinte astăzi, în contextul întâlnirii cu credincioșii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi în Evanghelie (cf. Mc 5,21-43) Isus se întâlnește cu două situații ale noastre mai dramatice, moartea și boala. De ele eliberează două persoane: o fetiță, care moare chiar în timp ce tatăl a mers să ceară ajutor lui Isus; și o femeie, care de mulți ani are hemoragie. Isus se lasă atins de durerea noastră și de moartea noastră și realizează două semne de vindecare pentru a ne spune că nici durerea nici moartea nu au ultimul cuvânt. Ne spune că moartea nu este sfârșitul. El învinge acest dușman, de care nu putem să ne eliberăm singuri.
Însă să ne concentrăm, în această perioadă în care boala este încă în centrul cronicilor, asupra celuilalt semn, vindecarea femeii. Mai mult decât sănătatea sa, erau compromise afectele sale. De ce? Avea hemoragie și de aceea, conform mentalității de atunci, era considerată impură. Era o femeie marginalizată, nu putea să aibă relații stabile, nu putea să aibă un soț, nu putea să aibă o familie și nu putea să aibă raporturi sociale normale pentru că era „impură”, o boală care o făcea „impură”. Trăia singură, cu inima rănită. Boala cea mai mare a vieții, care este? Cancerul? Tuberculoza? Pandemia? Nu. Boala cea mai mare a vieții este lipsa de iubire, este când cineva nu reușește să iubească. Această sărmană femeie era bolnavă e adevărat de hemoragie, dar prin urmare, de lipsă de iubire, pentru că nu putea fi cu alții din punct de vedere social. Și vindecarea care contează mai mult este aceea a afectelor. Dar cum să o găsească? Noi putem să ne gândim la afectele noastre: sunt bolnave sau sunt sănătoase? Sunt bolnave? Isus este capabil să le vindece.
Istoria acestei femei fără nume – o numim așa „femeia fără nume” -, în care ne putem vedea toți, este exemplară. Textul spune că a făcut multe îngrijiri, „își cheltuise toată averea, dar nu îi folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău” (v. 26). Și noi, de câte ori ne aruncăm în remedii greșite pentru a sătura lipsa noastră de iubire? Credem că ne fac fericiți succesul și banii, însă iubirea nu se cumpără, este gratuită. Ne refugiem în virtual, însă iubirea este concretă. Nu ne acceptăm așa cum suntem și ne ascundem în spatele machiajelor exteriorității, însă iubirea nu este aparență. Căutăm soluții la ghicitoare, la bigoți, pentru a ajunge după aceea fără bani și fără pace, ca femeia aceea. Ea, în sfârșit, îl alege pe Isus și se aruncă prin mulțime pentru a atinge mantia, mantia lui Isus. Adică acea femeie caută contactul direct, contactul fizic cu Isus. Mai ales în acest timp, am înțeles cât de importante sunt contactul, relațiile. Același lucru este valabil cu Isus: uneori ne mulțumim să respectăm vreun precept și să repetăm rugăciuni – de atâtea ori ca papagalii -, însă Domnul așteaptă ca să îl întâlnim, ca să ne deschidem inima, ca, asemenea femeii, să atingem mantia sa pentru a ne vindeca. Pentru că, intrând în intimitate cu Isus, suntem vindecați în afectele noastre.
Așa vrea Isus. De fapt, citim că, deși îngrămădit de mulțime, privește în jurul său pentru a căuta pe cel care l-a atins. Discipolii spuneau: „Dar uite că lumea se îmbulzește în jurul tău…” Nu: „Cine m-a atins?” Este privirea lui Isus: există atâția oameni, dar El merge în căutarea unei fețe și a unei inimi pline de credință. Isus nu privește la ansamblu, cum facem noi, ci privește la persoană. Nu se oprește în fața rănilor și a greșelilor din trecut, ci merge dincolo de păcate și de prejudecăți. Noi toți avem o istorie și fiecare dintre noi, în secretul său, cunoaște bine lucrurile urâte din propria istorie. Însă Isus le privește pentru a le vindeca. În schimb nouă ne place să privim lucrurile urâte ale altora. De câte ori, atunci când noi vorbim, cădem în bârfă, care înseamnă a vorbi rău despre alții, „a-i jumuli” pe alții. Privește: ce orizont de viață este acesta? Nu ca Isus, care privește mereu modul de a ne mântui, privește ziua de astăzi, buna voință și nu istoria urâtă pe care o avem noi. Isus merge dincolo de păcate. Isus merge dincolo de prejudecăți. Nu se oprește la aparențe, Isus ajunge la inimă. Și o vindecă tocmai pe ea, care era rebutată de toți, o impură. Cu duioșie o numește „fiică” (v. 34) – stilul lui Isus era apropierea, compasiunea și duioșia: „Fiică…” – și laudă credința ei, restituindu-i încredere în ea însăși.
Soră, frate, ești aici, lasă ca Isus să privească și să vindece inima ta. Și eu trebuie să fac aceasta: să las ca Isus să privească inima mea și să o vindece. Și dacă ai simțit deja privirea Sa duioasă asupra ta, imită-l și fă ca El. Privește în jurul tău: vei vedea că atâtea persoane care trăiesc lângă tine se simt rănite și singure, au nevoie să se simtă iubite: fă pasul. Isus îți cere o privire care să nu se oprească la exterioritate, ci să meargă la inimă; o privire care nu judecă – să terminăm odată să îi judecăm pe alții – Isus ne cere o privire care nu judecă, ci primitoare. Să deschidem inima noastră pentru a-i primi pe alții. Pentru că numai iubirea vindecă viața, numai iubirea vindecă viața. Sfânta Fecioară Maria, Mângâietoarea mâhniților, să ne ajute să ducem o mângâiere celor răniți în inimă pe care îi întâlnim pe drumul nostru. Și să nu judecăm, să nu judecăm realitatea personală, socială, a altora. Dumnezeu îi iubește pe toți! Să nu judecăm, lăsați-i pe alții să trăiască și încercați să vă apropiați cu iubire.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Astăzi, în apropierea sărbătorii sfinților Petru și Paul, vă cer să vă rugați pentru Papa. Rugați-vă în mod special: Papa are nevoie de rugăciunile voastre! Mulțumesc. Știu că veți face aceasta. Cu ocazia actualei Zile pentru pacea în Orient, invit pe toți să implore milostivirea lui Dumnezeu și pacea asupra acelei regiuni. Domnul să susțină eforturile celor care se străduiesc pentru dialog și conviețuire fraternă în Orientul Mijlociu, unde credința creștină s-a născut și este vie, în pofida suferințelor. Dumnezeu să acorde mereu acelor dragi populații tărie, perseverență și curaj.
Asigur apropierea mea de populațiile din sud-estul Republicii Cehe lovite de un uragan puternic. Mă rog pentru răposați și pentru răniți și pentru cei care au trebuit să lase casele lor, grav avariate. Adresez un bun-venit cordial vouă tuturor, care proveniți din Roma, din Italia și din alte țări. Văd polonezi, spanioli… Mulți sunt acolo și acolo… Vizita la mormintele Sfinților Petru și Paul să întărească în voi iubirea față de Cristos și față de Biserică. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere! Sunt buni tinerii Neprihănitei!
