Cardinalul Mario Grech: Biserica este sinodală pentru că este o comuniune
21.07.2021, Vatican (Catholica) - Și în timpul perioadei estivale dicasterele vaticane își continuă activitatea lor. Însă există un grup de lucru care de multe săptămâni este în agitație. Este cel de la Secretariatul General al Sinodului Episcopilor, chemat să redacteze documentul pregătitor și să ajute Bisericile locale într-un parcurs nou, pe care Papa Francisc a voit ca să fie realmente participat de jos. Am vorbit despre aceasta cu secretarul Sinodului, Cardinalul Mario Grech.
– Eminență, cum înaintează munca pregătitoare?
– Pentru a face Sinod trebuie să fim Sinod! Înainte de publicarea documentului despre procesul sinodal i-am ascultat pe președinții tuturor adunărilor Conferințelor Episcopale continentale împreună cu președintele Conferinței Episcopale din Statele Unite ale Americii și cu președintele Conferinței Episcopale Canadiene. După aceea, imediat după publicarea documentului, am adresat o invitație președinților tuturor Conferințelor Episcopale, consiliile lor permanente și secretarii generali pentru un colocviu fratern în timpul căruia ei aveau oportunitatea de a comenta, de a da sugestii precum și de a pune întrebări. În totalitate am ținut opt întâlniri împărțite pe limbi. Alte două momente de consultare au fost unul cu patriarhii din Orient și celălalt cu Arhiepiscopii majori. În afară de aceasta, am primit invitația Conferințelor Episcopale din Brazilia, Burundi și Antile care ne-au cerut o întâlnire specifică împreună cu ei.
– Cum au fost aceste prime întâlniri?
– Trebuie să spun că acesta a fost un exercițiu de colegialitate episcopală foarte apreciat și rodnic. Cu această abordare voiam să comunicăm mesajul că implicarea sinodală a tuturor este importantă și în această fază a lansării proiectului. Am întreprins o abordare asemănătoare și cu Curia, prin colocvii cu diferite dicasterii. Am creat patru comisii de sprijin al muncii în vederea Sinodului: una pentru aprofundarea teologică, alta pentru a ne ajuta să creștem ca Biserică în spiritualitatea de comuniune, a treia pentru metodologie și în sfârșit a patra care se va dedica aspectului comunicării.
– Ce puteți spune despre starea lucrărilor cu privire la tema specifică a următorului Sinod?
– Cunosc marea și știu că pentru o călătoria lungă cu nava trebuie pregătit totul cu acuratețe. Atenția pe care o acordăm în redactarea documentului pregătitor face parte din această pregătire atentă. Desigur, trebuie să fim de acord și cu privire la motivul călătoriei. Sfântul Părinte a încredințat celei de-a XVI-a Adunări Ordinare tema sinodalității. Desigur, o temă complexă, pentru că vorbește despre comuniune, participare și misiune: însă acestea sunt aspecte ale sinodalității și ale unei „Biserici în mod constitutiv sinodale”, așa cum a spus în discursul cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a instituirii Sinodului. „Pentru o Biserică sinodală”: spre acesta trebuie să mergem, sau mai bine zis, Duhul ne cere să mergem.
– Papa a subliniat de mai multe ori importanța sinodalității. De ce?
– Aș vrea elimin o înțelegere greșită. Mulți cred că sinodalitatea este „manie” a Papei. Sper că nici unul dintre noi nu împărtășește această gândire! În diferitele întâlniri de pregătire a reieșit cu claritate că sinodalitatea era forma și stilul Bisericii de la începuturi: documentul pregătitor scoate în evidență în mod clar acest lucru; și scoate în evidență cum Conciliul Vatican II, cu mișcarea de „întoarcere la izvoare” – Ressourcement – a voit să recupereze acel model de Biserică, fără a renunța la niciuna din marile realizări ale Bisericii din al doilea mileniu. Dacă vrem să fim fideli față de Tradiție – și Conciliul trebuie considerat ca etapa mai recentă a Tradiției – trebuie să mergem cu curaj pe această cale a Bisericii sinodale. Sinodalitatea este categoria care compune mai bine toate temele conciliare care în perioada post-conciliară au fost adesea contrapuse între ele. Mă gândesc mai ales la categoria ecleziologică de popor al lui Dumnezeu, care din păcate a fost contrapusă celei de ierarhie, insistând asupra unei Biserici „de jos”, democratice, și instrumentalizând participarea ca revendicare, nu departe de cea sindicală.
– După părerea Dvs, ce riscuri comportă această interpretare?
– Această interpretare înfricoșează pe mulți. Însă noi nu trebuie să privim la interpretări, mai ales dacă vor să dezbine: trebuie să privim la Conciliu, și la câștigurile pe care le-a adus, recompunând aspectul nu numai juridic, ierarhic, instituțional al ecleziologiei cu acela mai spiritual, teologic, istorico-mântuitor. Poporul lui Dumnezeu din Conciliul Vatican II este poporul pelerin spre Împărăție. Acea categorie a permis să se recupereze totalitatea celor botezați ca subiect activ al vieții Bisericii! Și nu a făcut aceasta negând funcția păstorilor, sau a Papei, ci punându-i pe aceștia ca principiu de unitate a celor botezați: Episcopul în Biserica sa, Papa în Biserica universală. Biserica este comuniune, a reafirmat Sinodul din 1985, demarând binecunoscuta ecleziologie de comuniune. Biserica este în mod constitutiv sinodală, suntem chemați să spunem „noi”. Cele două afirmații nu sunt în contradicție, ci una o completează pe cealaltă: Biserica drept comuniune, dacă are ca subiect – și nu poate să aibă alt subiect! – poporul lui Dumnezeu, este o Biserică sinodală. Pentru că sinodalitatea este forma care realizează participarea întregului popor al lui Dumnezeu și a tuturor în poporul lui Dumnezeu, fiecare după propria stare și propria funcție, la viața și la misiunea Bisericii. Și realizează aceasta prin relația dintre sensus fidei al poporului lui Dumnezeu – ca formă de participare la funcția profetică a lui Cristos așa cum este indicat în Lumen gentium 12 – și funcția de discernământ a păstorilor.
– Centralitatea poporului lui Dumnezeu pare uneori că este cu greu înțeleasă și împărtășită în experiența concretă. De ce?
– Probabil că ar trebui să ne mărturisim că ne este clară – și probabil și iubită, în sensul că o afirmăm și o apărăm cu plăcere – funcția ierarhică și magisterială. Nu la fel cea a lui sensus fidei. Însă pentru a înțelege importanța ei este suficient să subliniem tema botezului și modului în care Sacramentul renașterii nu abilitează numai la viața în Cristos, ci altoiește în mod nemijlocit în Biserică, drept mădular al trupului. Documentul pregătitor subliniază bine toate acestea. Dacă vom ști să recunoaștem valoarea lui sensus fidei și vom ști să mișcăm poporul lui Dumnezeu să conștientizeze această capacitate dată la Botez, vom demara adevăratul drum al sinodalității. Pentru că, în afară de sămânța comuniunii, vom pune și pe cea a participării. Prin Botez, toți cei botezați sunt părtași de funcția profetică, sacerdotală și regală a lui Cristos. Pentru aceasta, ascultând poporul lui Dumnezeu – la aceasta folosește consultarea în Bisericile particulare – știm că putem asculta ceea ce Duhul spune Bisericii. Asta nu înseamnă că poporul lui Dumnezeu determină drumul Bisericii. Funcției profetice a întregului popor al lui Dumnezeu (inclusiv păstori) îi corespunde misiunea de discernământ a păstorilor: din ceea ce spune poporul lui Dumnezeu păstorii trebuie să perceapă ceea ce Duhul vrea să spună Bisericii. Însă discernământul trebuie să pornească de la ascultarea poporului lui Dumnezeu.
– Există cei care se declară înspăimântați de cantitatea de angajare pe care parcursul sinodal o va comporta pentru Bisericile locale. Nu vă temeți de riscul de a complica viața obișnuită a Bisericii?
– Toate acestea nu sunt în realitate un proces care complică viața Bisericii. Pentru că fără a ști ceea ce Duhul spune Bisericii, am putea acționa în gol și chiar, fără să știm, împotriva Duhului. Odată redescoperită dimensiunea „pneumatologică” a Bisericii, nu putem decât să adoptăm dinamismul de profeție-discernământ, care stă la baza procesului sinodal. Acest lucru este valabil mai ales gândindu-ne la al treilea din termenii aflați în joc: misiunea. Sinodul tinerilor a vorbit despre sinodalitate misionară. Sinodalitatea este pentru misiune, este ascultarea a modului în care Biserica devine ea însăși trăind, mărturisind și ducând Evanghelia. Toți termenii propuși de titlu sunt legați între ei: stau sau cad împreună! Să cerem și noi să fim profund convertiți la sinodalitate: înseamnă să ne convertim la Cristos și la Duhul său, lăsând lui Dumnezeu primatul. (material L’Osservatore Romano, semnat de Andrea Tornielli și tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
