Anunțuri din Dieceza de Timișoara

04.08.2021, Timișoara (Catholica) - 1. Tabără de vară pentru copii și tineri
– Parohia romano-catolică din Slatina Timiș împreună cu parohia romano-catolică din Caransebeș organizează campusul de vară al copiilor (2-8 august 2021) precum și tabăra de vară pentru tineri (16-21 august 2021). Campusul de vară al copiilor se va desfășura la biserica romano-catolică din Slatina Timiș și în curtea școlii. Tabăra tinerilor va avea loc la Centrul Don Orione din București-Voluntari cu diferite activități ce se vor desfășura în mijlocul bătrânilor, al tinerilor și copiilor cu handicap. Va fi o experiență atât spirituală-caritativă, cât și turistică. Pentru organizarea acestor tabere vom fi ajutați de tinerii, credincioșii parohiei noastre precum si de pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, de seminaristul Ianăș Motolan, catehetul Francisc Craia, părintele paroh de la biserica ortodoxă din Slatina Timiș, de un grup de 11 persoane – tineri animatori din orașul italian Tortona, cu sprijinul consiliului local și cu implicarea directă a primarului Gheorghe Roma. Doritorii sunt așteptați cu drag să se înscrie la parohie.
2. Adorație Euharistică pentru familii
În fiecare prima joi a lunii în biserica parohială din Timișoara IV Iosefin are loc o Adorație Euharistică pentru familii. Astfel joi, 5 august 2021 adorația va începe la ora 19.00.
3. Hramul bisericii din Jimbolia
Similar ultimilor ani, și în această vară va avea loc hramul / Kirchweihfest bisericii din Jimbolia. Data aleasă este sâmbătă, 7 august a.c. ora 15.00. Ziua a fost stabilită de comun acord cu parohia romano-catolică Jimbolia, Consiliul local, Forumul Democrat al Germanilor și Grupul Local de Dansuri Germane „Hatzfelder Pipatsche”. Conducerea Asociației Germanilor din Jimbolia emigrați în Germania – HOG Hatzfeld – a hotărât să sprijine financiar organizarea hramului / Kirchweih-ului.
4. Jubileu de 25 de ani de preoție și hramul la Reșița „Maria Zăpezii”
Biserica romano-catolică din Reșița I a fost sfințită cu ocazia sărbătorii Maria Zăpezii (Sfințirea Bazilicii Sf. Maria din Roma). Comunitatea va sărbători hramul duminică, 8 august a.c. Sf. Liturghie va fi celebrată la ora 10.30 de către pr. János Varga, actualmente preot cooperator din Arad-Centru, originar din Reșița, care cu acest prilej va sărbători aniversarea a 25 de ani de preoție.
5. Miruiri în Dieceza de Timișoara
– Duminică, 8 august 2021 în cadrul Sf. Liturghii de la ora 10.00 Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va continua administrarea Sf. Mir la Recaș. Vineri, 6 august a.c. la ora 18.00 Episcopul diecezan se va întâlni cu cei 37 de tineri pregătiți pentru primirea acestui Sacrament.
– Luni, 16 august 2021 în cadrul Sf. Liturghii de la ora 11.00 Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va continua administrarea Sf. Mir la Carașova.
6. Sf. Liturghie pentru credincioșii de etnie cehă la Maria-Ciclova
La poalele munților Aninei se înalță biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian vizitat mai ales de comunitățile croate, germane și cehe din zona Banatului-Montan a Diecezei de Timișoara. Cu prilejul sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer, sâmbătă, 14 august 2021, la ora 18.00 va avea loc o Sf. Liturghie pentru credincioșii de etnie cehă, celebrantul principal fiind Excelența Sa Antonín Basler, Episcop auxiliar de Olomouc, Cehia. Va concelebra Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara.
7. Sf. Liturghie pontificală în Bazilica din Maria Radna
Cu prilejul sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer, în data de 14 august 2021 în Bazilica din Maria Radna începând cu ora 11.00 Excelența Sa Antonín Basler, Episcop auxiliar de Olomouc (Cehia) va celebra Sf. Liturghie. Va concelebra Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara. Duminică, 15 august 2021, în biserica de pelerinaj din Maria Radna începând cu ora 11.00, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, va celebra o Sf. Liturgie pontificală, la care va concelebra Excelența Sa Antonín Basler, Episcop auxiliar de Olomouc, Cehia. Predica va fi rostită în trei limbi de pr. Adalbert Jäger canonic, paroh de Timișoara VI Fratelia.
8. Vizita membrilor echipei Angelus TV la Timișoara
În data de 19 august 2021 un grup format din membrii echipei Angelus TV, primul post catolic în format online din țară condus de către pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinței Episcopilor din România va vizita Episcopia Romano-Catolică de Timișoara. Oaspeții se vor întâlni cu Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, și cu membrii biroului de presă a Episcopiei.
9. Tabără pentru familii la Rusca Montană
În perioada 19-22 august a.c. comunitatea formată din familii din Dorobanți vor participa la o tabără organizată în Casa Kolping din Rusca Montană. La tabără va participa pr. Zoltán György, paroh al parohiei romano-catolice din Iratoș.
10. Festivitate bănățeană la München
Duminică, 29 august 2021 va avea loc pelerinajul comunităților șvabilor dunăreni la biserica de pelerinaj Maria Ramersdorf din München. La acest eveniment din Dieceza de Timișoara sunt așteptați Mons. Johann Dirschl, Vicar general și pr. canonic Andreas Reinholz, paroh de Maria Radna, totodată vor fi prezenți mai mulți preoți originari din Banat: pr. Paul Kollar, pr. Robert Dürbach, pr. Andreas Straub, pr. Josef Hell, pr. Johann Palfy și pr. Franz Maiwurm. Pelerinajul va începe la ora 15.30 cu devoțiunea Sf. Rozariu, Sf. Liturghie solemnă fiind celebrată la ora 18.00, în cadrul căreia se va sărbători aniversarea a 10 ani de parteneriat între cele două biserici de pelerinaj Maria Ramersdorf din München și Maria Radna.
Pelerinii bănățeni au ocazia, la acest pelerinaj, de a-i felicita pe preoții care în acest an și-au serbat diferite jubilee sacerdotale: 40 de ani de preoție: Josef Hell, Johann Palfy, Franz Maiwurm. Mons. Andreas Straub va aniversa pe 8 decembrie a.c. 60 de ani de preoție.
Începând cu anul 2011 o copie a icoanei miraculoase de la Maria Radna se află în biserica din München, iar din anul 2012 copia icoanei din Maria Ramersdorf se găsește în bazilica din Maria Radna. Respectând normele în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, în biserică accesul credincioșilor va fi limitat.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
