Papa va vizita adăpostul Caritas din Roma
29.12.2006, Vatican (Catholica) - Conform serviciului de ştiri al Vaticanului, la 4 ianuarie 2007, Sfântul Părinte urmează să facă o vizită la adăpostul condus de Caritasul Diecezei de Roma, la Colle Oppio. Un comunicat al Vicariatului de Roma, citat de VIS, informează că în timpul respectivei vizite, Papa Benedict va inaugura o cantină ce va purta numele Papei Ioan Paul al II-lea, dezvelind de asemenea o placă comemorativă. Vizita la centrul Caritas va include şi o oprire la scena de Crăciun construită de voluntarii Caritas.
Sfântul Părinte va fi însoţit de Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul său general pentru Dieceza de Roma, de Mons. Ernesto Mandara, Episcop auxiliar de Roma pentru aria centrală, şi de Mons. Guerino De Tora, director Caritas. Papa îi va saluta pe oamenii din adăpostul Caritas, pe cei ce fac parte din personalul instituţiei şi pe tinerii din „Il Centro”, aflat în acelaşi perimetru. Adăpostul Colle Oppio a fost prima construcţie pentru oamenii fără locuinţă din Roma, înfiinţată în 1983, în colaborare cu consiliul oraşului Roma. În ultimii 23 de ani adăpostul a primit mii de oameni, italieni şi neitalieni, distribuind peste nouă milioane de mese. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat centrul la 20 decembrie 1992, când a afirmat că „ne interesează omul care suferă”, fragment înscris pe placa comemorativă.

Respect pentru Biserica Catolica, de ce-ia ce face pentru oamenii. Ma bucur sa vad ca nu incetati sa va ganditi la oamenii nevoiasi, si care au nevoie de un acoperis asupra capului. Pacat in Romania nu prea se fac asa gesturi se cam doarme in picioare… Si cand o spun ma refer la statul Roman.