Solidaritatea nu e doar pentru tragedii
11.04.2009, L`Aquila (Catholica) - Solidaritatea nu este doar pentru momentele tragice, a afirmat secretarul Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). Episcopul Mariano Crociata, emerit de Noto, a susţinut aceasta ieri, la L`Aquila, la funeraliile pentru 204 din cele 289 de victime ale cutremurului care a lovit regiunea Abruzzo la începutul acestei săptămâni. Peste opt mii de persoane au participat la funeraliile naţionale prezidate de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului.
Episcopul Crociata şi-a exprimat solidaritatea cu Arhiepiscopul Giuseppe Molinari de L`Aquila, inclusiv în numele Cardinalului Angelo Bagnasco, preşedintele CEI, şi a „întregii Biserici italiene”. A amintit de tragedia provocată de cutremurul din 1968, care a lovit valea Belice din Sicilia: „Cu acea ocazie s-a făcut de asemenea un impresionant efort de solidaritate, italienii simţindu-se atunci în mod special fraţi, ca într-o mare familie, ceea ce este foarte frumos şi semnificativ.” A continuat: „Din aceste tragedii este important să învăţăm să fim solidari şi în evenimente comune, fără să le aşteptăm doar pe cele tragice.”
Patruzeci de victime au fost studenţi. Pr. Luigi Epicoco, capelanul parohiei universitare din L`Aquila, a spus că se simte „cumva vinovat pentru că nu am putut să îi salvez. Sunt puternic legat spiritual de tinerii din universitate şi pierderea lor este cumplită. Sunt convins că această suferinţă este destinată să întărească Biserica noastră, care nu este una făcută din pietre, ci dintr-o comunitate vie. Trebuie să ne adăpăm din virtutea speranţei şi să reluăm viaţa universitară imediat, deoarece L`Aquila fără studenţi nu va fi acelaşi oraş.”
„Fiecare familie a fost lovită”, a spus pr. Cesare Cardozo, preot paroh, originar din Maracaibo, Venezuela.”Mai mult decât să spun ceva, sunt prezent să întind mâna, să încurajez. Am căutat să fac prezentă Euharistia. Chiar de la început am celebrat Liturghia în spaţiu deschis, alături de rude. În prima zi chiar lângă trupurile care unul câte unul erau strânse.”
