Turcia, o experienţă spirituală şi pastorală de neuitat
03.12.2006, Vatican (Catholica) - Biserica Catolică de rit latin a intrat începând de astăzi în perioada Adventului. Papa Benedict s-a rugat ca de obicei, duminica la amiază, rugăciunea Angelus cu credincioşii din Piaţa San Pietro. Înainte însă a rostit un scurt discurs, pe care îl reproducem în continuare, în traducerea redacţiei româneşti a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Doresc să mulţumesc Domnului încă o dată, împreună cu voi, pentru călătoria apostolică pe care am făcut-o zilele trecute în Turcia: în ea m-am simţit însoţit şi susţinut de rugăciunea întregii comunităţi creştine. Tuturor, mulţumirea mea cordială! Miercurea viitoare, în timpul audienţei generale, voi avea prilejul să vorbesc mai pe larg despre această experienţă spirituală şi pastorală de neuitat, din care sper să provină roade de bine pentru o cooperare tot mai sinceră între toţi ucenicii lui Cristos şi pentru un dialog rodnic cu credincioşii musulmani. Simt acum nevoia să reînnoiesc recunoştinţa mea faţă de toţi cei care au organizat călătoria şi au contribuit în diferite moduri la desfăşurarea ei paşnică şi fructuoasă. Un gând special adresez autorităţilor Turciei şi poporului turc prieten care mi-a rezervat o primire demnă de tradiţionalul său spirit de ospitalitate.
Doresc mai presus de toate să amintesc cu recunoscătoare afecţiune scumpa comunitate catolică care trăieşte pe pământ turcesc. Mă gândesc la ea în timp ce, cu duminica de astăzi, intrăm în timpul Adventului. Am putut să îi văd şi să celebrez Sfânta Liturghie împreună cu aceşti fraţi şi surori ai noştri care se găsesc în condiţii adesea nu uşoare. Este într-adevăr o mică turmă, felurită, plină de entuziasm şi de credinţă, care, am putea spune, trăieşte constant de o manieră intensă experienţa Adventului susţinută de speranţă. În Advent, liturgia ne repetă adesea şi ne asigură, ca şi cum pentru a învinge neîncrederea noastră naturală, că Dumnezeu „vine”: vine să stea cu noi, în orice situaţie a noastră; vine să locuiască în mijlocul nostru, să trăiască cu noi şi în noi; vine să acopere distanţele ce ne despart şi ne separă; vine să ne reconcilieze cu El şi între noi. Vine în istoria omenirii să bată la uşa fiecărui om de bunăvoinţă, pentru a aduce indivizilor, familiilor şi popoarelor darul fraternităţii, al concordiei şi al păcii. De aceea, Adventul este în gradul cel mai înalt timpul speranţei în care cei care cred în Cristos sunt invitaţi să rămână în aşteptare atentă şi lucrătoare, alimentată de rugăciune şi de angajare prin fapte de caritate. Fie ca apropierea Naşterii lui Cristos să poată umple inimile tuturor creştinilor de bucurie, de seninătate şi de pace!
Pentru a trăi în modul cel mai autentic şi rodnic această perioadă de Advent, liturgia ne îndeamnă să privim la Preasfânta Maria şi să pornim la drum în mod ideal împreună cu ea spre peştera din Betleem. Când Dumnezeu a bătut la uşa tinerei sale vieţi, ea l-a primit cu credinţă şi cu iubire. Peste câteva zile o vom contempla în misterul luminos al Neprihănitei sale Zămisliri. Să ne lăsăm împreună atraşi de frumuseţea ei, reflex al gloriei divine, pentru ca „Dumnezeu care vine” să găsească în fiecare dintre noi o inimă bună şi deschisă, ca El să o poată copleşi cu darurile sale.
