BRU în apărarea familiei (comunicat)
22.11.2006, Oradea (Catholica) - Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, s-a implicat activ în demersul iniţiat pentru modificarea Constituţiei în sensul interzicerii poligamiei, precum şi a definirii căsătoriei ca fiind legătura dintre un bărbat şi o femeie.
În acest sens, la nivelul parohiilor greco-catolice s-a desfăşurat o amplă campanie de strângere de semnături astfel încât căsătoria să fie protejată. În cadrul acestor acţiuni se înscrie şi cea de astăzi, organizată de Asociaţia Profesorilor Greco-Catolici. Profesorii greco-catolici, ca formatori de opinie, au considerat că este de datoria lor să se implice în aceste eforturi. Poporul român, care este un popor creştin, doreşte să păstreze valorile tradiţionale ale familiei. Este clar că toate formele alternative de convieţuire au efecte negative asupra minorilor, dar şi asupra dezvoltării demografice.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, alături de celelalte culte care s-au implicat în acest demers, speră că principiile moralei creştine vor fi promovate de mediul politic, astfel încât viitorul familiei să fie asigurat. (Comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al Eparhiei de Oradea, drd. Florin Jula)
