Papa Francisc: Faceți soacrele fericite
27.04.2022, Vatican (Catholica) - Miercuri, 27 aprilie 2022, Papa Francisc a continuat seria de cateheze despre „sensul și valoarea bătrâneții”, în cadrul tradiționalelor întâlniri săptămânale cu credincioșii. Subiectul întâlnirii de astăzi l-a oferit „splendida Carte a lui Rut, o bijuterie a Bibliei”. Pontiful a explicat: „Parabola lui Rut luminează frumusețea legăturilor familiale: generate de raportul de cuplu, dar care merg dincolo de legătura de cuplu. Legături de iubire capabile să fie la fel de puternice, în care se iradiază perfecțiunea acelui poliedru al afectelor fundamentale care formează gramatica familială a iubirii.”
Această carte are „o prețioasă învățătură despre alianța generațiilor: unde tinerețea se revelează capabilă să redea entuziasm vârstei mature, unde bătrânețea se descoperă capabilă să redeschidă viitorul pentru tinerețea rănită”. Cartea este despre Rut, ajunsă văduvă, context în care soacra, Noemi, o îndeamnă să se întoarcă în țara ei. Dar moabita „rezistă la această ofertă generoasă, nu vrea să plece la casa ei”. Noemi „va lua inițiativa, deschizând pentru Rut un nou viitor. O instruiește și o încurajează pe Rut, văduvă a fiului său, să își cucerească un nou soț în Israel. Booz, candidatul, arată noblețea sa, apărând-o pe Rut de oamenii săi angajați. Din păcate, este un risc care are loc și astăzi.”
Pontiful a avut câteva sfaturi pentru familiști: „Astăzi soacra este un personaj mitic. Soacra nu spun că o percepem ca fiind diavolul dar mereu este percepută ca o figură urâtă. Dar soacra este mama soțului tău, este mama soției tale. Să ne gândim astăzi la acest sentiment un pic răspândit că soacra cu cât este mai departe cu atât este mai bine. Nu! Este mamă, este bătrână. Unul din lucrurile cele mai frumoase ale bunicilor este să îi vadă pe nepoți, când copiii au copii, retrăiesc. Îngrijiți bine raportul pe care voi îl aveți cu soacrele voastre: uneori sunt un pic speciale, dar ți-au dat maternitatea soțului, ți-au dat totul. Cel puțin trebuie să le faceți fericite, pentru ca să ducă înainte bătrânețea lor cu fericire. Și dacă au vreun defect trebuie ajutate să se corecteze. Și vouă soacrelor vă spun: fiți atente cu limba, pentru că limba este unul din păcatele cele mai urâte ale soacrelor, fiți atente.”
