Credinţa noastră, viaţa noastră: primul număr
16.10.2006, România (Catholica) - De ieri şi-a început existenţa reală dar în spaţiul virtual o nouă revistă electronică greco-catolică: „Credinţa noastră, viaţa noastră”. Ea poate fi găsită la adresa Credinta-noastra.cnet.ro, primul număr având un editorial, trei articole şi două prezentări de carte. Redacţia este formată din persoane din diverse Eparhii greco-catolice, dorindu-se prin aceasta să nu fie limitată la spaţiul unei Eparhii. Titlul revistei este inspirat din cuvintele Cardinalului Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla, dar decedat departe de credincioşii lui, după ani de suferinţă petrecuţi în închisoare şi apoi în diverse mănăstiri ortodoxe.
În editorialul semnat de Andrei Mărcuş citim: „Ce îşi propune revista electronica greco-catolică `Credinţa noastră, viaţa noastră`? Să ia cât mai în serios cu putinţă cuvintele programatice ale cardinalului Iuliu Hossu `credinţa noastră este viaţa noastră`, cuvinte care de fapt se şi regăsesc în titlul revistei şi să le pună în practică. Cum se va face acest lucru? În primul rând prin calitatea materialelor pe care dorim să vi le propunem. Suntem conştienţi că suntem la început de drum şi că unii dintre colaboratorii revistei sunt chiar la primele lor articole, dar acest lucru nu ne împiedică să fim exigenţi în ceea ce facem spre folosul cititorilor noştri şi al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. În al doilea rând, Revista se doreşte a fi un loc care să reflecte atât trecutul Bisericii noastre cât şi prezentul ei, un loc în care Tradiţia Bisericii, liturghia, spiritualitatea să se întrepătrundă în mod spontan cu grijile şi bucuriile vieţii cotidiene.”
După editorialul „La început de drum” putem citi în revistă articolele „Viaţă cotidiană la Colegiul Urban de Propaganda Fide la jumătatea secolului al XVIII-lea”, de Radu Nedici; „Despre iertare”, de Ştefania Isăilă; şi „AGRU – Scurt istoric”, de Alin Tat. Urmează prezentarea cărţii „Egeria – Pelerinaj in Locuri Sfinte AD 381-384”, de Cornelia Frişan; şi o recenzie de carte semnată de Dan Pătraşcu la cartea „Das LOL2A-Prinzip: Die Formel für Reichtum”, de Rene Egli. Situl revistei permite cititorilor să îşi exprime opiniile prin intermediul comentariilor. Vă invităm să vizitaţi situl revistei, iar publicaţiei îi dorim viaţă lungă şi cititori mulţi.

Este o veste extraordinara! Din formularea stirii deduc ca mai exista si alte reviste electronice greco-catolice. Cate? Care?
Succes actualei reviste. O voi vizita imediat.
Aparitia unei noi publicatii crestine nu poate aduce decat bucurie in sufletul celor care traiesc cu adevarat credinta. Doresc noiii publicatii sa devina o tribuna deschisa a exprimarii opiniilor celor mai diverse, pe aceasta tematica, bineinteles.
Succes!
Există de câţiva ani Studia Theologica, la adresa http://www.studiatheologica.cnet.ro