Papa Francisc: A ne împotrivi mâniei cere o mare forță interioară
26.06.2022, Vatican (Catholica) - În discursul său dinaintea rugăciunii Angelus de duminică, 26 iunie 2022, Papa Francisc a reflectat asupra deciziei lui Cristos de a nu se lăsa cuprins de mânie în fața adversarilor neprimitori, dându-ne în schimb un exemplu de „răbdare, calm, blândețe, fără a încetini vreun pic angajarea în a face binele”, care denotă „o mare forță interioară”. „A ne lăsa cuprinși de mânie în contrarietăți este ușor, este instinctiv. Ceea ce este dificil în schimb este să ne stăpânim, făcând ca Isus care a mers în alt sat”, a spus Pontiful, reflectând asupra lecturii evanghelice din capitolul 9 de la Luca. „Aceasta înseamnă că, atunci când găsim închideri, trebuie să ne îndreptăm să facem binele în altă parte, fără reproșuri. Astfel, Isus ne ajută să fim persoane senine, mulțumite de binele făcut și care nu caută aprobările umane”. Vă oferim discursul Papei după traducerea făcută de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia din această duminică ne vorbește despre o cotitură. Spune așa: „Când s-au împlinit zilele înălțării Sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim” (Luca 9,51). Așa începe „marea călătorie” spre cetatea sfântă, care cere o decizie specială pentru că este ultima. Discipolii, plini de entuziasm încă prea lumesc, visează că Învățătorul merge în întâmpinarea triumfului; în schimb Isus știe că la Ierusalim îl așteaptă refuzul și moartea (cf. Luca 9,22.43b-45); știe că va trebui să sufere mult; și aceasta cere o hotărâre. Așa merge Isus cu pas hotărât spre Ierusalim. Este aceeași decizie pe care trebuie să o luăm noi, dacă dorim să fim discipolii lui Isus. În ce anume constă această decizie? Pentru că noi trebuie să fim discipoli ai lui Isus în mod serios, cu adevărată hotărâre, nu – așa cum spunea o bătrânică pe care am cunoscut-o – „creștini superficiali”. Nu! Creștini hotărâți. Și ne ajută să înțelegem aceasta episodul pe care evanghelistul Luca îl relatează imediat după aceea.
În timp ce erau pe drum, un sat de samariteni, aflând că Isus se îndrepta spre Ierusalim – care era cetatea adversară -, nu îl primește. Apostolii Iacob și Ioan, mâniați, îi sugerează lui Isus să îi pedepsească pe acei oameni făcând să coboare un foc din cer. Isus nu numai că nu acceptă propunerea, ci îi mustră pe cei doi frați. Ei vor să îl implice în dorința lor de răzbunare și El nu se bagă (cf. v. 52-55). „Focul” pe care El a venit să îl aducă pe pământ este un altul (cf. Luca 12,49), este Iubirea milostivă a Tatălui. Și pentru a face să crească acest foc este nevoie de răbdare, este nevoie de statornicie, este nevoie de spirit penitențial.
În schimb, Iacob și Ioan se lasă cuprinși de mânie. Și aceasta ni se întâmplă și nouă atunci când, deși făcând bine, eventual cu sacrificiu, în loc de primire găsim o ușă închisă. Atunci vine mânia: încercăm chiar să îl implicăm pe însuși Dumnezeu, amenințând cu pedepse cerești. Dar Isus parcurge o altă cale, care, departe de a se traduce în duritate, implică răbdare, calm, blândețe, totuși fără a încetini vreun pic angajarea în a face binele. Acest mod de a fi nu denotă slăbiciune ci, dimpotrivă, o mare forță interioară. A ne lăsa cuprinși de mânie în contrarietăți este ușor, este instinctiv. Ceea ce este dificil în schimb este să ne stăpânim, făcând ca Isus care – spune Evanghelia – „a mers în alt sat” (v. 56). Aceasta înseamnă că, atunci când găsim închideri, trebuie să ne îndreptăm să facem binele în altă parte, fără reproșuri. Astfel, Isus ne ajută să fim persoane senine, mulțumite de binele făcut și care nu caută aprobările umane.
Acum să ne întrebăm: noi în ce punct suntem? În ce punct suntem noi? În fața contrarietăților, a neînțelegerilor, ne adresăm Domnului, îi cerem fermitatea Sa în a face binele? Sau căutăm confirmări în aplauze, ajungând să fim aspri și supărăcioși când nu le auzim? De câte ori, mai mult sau mai puțin conștient, căutăm aplauzele, aprobarea altuia? Facem acel lucru pentru aplauze? Nu, nu merge. Trebuie să facem binele pentru slujire și nu să căutăm aplauzele. Uneori credem că fervoarea noastră este datorată simțului de dreptate pentru o cauză bună, dar în realitate de cele mai multe ori nu este altceva decât orgoliu, unit cu slăbiciune, susceptibilitate și nerăbdare. Așadar, să îi cerem lui Isus forța de a fi ca El, de a-l urma cu hotărâre fermă pe acest drum de slujire. De a nu fi răzbunători, de a nu fi intoleranți când se prezintă dificultăți, când ne dedicăm pentru bine și ceilalți nu înțeleg aceasta, ba mai mult, când ne descalifică. Nu, tăcere și înainte. Fecioara Maria să ne ajute să ne însușim hotărârea fermă a lui Isus de a rămâne în iubirea până la capăt.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Urmăresc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în Ecuador. Sunt aproape de acel popor și încurajez toate părțile să abandoneze violența și pozițiile extreme. Să învățăm: numai cu dialogul se va putea găsi, sper repede, pacea socială, cu atenție deosebită față de populațiile marginalizate și față de cei mai săraci, dar respectând mereu drepturile tuturor și instituțiile țării.
Doresc să exprim apropierea mea de cei din familie și de surorile sorei Luisa Dell’Orto, Mică Soră a Evangheliei a lui Charles de Foucauld, ucisă ieri la Port-au-Prince, capitala statului Haiti. De douăzeci de ani, sora Luisa trăia acolo, dedicată mai ales slujirii copiilor străzii. Încredințez lui Dumnezeu sufletul său și mă rog pentru poporul haitian, în special pentru cei mici, pentru ca să poată avea un viitor mai senin, fără sărăcie și fără violență. Sora Luisa a făcut din viața sa un dar pentru alții până la martiriu.
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din atâtea țări. Văd steagul argentinian, conaționalii mei, vă salut! Îndeosebi, salut credincioșii care provin din Lisabona, studenții de la Institutul Notre-Dame de Sainte-Croix din Neuilly, din Franța, și cei din Telfs, din Austria. Salut corul polifonic din Riesi, grupul de părinți din Rovigo și comunitatea pastorală Fericitul Serafino Morazzone din Maggianico. Văd că sunt steaguri din Ucraina. Acolo, în Ucraina, continuă bombardamentele, care provoacă morți, distrugere și suferințe pentru populație. Vă rog, să nu uităm acest popor chinuit de război. Să nu îl uităm în inimă și cu rugăciunile noastre. Vă urez o duminică frumoasă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
