„Zilele bucuriei” reluate la Zalău
15.07.2022, Zalău (Catholica) - Este prima vară, după cea din 2019, când copiii și tinerii din Zalău pot petrece mai multe zile împreună. „Zilele bucuriei” au început duminică, 10 iulie, la Bocșa, unde copiii au participat, împreună cu mai mulți adulți și cu credincioșii parohiei din localitate, la Sfânta Liturghie, apoi la a cincea ediție a pelerinajului Bocșa-Bădăcin, eveniment organizat de preoții Orest Nichita și Cristian Borz. Au participat și părinții protopopi Valer Părău și Nicolae Bodea, pr. Daniel Bertean, care a însoțit participanții în toate cele patru zile, precum și Surorile Sfintei Inimi de la Zalău.
A doua zi ne-am întâlnit la parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zalău, începând ziua cu cateheză, rugăciuni și continuând cu jocuri. Marți am făcut o frumoasă ieșire la castrul roman de la Moigrad-Porolissum. Miercuri ne-am întâlnit la Biserica „Sfânta Familie” din Zalău, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie, la care pr. Marius Matei a ținut un amplu cuvânt de învățătură, programul continuând cu jocuri. Părintele-protopop Valer Părău, unul din organizatorii acestor acțiuni, împreună cu pr. Daniel Bertean, a fost din nou alături de noi. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste zile frumoase. Mulțumim tuturor celor care au susținut desfășurarea acestor activități, în special voluntarilor Nicolae Buda și Hári Ibolya. (pr. Ciprian Robotin pentru EGCO.ro)
