Anunțuri din Dieceza de Timișoara

11.08.2022, Timișoara (Catholica) - 1. Adorație Euharistică în biserica din Timișoara-Fratelia
În biserica parohială Timișoara VI Fratelia continuă Adorația Euharistică începută înainte de Solemnitatea Sf. Rusalii. Credincioșii sunt așteptați în fiecare miercuri după Sf. Liturghie de la ora 18.00, programul spiritual fiind condus de pr. Adalbert Jäger, parohul acestei comunități.
2. Pelerinaj la Maria Radna
Sâmbătă, 13 august 2022, începând cu ora 11.00 în Bazilica Maria Radna, Excelența Sa László Böcskei, Episcop diecezan de Oradea, va celebra o Sf. Liturghie pentru credincioșii de etnie slovacă din Dieceza de Timișoara și Dieceza de Oradea, în cadrul deja tradiționalului pelerinaj al credincioșilor romano-catolici slovaci la Maria-Radna.
3. Hramuri în Dieceza de Timișoara
– Similar ultimilor ani, și în această vară va avea loc hramul / Kirchweihfest/ Bisericii din Jimbolia. Data aleasă este sâmbătă, 13 august a.c. ora 16.00. Aceasta a fost stabilită pentru timpul verii datorită venirii din Germania, a credincioșilor emigrații, în concedii. Organizatori sunt parohia romano-catolică Jimbolia, Primăria și Consiliul Local Jimbolia, Forumul Democrat al Germanilor și Grupul Local de Dansuri Germane „Hatzfelder Pipatsche”. Conducerea Asociației Germanilor din Jimbolia emigrați în Germania – HOG Hatzfeld – sprijină an de an organizarea hramului/ Kirchweih-ului. Cu ocazia hramului bisericii, cu o zi înaintea marcării acestuia, vineri, 12 august a.c., cu începere de la ora 19.00, va avea loc în biserică un concert vocal-instrumental oferit de cuplul Aida și Antoniu Marc.
– Luni, 15 august 2022, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se va sărbători hramul bisericii Fratelia B (Colonia Bessenyei), filială a parohiei romano-catolice Timișoara VI Fratelia. La ora 9.00 Sf. Liturgie solemnă va fi celebrată de pr. Adalbert Jäger canonic-decan, paroh al acestei comunități.
– Biserica din Carașova a fost sfințită în cinstea solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer. Cu acest prilej în zilele de 15 și 16 august a.c. comunitatea locală va sărbători hramul bisericii. Sf. Liturghii în ambele zile vor începe la ora 12.00.
– În 15 august a.c. se va sărbători hramul bisericii din Mailat, sfințită în anul 1879 cu ocazia solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer. Cu această ocazie Sf. Liturghie de mulțumire va fi celebrată la ora 10.00 în biserica romano-catolică din localitate de către pr. Csaba Miklós parohul locului.
– Primăria comunei Dudeștii Vechi va organiza în perioada 12-15 august 2022 Zilele Comunei Dvete Nedeli, în cadrul căreia vor avea loc mai multe programe culturale și distractive. Cu ocazia hramului bisericii romano-catolice din localitate, sfințită cu ocazia Solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer, luni, 15 august 2022, la ora 11.00, va avea loc o Sfântă Liturghie solemnă celebrată de către pr. Gheorghe Augustinov, paroh al parohiei bulgare din Timișoara. După această celebrare, la ora 12.00 pr. Sebastian Mirciov, parohul parohiei din Dudeștii Vechi împreună cu pr. Gheorghe Augustinov și membrii comunității vor depune flori la monumentul Episcopului Nikola Stanislavić, Episcopul-simbol al bulgarilor bănățeni, cândva păstor al Episcopiei de Nicopole și ulterior al celei de Cenad.
– Sâmbătă, 20 august 2022, în sărbătoarea Sf. Bernard de Clairveaux, mica comunitate catolică din Rusca Montană, filială a parohiei Oțelu-Roșu, își sărbătorește hramul bisericii – Kirchweih-ul (preluat cândva în română sub forma: Chirvait). Biserica romano-catolică din Rusca Montană este singura din Dieceza de Timișoara și – cel mai probabil din România – care a fost consacrată călugărului și Sfântului cistercian Bernard de Clairveaux. Sfânta Liturghie va fi celebrată la ora 11.30 de către părintele Călin Ciocian, paroh de Oțelu Roșu. La ora 10.00 este programată sosirea perechilor îmbrăcate în port popular, în fața bisericii. De la ora 10.15 și până la ora 11.15 va avea loc o paradă a portului de la biserică până la primărie. Între orele 11.00 și 11.15 va fi ridicat Kirchweihbaum-ul. După Sfânta Liturghie, la ora 12.30, grupurile de dansuri participante din Reșița și Timișoara vor oferi un program de dansuri populare, în fața bisericii. Între orele 16.30 și 18.30 va fi oferit un program cultural tradițional în parcul de lângă biserică și lângă Casa de Cultură. Organizatori: Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Primăria Rusca Montană și parohia romano-catolică Oțelu-Roșu/ Filiala Rusca Montană.
– Cu ocazia sărbătorii „Sf. Rochus”, duminică, 21 august 2022 se sărbătorește hramul bisericii din Timișoara-Freidorf. Sfânta Liturghie va fi celebrată la ora 17.00.
– Comunitatea romano-catolică din Lipova va sărbători în data de 27 august a.c. tradiționalul Kerwei. În biserica sfințită în cinstea Sf. Ioan Nepomuk, patronul Banatului Sf. Liturghie va începe la ora 11.00. La ora 16.00 va avea loc un program conținând vechi tradiții de Kerwei în fața bisericii, iar la ora 17.30 un program cultural în Centrul Recreativ Orășenesc Lipova.
4. Prima Sf. Împărtășanie la Fibiș
Duminică, 14 august a.c., în biserica din Fibiș, filială a parohiei Neudorf/Lipova în cadrul Sf. Liturghii de la ora 15.00, copii pregătiți de către pr. Ion Cădărean paroh de Lipova vor primi Prima Sf. Împărtășanie.
5. Hram în Banatska Topola
Comunitatea romano-catolică din Banatska Topola, sanctuar marian și loc de pelerinaj din Dieceza de Becicherecu Mare (Zrenjanin, Serbia) va sărbători duminică, 14 august a.c. la ora 19.00 hramul bisericii sfințite cu prilejul Solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer. Sf. Liturghie va fi celebrată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara.
6. Lansare de carte la Dudeștii Vechi
Luni, 15 august, ora 19:30 la sediul Uniunii Bulgare din Banat-România, filiala Dudeștii Vechi, va avea loc lansarea de carte a părintelui Ioan Vasilcin „Hurtite na Banatsćija – Balgarći Jazić” (Dicționar explicativ al dialectului bulgarilor bănățeni). Cartea este scrisă în dialectul bulgarilor bănățeni și a fost editată de Uniunea Bulgară din Banat-România.
7. Jubileul localității Gottlob
Comunitatea din Gottlob, filială a parohiei romano-catolice Lovrin, va sărbători luni, 15 august 2022 aniversarea a 250 de ani de la întemeierea acestei localități. Cu ocazia jubileului Sf. Liturghie va fi celebrată la ora 10.30 de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara. Deja cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, Episcopul emerit dr. h.c. Martin Roos a comandat la Szegedin o medalie comemorativă pentru jubileul comunității din Gottlob, care a fost dăruită tuturor credincioșilor catolici din Gottlob, conducerii HOG Gottlob și Asociației Germanilor din Gottlob emigrați în Germania. Anneliese Wambach, liderul Forumului Democrat German local din Gottlob, i-a mulțumit din toată inima Episcopului emerit într-o frumoasă scrisoare de mulțumire.
8. Festivalul internațional Zilele Muzicii la Oravița
În perioada 15-25 august 2022, va avea loc la Oravița festivalul internațional Zilele Muzicii la Oravița. În cadrul acestei manifestări culturale trei concerte vor fi găzduite de către biserica romano-catolică din acest oraș, după cum urmează:
– luni, 15 august, ora 19.00: Concert Ave Maria, cu Aura Twarowska (mezzosoprană) și Manuela Iana Mihăilescu (pian).
– vineri, 19 august, ora 19.00: recital pentru 2 piane cu Duo Oxy More (Elveția) – Philippe Boaron și Dinu Mihăilescu.
– joi, 25 august, ora 19.00: seară de muzică de cameră, cvartete cu pian, cu Marian Tanau (vioară, USA), Dorin Matea (viola, Elveția), Alexandra Guțu (violoncel), Dragoș Mihăilescu (pian).
9. Pelerinaj la Maria Ciclova
Biserica de pelerinaj din Ciclova-Montană este vizitată mai ales de comunitățile croate, germane și cehe din zona Banatului Montan a Diecezei de Timișoara. Cu ocazia Sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer, va avea loc pelerinajul comunităților catolice cehe din Dieceza de Timișoara. Programul liturgic este următorul:
Duminică, 14 08 2022 Ora 19.00 – Sfânta Liturghie în limba cehă;
Luni, 15 08 2022 Ora 07.00 – Sfânta Liturghie în limba cehă
Ora 10:00 – Devoțiunea Calea Sfintei Cruci pe Dealul Calvarului (în caz de vreme nefavorabilă va fi în biserică)
Ora 11:00 – Sfânta Liturghie
Ora 15:00 – Rugăciunea Sfântului Rozariu
Ora 18:00 – Vesperele
Totul va fi celebrat în trei limbi (germană, română și maghiară)
10. Pelerinaj la Maria Radna
Cu ocazia Solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la Cer, Bazilica din Maria-Radna va fi locul unde în zilele de 13, 14 și 15 august 2022 vor sosi în pelerinaj – după vechea tradiție – mai multe mii de credincioși pelerini. Programul liturgic al acestor zile, așa cum a fost comunicat de Parohia din Maria-Radna este următorul:
Sâmbătă, 13 august 2022: ora 11:00 – Sfântă Liturghie solemnă în limba slovacă celebrată de E.S. Böcskei László, Episcop diecezan de Oradea
Duminică, 14 august 2022: ora 11:00 – Sfântă Liturghie in limbile română, maghiară și germană
ora 19:00 – Sfântă Liturghie în limba croată
Luni, 15 august 2022: ora 7:30 – Sfântă Liturghie în limba croată
ora 9:30 – Sfântă Liturghie în limba maghiară
ora 11:00 – Sfântă Liturghie solemnă în limbile: română – maghiară – germană
ora 13:00 – Sfântă Liturghie în limba română
ora 14:00 – Sfântă Liturghie greco-catolică
ora 17:00 – Concert de muzică meditativă – Gheorghe Iovu
11. Festival Banat!
În Eibenthal, va avea loc, pentru a unsprezecea oară, cel mai mare eveniment din acest an: Festival Banat, care a devenit un fenomen. Această manifestare este cel mai mare eveniment cultural ceh din afara granițelor Cehiei, iar pentru al șaselea an transportul se face cu un tren special, care este unul dintre cele mai lungi decoruri care au călătorit pe căile ferate europene. În perioada 17-21 august a.c. satul Eibenthal va găzdui peste treizeci de trupe cehe, multe personalități cehe de prim rang (nu va lipsi un fost ministru de externe, călători celebri, scriitori, oameni de știință sau jurnaliști), câteva trupe de teatru iar anul acesta vor veni și două cântărețe de operă pentru a susține viața spirituală în biserica noastră. Pentru vizitatori sunt pregătite și diverse excursii în zonă (peștera Ponicova, chipu lui Decebal, Trescovăț sau vizite în celelalte sate cehe). Din 2012, festivalul a devenit cheia satului nostru, mereu s-a încercat să îl organizeze în așa fel încât să aibă cea mai mare influență posibilă asupra dezvoltării satului Eibenthal precum și asupra altor sate cehe din regiunea Banat. În zilele de 18 august (joi) și 19 august (vineri) de la ora 17.00 în biserica romano-catolică locală se va celebra o Sf. Liturghie, iar cadrul muzical va fi asigurat și de artistele Kristýna Kůstková és Adriana Žigmundová.
12. Sf. Liturghie pentru angajați
În capela Ordinariatului Episcopal joi, 18 august a.c. la ora 8.00 se va celebra o Sf. Liturghie pentru și în prezența angajaților Episcopiei.
13. Tabere pentru familii
În perioada 18-21 august a.c. la Șuncuiuș, jud. Bihor va avea loc o tabără Schönstatt în limba maghiară pentru familii din Diecezele de Timișoara și Oradea. Programul spiritual va fi coordonat de către familia Fleischer din Ungaria, membră a comunității familiilor din cadrul Mișcării Schönstatt.
– În perioada 24-28 august în organizarea familiilor din Dorobanți va avea loc o tabără pentru familii la Poiana Mărului, jud. Caraș-Severin. Tema taberei: Căminul nostru, sanctuarul tău.
14. Jubileul bisericii din Makó-Centru
Biserica romano-catolică din Makó-Centru (Ungaria) a fost ridicată în anul 1772 de către Episcopul de Cenad din acea vreme, Franz Anton conte Engl de Wagrain și sfințită în același an în cinstea Sf. Ștefan I regele Ungariei. Cu prilejul aniversării a 250 de ani de la sfințire în data de 20 august 2022 începând cu ora 10.00 în biserică se va celebra o Sf. Liturghie la care sunt invitați Episcopii diecezelor succesoare vechii Dieceze de Cenad. Omilia va fi rostită de Excelența Sa Iosif Csaba Pál Episcop de Timișoara. Parohia Makó-Centru a strâns în ultimii doi ani și în ultimele luni date istorice cu privire la trecutul ei, dar și al vechii reședințe episcopale de vară din localitate. Aceste informații au fost transmise în format digital de Arhiva Diecezană a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.
15. Biserica de pelerinaj din Voćin ridicată la rang de Basilica minor
Biserica romano-catolică din Voćin (Croația) sfințită cu prilejul sărbătorii Vizita Sf. Fecioare Maria la Elisabeta a fost ridicată la rang de Basilica minor de către Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor. În data de 21 august 2022, în cadrul Sf. Liturghii celebrate la ora 18.30 în biserică Mons. Giorgio Lingue, Nunțiul Apostolic în Republica Croația, va da citire acestui decret, totodată cei prezenți vor sărbători și aniversarea a 25 de ani de la întemeierea Diecezei de Požega prin bula papală emisă în data de 5 iunie 1997 a Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea. La această dublă sărbătoare va fi prezent Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, și pr. Nikola Lauš director al cancelariei episcopale.
16. Tabără de limba maghiară facultativă în Liceul Gerhardinum
În perioada 22-26 august 2022 Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara va organiza o tabără de limba maghiară pentru elevii de limbă maternă maghiară sau de origine maghiară care frecventează școli cu predare în limba română în clasele V-VIII și care învață maghiara ca limbă facultativă. În timpul taberei sunt asigurate trei mese pe zi și cazare.
Elevii pot participa la următoarele programe: ore de limba maghiară, ateliere creative meșteșugărești, jocuri de societate, activități sportive, vizitarea obiectivelor turistice ale orașului, lecții de canto, lecții de dans, rugăciune comună. Mai multe informații se pot obține la nr. de telefon 0720211286 sau pe adresa de e-mail kocsikz@yahoo.com
17. Campus de vară la Slatina Timiș
În perioada 22-28 august a.c. parohia romano-catolică Slatina Timiș va organiza un campus de vară cu multe jocuri, bucurie și poveste pentru copiii și tinerii comunității. Motto-ul taberei este: În pas cu Domnul. Înscrieri și mai multe informații în biroul parohial.
18. Pelerinajul international al Ministranților la Fatima
În organizarea Asociației Coetus Internationalis Ministrantium (CIM) va avea loc în perioada 25-28 august pelerinajul internațional al ministranților la Fatima. Motto-ul evenimentului este „Voi sunteți prezentul lui Dumnezeu – să slujim lui Dumnezeu și oamenilor”. Și din Dieceza noastră va participa un grup de pelerini format din tineri care au împlinit 14 ani.
19. Sf. Liturghie de mulțumire în Arad-Gai
pr. Tivadar Sándor, paroh de Arad-Gai născut în data de 25 august, va împlini anul acesta vârsta de 75 de ani. Sf. Liturghie de mulțumire va fi celebrată în această zi începând cu ora 18.00 în biserica locală.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
