PS Sescu începe o serie de întâlniri cu preoții Diecezei de Iași
15.11.2022, Traian (Catholica) - Luni, 14 noiembrie, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamț, PS Petru Sescu s-a întâlnit cu seria preoților consacrați în ziua de 23 iunie 2022. Inițiativa este parte dintr-un proiect mai amplu, Episcopul auxiliar dorind să îi întâlnească treptat pe toți preoții vicari, colaboratori și posibil și parohi. Într-una dintre predicile sale în capela Santa Marta, făcând referință slujirea Episcopilor, Papa Francisc le-a spus: „Episcopii să fie apropiați de Dumnezeu prin rugăciune, de preoții lor, între ei și în sfârșit, față de poporul lui Dumnezeu” (vineri, 20 septembrie 2019).
În urma întâlnirii cu Episcopii nou consacrați, la care a participat și Preasfințitul Petru Sescu, la începutul toamnei, Sfântul Părinte a amintit din nou această misiune specială pe care o au Episcopii. În consecință, pornind de la această dorință a Pontifului, în timp ce PS Iosif Păuleț, Episcopul de Iași, a început seria vizitelor pastorale, tocmai pentru a se alătura și mai mult de poporul lui Dumnezeu, Episcopul auxiliar al Diecezei a decis să îi întâlnească pe preoți. Întâlnirea a început „în sala mare de la etaj, pregătită în acest sens” (cf. Mc 14,15) cu un moment de cunoaștere, într-un climat de jovialitate, cu sinceritate și deschidere. S-au luat în discuție deopotrivă dificultățile, precum și bucuriile.
Preoții consacrați anul acesta și proaspăt numiți vicari în câteva din parohiile Diecezei au purtat cu ei diferitele experiențe pastorale, fiind încurajați de către Episcop de a nu precupeți nici un efort în vestirea cuvântului lui Dumnezeu, misiune pentru care s-au născut, au studiat și au fost consacrați ca preoți. Momentul central al întâlnirii l-a constituit celebrarea Sfintei Liturghii în capela „Sfinții Verbiți”, capela mică a Centrului „Gaudium et Spes”, amintind parcă de înălțătoarele și în același timp profundele momente pe care Isus le-a trăit cu discipolii Săi, mai ales cel al Ultimei sale Cine, prima lui „Liturghie” cu ucenicii. La final, atât Preasfințitul Petru, cât și preoții s-au arătat satisfăcuți de întâlnirea avută, ultimii apreciind inițiativa Episcopului și încurajându-l să o continue. În consecință vor urma și alte întâlniri, următoarea la rând fiind seria preoților consacrați anul trecut. (pr. Felician Tiba pentru Ercis.ro)
