Papa Francisc la Sfânta Liturghie Crismei: Invocați Duhul Sfânt ca respirație fiecărei zile
06.04.2023, Vatican (Catholica) - „Maturitatea preoțească vine de la Duhul Sfânt și se realizează atunci când El devine protagonistul vieții noastre.” Papa Francisc a amintit acest lucru în dimineața Joii Sfinte, în timpul Liturghiei Crismei din Bazilica San Pietro, când i-a îndemnat pe preoți să invoce Duhul Sfânt nu doar ca „un act ocazional de pietate”, ci ca „respirația fiecărei zile”. În omilia sa, Sfântul Părinte le-a mulțumit preoților pentru slujirea lor, care adesea nu este recunoscută, reflectând asupra Duhului Sfânt. A amintit că Isus a spus, în lecturile de astăzi, că Duhul Domnului era peste El și a subliniat că fără Duhul Sfânt „nu poate exista viață creștină; fără ungerea Sa, nu poate exista sfințenie”.
Deoarece Duhul se află în centru, a spus Papa, este potrivit ca astăzi, „de ziua de naștere a Preoției, să recunoaștem prezența Sa la originea propriei noastre slujiri și ca fiind viața și vitalitatea fiecărui preot”. Sfânta Mamă Biserică, a amintit el, ne învață să mărturisim că Duhul Sfânt este „dătătorul de viață”. „Fără Duhul Sfânt”, a avertizat Papa, „Biserica nu ar fi Mireasa vie a lui Cristos, ci, cel mult, o asociație religioasă”. Sfântul Părinte a reiterat că noi suntem „temple ale Duhului Sfânt” care „locuiește în noi”. „Nu putem să îl închidem pe Duhul afară din casă, sau să îl parcăm într-o zonă de devoțiune. În fiecare zi trebuie să spunem: Vino, căci fără puterea Ta, suntem pierduți.” Sfântul Părinte a spus că putem spune cu toții că Duhul este peste noi, nu din prezumție, ci ca o realitate. „Dragi frați, în afară de orice merit al nostru și prin pur har”, a spus Papa Francisc, „am primit o ungere care ne-a făcut părinți și păstori în poporul sfânt al lui Dumnezeu”.
Papa a amintit cum Isus și-a ales apostolii și, la chemarea Sa, aceștia și-au părăsit bărcile, plasele și casele. „Ungerea Cuvântului le-a schimbat viața”, a amintit el, spunând cu mare entuziasm că „l-au urmat pe Învățător și au început să predice, convinși că vor ajunge să realizeze lucruri și mai mari”. Cu toate acestea, apoi a venit Paștele, a afirmat el, observând că în acest moment „totul părea să se oprească: chiar l-au renegat și l-au abandonat pe Învățătorul lor.” „Tocmai acea «a doua ungere», la Cincizecime, i-a schimbat pe discipoli și i-a determinat să nu se mai păstorească pe ei înșiși, ci turma Domnului. A fost acea ungere cu foc care a consumat o pietate centrată pe ei înșiși și pe propriile capacități. După primirea Duhului, frica și ezitarea lui Petru s-au risipit; Iacob și Ioan, cu o dorință arzătoare de a-și da viața, nu au mai căutat locuri de cinste; ceilalți care se ghemuiseră cu frică în Cenaclu, au plecat în lume ca apostoli.”
Pontiful a observat că ceva similar se întâmplă în viața preoțească și apostolică a preoților. „Și noi am experimentat o ungere inițială, care a început cu o chemare plină de iubire care ne-a captivat inimile și ne-a pus pe drum; puterea Duhului Sfânt a coborât peste entuziasmul nostru autentic și ne-a consacrat. Mai târziu, la timpul potrivit al lui Dumnezeu, fiecare dintre noi a experimentat un Paște, reprezentând momentul adevărului. Un moment de criză…” Pentru cei consacrați, a spus el, această etapă este o cumpănă. „Putem ieși prost din ea, alunecând spre mediocritate și mulțumindu-ne cu o rutină monotonă, în care pot apărea trei tentații periculoase: tentația compromisului, în care ne mulțumim doar să facem ceea ce trebuie făcut; tentația surogatelor, în care pentru a găsi satisfacție nu ne uităm la ungerea noastră, ci în altă parte; și tentația descurajării, în care nemulțumirea duce la inerție.”
Acesta, a spus Papa Francisc, este marele pericol: „În timp ce aparențele exterioare rămân intacte, ne închidem în noi înșine și ne mulțumim doar să ne descurcăm. Parfumul ungerii noastre nu mai plutește prin viețile noastre; inimile noastre nu se mai extind, ci se ofilesc, deziluzionate și dezamăgite.” Cu toate acestea, le-a reamintit el, această criză are, de asemenea, potențialul de a fi un punct de cotitură în preoția noastră. Pentru că poate deveni, a spus Papa Francisc, „etapa decisivă a vieții spirituale, în care trebuie făcută alegerea finală între Isus și lume, între caritatea eroică și mediocritate, între Cruce și confort, între sfințenie și fidelitatea duhovnicească față de obligațiile noastre religioase”. În acel moment, Papa Francisc a anunțat că, la finalul celebrării, va fi oferită tuturor preoților prezenți o scriere a părintelui René Voillaume, care a fondat organizația Micii Frați ai lui Isus și care s-a inspirat din viața și scrierile Sfântului Charles de Foucauld, intitulată „La Seconda Chiamata” (A doua chemare), ca instrument pentru a le reaminti clericilor cum sunt chemați, încă o dată, să se lase transformați de Duhul Sfânt.
Sfântul Părinte a numit un moment de har acela când, asemenea ucenicilor de Paște, suntem chemați să fim „suficient de smeriți pentru a recunoaște că am fost cuceriți de Cristos suferind și răstignit și pentru a porni pe un nou drum, cel al Duhului, al credinței și al unei iubiri puternice, dar fără iluzii.” Acest lucru se întâmplă, a spus el, cu ajutorul Duhului Sfânt, și necesită să recunoaștem realitatea propriei noastre slăbiciuni. „Este ceea ce ne spune Duhul adevărului să facem; El ne îndeamnă să privim în adâncul nostru și să întrebăm: împlinirea mea depinde oare de capacitățile mele, de poziția mea, de complimentele pe care le primesc, de promovările mele, de respectul superiorilor sau al colegilor mei, de confortul cu care mă înconjor? Sau de ungerea care își răspândește mireasma peste tot în viața mea? Dragi frați, maturitatea preoțească vine de la Duhul Sfânt și se realizează atunci când El devine protagonistul vieții noastre. Odată ce se întâmplă acest lucru, totul se schimbă”, a insistat Papa Francisc, „chiar și dezamăgirile și experiențele amare, deoarece nu mai încercăm să găsim fericirea ajustând detaliile, ci dăruindu-ne complet Domnului care ne-a uns și care vrea ca această ungere să pătrundă până în adâncul ființei noastre! Descoperim că viața spirituală devine eliberatoare și plină de bucurie, odată ce nu mai suntem preocupați să salvăm aparențele și să facem reparații rapide, ci lăsăm inițiativa în seama Duhului și, în deschidere față de planurile Sale, ne arătăm disponibilitatea de a sluji oriunde și oricum ni se cere. Preoția noastră nu crește prin soluții rapide, ci printr-o revărsare de har!”
Dacă preoții permit Duhului Adevărului să acționeze în ei, a spus Papa, ei vor păstra ungerea Sa, deoarece „diferitele neadevăruri cu care suntem tentați să trăim vor ieși la lumină”. Iar Duhul care „curăță ceea ce este necurat”, le va sugera neobosit preoților „să nu ne pângărească ungerea”. Numai Duhul Sfânt vindecă infidelitățile noastre, a spus Papa, menționând că Duhul „este acel învățător interior pe care trebuie să îl ascultăm, recunoscând că dorește să ungă fiecare parte a noastră”. Papa i-a îndemnat pe colegii săi preoți să își păstreze ungerea nu doar invocându-l pe Duhul Sfânt ca pe un act ocazional de pietate, „ci ca pe o respirație a fiecărei zile”. „Consacrat de El”, a spus Sfântul Părinte, „sunt chemat să mă scufund în El, să fac ca viața Sa să pătrundă în întunericul meu, pentru a putea redescoperi adevărul despre cine și ce sunt eu. Să ne lăsăm împinși de El pentru a combate neadevărurile care se luptă în noi. Și să ne lăsăm să renaștem din El prin adorație, căci atunci când îl adorăm pe Domnul, El revarsă în inimile noastre Spiritul Său.” Sfântul Părinte a avertizat împotriva divizării și polarizării. „Să avem grijă, vă rog”, a spus el, „să nu pângărim ungerea Duhului Sfânt și haina Maicii Biserici cu dezbinarea, polarizarea sau lipsa de caritate și comuniune.”
Armonia, a subliniat Papa, nu este o virtute printre altele, ci mai mult, menționând că trebuie să o păstrăm la nivel personal. „Să ne întrebăm: în cuvintele mele, în comentariile mele, în ceea ce spun și scriu, există pecetea Duhului sau cea a lumii? Mă gândesc la bunăvoința preotului: dacă oamenii văd, și în noi, oameni nemulțumiți și nemulțumiți, care critică și arată cu degetul, unde vor mai găsi armonia? Câți oameni nu se apropie de noi sau se țin la distanță, pentru că în Biserică se simt nepoftiți și neiubiți, priviți cu suspiciune și judecați? În numele lui Dumnezeu, să fim primitori și iertători, întotdeauna! Și să ne amintim că a fi irascibili și plini de nemulțumiri nu produce roade bune, ci ne strică propovăduirea, deoarece este o contrazicere a lui Dumnezeu, care este comuniune în armonie.” Această atitudine îl nemulțumește pe Duhul Sfânt, a spus el.
„Dragi frați, vă las cu aceste gânduri care îmi sunt dragi și închei cu două cuvinte simple și importante: Vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru mărturia și pentru slujirea voastră. Vă mulțumesc pentru binele ascuns pe care îl faceți și pentru iertarea și mângâierea pe care le acordați în numele lui Dumnezeu. Vă mulțumesc pentru slujirea voastră, care adesea este îndeplinită cu mare efort și cu puțină recunoaștere.” Sfântul Părinte a încheiat spunând: „Fie ca Duhul lui Dumnezeu, care nu îi dezamăgește pe cei care se încred în El, să vă umple de pace și să ducă la bun sfârșit lucrarea bună pe care a început-o în voi, pentru ca voi să fiți martori profetici ai ungerii Sale și apostoli ai armoniei”.
