Un Observator pentru fenomene mistice legate de Fecioara Maria

14.04.2023, Vatican (Catholica) - Un Observator pentru apariții și fenomene mistice legate de figura Fecioarei Maria în lume a fost înființat în cadrul Academiei Pontificale Internaționale Mariane (PAMI), cu scopul de a analiza și interpreta diferitele cazuri de manifestări mariane (mariofanii): apariții, lacrimi, dar și locuțiuni interioare, stigmate și alte fenomene mistice, în curs de desfășurare sau care au avut deja loc, dar care așteaptă încă o pronunțare din partea autorității ecleziastice cu privire la autenticitate fenomenului.
„Scopul pe care ni-l propunem”, explică pentru Vatican News pr. Stefano Cecchin OFM, președintele PAMI, „este de a oferi un sprijin concret pentru studierea, autentificarea și prezentarea corectă a acestor evenimente, întotdeauna în armonie cu magisteriul eclezial, cu autoritățile competente și cu normele în vigoare ale Sfântului Scaun pe acest subiect”. Observatorul va funcționa în mod sistematic, strategic, multidisciplinar și calificat, și în colaborare cu experți și cercetători, personalități de marcă din domeniul științific și autorități ecleziastice. Este important de clarificat, pentru că adesea presupusele mesaje generează confuzie, răspândesc scenarii apocaliptice neliniștitoare sau chiar acuzații la adresa Papei și a Bisericii. „Cum ar putea Maria, Maica Bisericii, să îi submineze integritatea sau să semene teamă și opoziție, ea care este Maica Milostivirii și Regina Păcii? În același mod, este important să se ofere sprijin pentru formare, deoarece abordarea anumitor cazuri necesită o pregătire adecvată”.
Observatorul este alcătuit dintr-un comitet director și un comitet științific central. Din primul fac parte, pe lângă pr. Stefano Cecchin și confratele său, pr. Marco Mendoza, secretar al PAMI, sr. Daniela del Gaudio, profesoară de ecleziologie și mariologie la diferite Ateneuri Pontificale (PUA, PUSC, APRA, Seraphicum) în calitate de director, și pr. Raffaele Di Muro, de la Frații Minori Conventuali, decan al Facultății Pontificale de Teologie „Sfântul Bonaventura”, care a editat Dicționarul fenomenelor mistice creștine, în calitate de vice-director. Din Comitetul științific central fac parte pr. Gian Matteo Roggio, misionar al Fecioarei din La Salette, consilier PAMI și profesor la Facultatea Pontificală de Teologie Marianum, decanul aceleiași universități, pr. Denis Kulandaisamy, din Ordinul Slujitorilor Mariei, pr. Salvatore M. Perrella, expert în mariologie, Luciano Regolo, co-director al publicațiilor „Famiglia Cristiana” și „Maria con te”, și Paolo Cancelli, avocat.
În plus, în curând vor fi înființate comitete științifice locale, în logica unei rețele operaționale capabile să extindă din ce în ce mai mult aria de acțiune. Observatorul, care își va începe oficial activitatea cu prima sa reuniune sâmbătă, 15 aprilie 2023, la sediul PAMI, unde își va desfășura activitatea în mod curent, va putea, de asemenea, să se reunească și să opereze „pe teren” în funcție de necesități sau de solicitări de sprijin. „Scopul Observatorului”, conchide pr. Cecchin, „este de a acționa în mod eficient, de a activa comisii naționale și internaționale pentru a evalua și studia aparițiile și fenomenele mistice semnalate în diferite zone ale lumii, de a promova activități de aducere la zi și formare profesională privind aceste tipuri de evenimente și multiplele lor semnificații spirituale și culturale, să promoveze activități de diseminare și de consultanță la nivel înalt, mai ales în serviciul Bisericilor locale și al Episcopilor, dar și activități de cercetare transdisciplinară, în colaborare cu instituții academice, atât laice, cât și ecleziastice, și publicarea rezultatelor cercetărilor efectuate”.
