Protest al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara (comunicat)
18.07.2006, Timişoara (Catholica) - Episcopia Romano-Catolică din Timişoara a înaintat în data de 1 iulie 2006 către Primăria Municipiului Timişoara, domnului primar Gheorghe Ciuhandu respectiv către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Timiş din cadrul Prefecturii Judeţului Timiş o scrisoare de protest semnată de Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara, Mons. Böcskei László vicar general şi Mons. Augustinov Gheorghe arhidiacon al Arhidiaconatului Catedralei, referitor la ceea ce se consideră profanizare a centrelor de spiritualitate din Piaţa Unirii şi degradare autorizată a patrimoniului arhitectural din acest spaţiu.
În această scrisoare-protest reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara, atrag atenţia asupra faptului, că întreg cartierul Cetate şi în mod deosebit Piaţa Unirii, Catedrala romano-catolică (Domul), Catedrala Sârb-Ortodoxă şi întregul ansamblu de imobile în acest perimetru şi în împrejurimi, constituie patrimoniu istoric valoros al oraşului de pe Bega, realizat pe parcursul mai multor secole şi păstrat chiar şi în cele mai grele timpuri înainte de 1989. Din păcate, în prezent această zonă este compromisă datorită amplasării necontrolate şi fără o disciplină în construcţii a teraselor şi a unor obiective cu aşa zis scop cultural (scenă, ecran), fără a ţine cont de legislaţia şi regulamentele existente referitor la protejarea monumentelor istorice, respectiv la zona de protecţie a acestora. Prin construcţiile astfel realizate este afectat direct nu numai ambientul Pieţei Unirii, dar şi elementele de construcţie, pavajul având cel mai mult de suferit. Poluarea fonică autorizată în perimetrul Pieţei Unirii, atinge deja cote alarmante.
Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara consideră totodată un act de reavoinţă îndreptată împotriva Bisericii locale faptul, că în ciuda comunicării către Primăria Timişoara a programului referitor la zilele şi orele evenimentelor deosebite în Catedrală, de nenumărate ori acestea au fost deranjate de boxele care funcţionau la volum ridicat în special în timpul desfăşurării celebrărilor. Şi în prezent, în ciuda scuzelor prezentate din partea reprezentanţilor Primăriei locale, celebrările sunt regulat deranjate de volumul difuzoarelor montate în imediata apropiere a Domului.
Episcopia Romano-Catolică de Timişoara, instituţie care a participat semnificativ în decursul secolelor la edificarea bogatului patrimoniu al oraşului şi care depune şi în prezent eforturi pentru păstrarea acestuia, îşi exprimă şi pe această cale protestul faţă de:
– lipsa unui simţ elementar din partea celor competenţi, care ignoră cele două centre importante de spiritualitate a oraşului şi a întregului Banat – Domul catolic şi Catedrala ortodoxă-sârbă – avizând şi favorizând amplasarea în imediata apropiere a acestor lăcaşuri de cult a unor obiective care profanează caracterul sacru al acestora, îndreptându-se şi spre cei care vizitează aceste biserici spre reculegere, liniştire şi rugăciune şi deranjând activităţile specifice de cult;
– grăbirea autorizată a degradării acestui spaţiu, fie prin amplasarea haotică a noi terase, fie prin montarea diferitelor alte obiective, fără a ţine cont de caracterul vecinătăţilor din imediata apropiere;
– ignorarea totală din partea municipalităţii a cetăţenilor cu domiciliul în Piaţa Unirii sau în împrejurimile acesteia, care locatari sunt nevoiţi să suporte efectele sonore, dar şi mizeria creată de cele aici amplasate;
– lipsa de disciplină în avizarea acestor obiective, sesizabilă la prima vedere în peisajul pestriţ al Pieţei Unirii;
– faptul, că în ciuda existenţei unei legislaţii, prin Primăria locală se apelează reprezentanţii Bisericii noastre, pentru ca aceştia să îşi dea acordul la amplasarea anumitor terase. În legătură cu aceasta, există o legislaţie în domeniu. Biserica nu se poate opune acesteia, nici nu doreşte aceasta, doar că aici nu se respectă nici prevederile referitoare la împrejurimile lăcaşelor de cult, nici cele referitoare la împrejurimile şcolilor, fără să mai fie vorba de protecţia monumentelor istorice!!!
– hotărârile locale ale Consiliului Local, care se îndreaptă împotriva cetăţenilor, legalizând încălcarea drepturilor cetăţeneşti şi de liberă circulaţie a acestora. Este cunoscut faptul, că locatarii din Piaţa Unirii nu au acces în curtea proprie cu autoturismele proprii, Piaţa pentru ei fiind blocată. În ţările civilizate, acest drept este respectat, accesul în zonele protejate făcându-se pe baza unor cartele, sau alte sisteme adecvate, asemenea celor instalate şi la Primăria locală.
Prin protestul formulat de către reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, se exprimă şi îngrijorarea faţă de situaţia, care sub patronajul şi cu concursul autorităţilor locale este creată voit şi autorizat, afectând direct activitatea şi tradiţia Bisericii Catolice locale, care se simte astfel expusă, asemenea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, nepăsării şi ignoranţei celor, care invocând promovarea unui nivel de civilizaţie superior, afectează grav climatul de bună înţelegere şi respect reciproc, o realitate încă, dar care tinde să devină doar un trecut. (Timişoara, la 18 iulie 2006, Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice Timişoara)

Sunt o timisoreanca, care particip o data sau de doua ori la Sf. Liturghie care se celebreaza seara la Domul Romano-Catolic din Pta Unirii in timpul saptamanii , si in zilele de duminica.
Intr-adevar, existenta unui ecran mare la cativa metri de Dom afecteaza mult desfasurarea Sf. Liturghii in cadrul Catedralei Romano-Catolice „Sf. Gheorghe„din Timisoara, datorita sonorului foarte puternic. Pe acest ecran se prezinta diverse reclame, diverse concerte de muzica, s-au transmis in direct meciurile Campionatului Mondial de Fotbal 2006 pe toata perioada Campionatului.
Intr-adevar, este o situatie mai dificila, o situatie de care , dupa cum se vede autoritatiilor timisorene nu le pasa, din nefericire.
Ma alatur din suflet protestului formulat si imi pun incaodata intrebarea daca refuzul personalitatilor europene de a introduce in Constitutia Europei propunerea Sf. Parinte de pioasa amintire Papa Ioan Paul al II-lea privind traditiile crestine ale Europei. Oare se doreste cu tot dinadinsul ca aceasta caracteristica a Europei sa dispara? Domnul Ciuhandru se pretinde partizanul unui partid crestin. Cum accepta asemenea sacrilegii? Este dureros ce se intampla in tara.
A. Mosoia
Cum scriam si pe forumul primariei din TM, daca aceasta scena (pe care eu personal nu am sesizat activitati culturale decat formatii anonime care faceau playback fara jena) este considerata a fi atat de emblematica pentru cultura noastra sa fie amplasata pe viitor in centrul orasului si nu in Piata Unirii. Daca se poate, langa Catedrala Ortodoxa, sa vedem daca le convine. Ah, dar asa ceva nu are sa se intample niciodata.
Sunt foarte deranjata de aceste intamplari, tulbura foarte mult pacea de care ai nevoie in biserica, e absolut o persecutie iar raspunsurile de pe forumul http://www. primariatm. ro/forum/ o batjocora, sugestii de a muta Catedrala Catolica nu scena. Domnul viceprimar afirma ca „Ecranul nu o sa mai fie . Dar scena, cu siguranta da! Promovarea artei de calitate in are liber se va face an de an. „ Arta de calitate? ? ? Cultura? ? ? Poate la Opera, la Filarmonica, in nici intr-un caz pe scena respectiva!
Iar ecranul e asezat si mai sfidator intre scena si Dom, in foarte putinul loc ramas oricum.
Am dat acest link pe forum dar nu imi fac sperante, din pacate, la noi ca la nimeni.
Eu personal de mai multe ori am sesizat verbal aceste aspecte Mons. Gheorghe Augustinov. Se pare ca se doreste cu ardoare discriminarea si trecerea pe un plan inferior a bisericii romano-catolice locale prin toate aceste terase, scene si ecrane, care au ca scop nedeclarat ascunderea obiectivului religios si tulburarea si deranjarea voita a celebrarilor liturgice. Ceea ce n-a reusit sa termine Ceausescu in privinta lacaselor de cult, se pare ca va fi finalizat pe alte cai mai perfide de catre actuala autoritate „democratica„. Este interesant de remarcat faptul ca nu aceleasi fenomene se petrec si in apropierea catedralei ortodoxe. Sa fie oare bunul Dumnezeu numai de confesiune ortodoxa? Cel putin asa lasa sa se inteleaga autoritatile noastre „democrate„. Ce ar fi daca la viitoarele alegeri vor participa la vot numai cei de confesiune ortodoxa, pentru ca se pare ca numai ei au parte de grija si respectul alesilor locali? Ce ar fi daca ar afla si anumite institutii europene despre modul cum se respecta dreptul la libertatea practicarii credintei in municipiul nostru, care se proclama „cel mai european„ din Romania? Ce ar fi daca…?