Papa Francisc: Fără comunitate, Isus este greu să fie găsit

16.04.2023, Vatican (Catholica) - În a doua duminică de Paști (prima pentru răsăriteni), Papa Francisc a comentat pasajul cu întâlnirile lui Isus cu apostolii în duminica Învierii, respectiv o săptămână mai târziu, subliniind că din experiența lui Toma putem deduce importanța comunității pentru drumul nostru de credință. Redăm alocuțiunea papală dinaintea rugăciunii mariane „Regina Caeli”, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi, Duminica Milostivirii Divine, Evanghelia ne relatează două apariții ale lui Isus înviat discipolilor și îndeosebi lui Toma, „apostolul necredincios” (cf. In 20,24-29). În realitate, Toma nu este unicul care crede cu greu, ba chiar ne reprezintă un pic pe noi toți. De fapt, nu este mereu ușor a crede, în special atunci când, ca în cazul său, s-a îndurat o mare dezamăgire. După o mare dezamăgire este greu de crezut. L-a urmat pe Isus mulți ani, riscând și suportând greutăți, dar Învățătorul a fost pus pe cruce ca un delincvent și nimeni nu l-a eliberat, nimeni nu a făcut nimic! A murit și tuturor le este frică. Să mai aibă încredere? Să aibă încredere în știrea care spune că este viu? Îndoiala era înăuntrul lui.
Însă Toma demonstrează că are curaj: în timp ce ceilalți sunt închiși în cenacol de frică, el iese, cu riscul ca vreunul să îl poată recunoaște, să îl denunțe și să îl aresteze. Chiar am putea crede că el, cu curajul său, ar merita mai mult decât ceilalți să îl întâlnească pe Domnul înviat. În schimb, tocmai pentru că s-a îndepărtat, când Isus apare pentru prima dată discipolilor în seara de Paște, Toma nu este acolo și pierde ocazia. S-a îndepărtat de comunitate. Cum va putea să o recupereze? Numai întorcându-se cu ceilalți, întorcându-se acolo, în acea familie pe care a lăsat-o înspăimântată și tristă. Când face aceasta, când se întoarce, îi spun că Isus a venit, dar el crede cu greu; ar vrea să vadă rănile Sale. Și Isus îl mulțumește: după opt zile, apare din nou în mijlocul discipolilor Săi și îi arată rănile Sale, mâinile, picioarele, acele răni care sunt dovezile iubirii Sale, care sunt canalele milostivirii Sale deschise mereu.
Să reflectăm asupra acestor fapte. Pentru a crede, Toma ar vrea un semn extraordinar: să atingă rănile. Isus i le arată, dar în mod obișnuit, venind în fața tuturor, în comunitate, nu în afară. Ca și cum i-ar spune: „dacă vrei să mă întâlnești nu căuta departe, rămâi în comunitate, cu ceilalți; și nu pleca, roagă-te cu ei, frânge pâinea cu ei”. Și ne spune aceasta și nouă. „Acolo mă vei putea găsi, acolo îți voi arăta, imprimate în trupul Meu, semnele rănilor: semnele iubirii care învinge ura, ale iertării care dezarmează răzbunarea, semnele vieții care înfrânge moartea. Acolo, în comunitate, vei descoperi fața Mea, în timp ce împărtășești cu frații momente de îndoială și de frică, strângându-te și mai puternic cu ei.” Fără comunitate, Isus este greu să fie găsit.
Iubiți frați și surori, invitația adresată lui Toma este valabilă și pentru noi. Noi unde îl căutăm pe Cel Înviat? În vreun eveniment special, în vreo manifestare religioasă spectaculoasă sau răsunătoare, numai în emoțiile și senzațiile noastre? Sau în comunitate, în Biserică, acceptând provocarea de a rămâne, chiar dacă nu este perfectă? În pofida tuturor limitelor și căderilor ei, care sunt limitele noastre și căderile noastre, Mama noastră Biserica este Trupul lui Cristos; și acolo, în Trupul lui Cristos, se găsesc imprimate, iarăși și pentru totdeauna, semnele cele mai mari ale iubirii Sale. Însă să ne întrebăm dacă, în numele rănilor lui Isus, suntem dispuși să deschidem brațele pentru cel care este rănit, fără a exclude pe nimeni de la milostivirea lui Dumnezeu, ci primindu-i pe toți; pe fiecare ca pe un frate, ca pe o soră. Dumnezeu îi primește pe toți, Dumnezeu îi primește pe toți. Maria, Mama Milostivirii, să ne ajute să iubim Biserica și să facem din ea o casă primitoare pentru toți.
După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Doresc să exprim apropierea mea de toți frații și surorile care, în special în Orient, astăzi celebrează Paștele: preaiubiților, Domnul Înviat să fie cu voi și să vă umple cu Duhul său Sfânt! Paște Fericit vouă tuturor! Și din păcate, în contrast strident cu mesajul pascal, războaiele continuă, și continuă să semene moarte în forme monstruoase. Să ne îndurerăm pentru aceste atrocități și să ne rugăm pentru victimele lor, cerând lui Dumnezeu ca lumea să nu mai trebuiască să trăiască zbuciumul morții violente provocate de mâna omului, ci uimirea vieții pe care El o dă și care reînnoiește cu harul său!
Urmăresc cu îngrijorare evenimentele care au loc în Sudan. Sunt aproape de poporul sudanez, deja atât de încercat, și invit să ne rugăm pentru ca să se depună armele și să prevaleze dialogul, pentru a relua împreună drumul păcii și al înțelegerii. Și mă gândesc și la frații noștri și surorile noastre care în Rusia și în Ucraina celebrează astăzi Paștele. Fie ca Domnul să fie aproape de ei și să îi ajute să facă pacea!
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini! Îndeosebi grupurile de rugăciune care cultivă spiritualitatea Milostivirii Divine, veniți astăzi la Sanctuarul „Santo Spirito in Sassia”. Și, fiind sigur că interpretez sentimentele credincioșilor din toată lumea, îndrept un gând recunoscător amintirii Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în aceste zile obiect de insinuări ofensatoare și nefondate.
Salut grupurile venite din Franța, din Brazilia, din Spania, din Polonia, din Lituania; tinerii de la Colegiul „Saint-Jean de Passy” din Paris cu educatori și cei din familie. Salut credincioșii din Pescara, elevii de la Școala „Santa Maria ad Nives” din Genova și tinerii din Marcheno, Brescia. Salut pompierii din diferite țări europene, veniți la Roma pentru o mare manifestație deschisă cetățenilor. Mulțumesc pentru slujirea voastră! Și vă spun un lucru: când eu mă rog pentru voi cer un har: ca să nu aveți de lucru! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
