Cardinalul Hollerich: Sinodul pentru a ne regăsi uniți în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor
28.04.2023, Vatican (Catholica) - A doua zi după anunțarea noii componențe a Sinodului Episcopilor, Cardinalul iezuit Jean-Claude Hollerich, 64 de ani, Arhiepiscop de Luxemburg și raportor general pentru următoarea adunare, face bilanțul lucrărilor într-un interviu acordat mass-media vaticane.
– Adunarea ordinară a Sinodului Episcopilor din octombrie 2023 va include un număr semnificativ de membri cu drept de vot care nu sunt Episcopi: preoți, călugări, călugărițe, laici și laice cu 50% femei și o atenție deosebită față de participarea tinerilor. Care este semnificația acestei decizii?
– Nu este o adevărată noutate, pentru că deja în trecut au existat membri cu drept de vot care nu erau Episcopi. Nu au existat femei votante, dar membri non-Episcopi da. Așadar, se poate spune că acel mic grup acum devine mai amplu. Sinodul rămâne al Episcopilor, pentru că Episcopul este mereu păstor al Bisericii sale, nu se poate vedea funcția disjunctă de poporul său, de oamenii săi. Sunt Arhiepiscopul de Luxemburg, iar când sunt la Roma, Biserica mea îmi lipsește: mă gândesc la oamenii pe care îi văd în primul rând, în al doilea rând, în al treilea rând în Catedrală, mă gândesc la cei pe care îi întâlnesc zilnic… și îmi lipsesc. O mică parte dintre acești oameni va fi prezentă la Sinod pentru a fi împreună cu păstorii lor. Vor avea o misiune specială, deja au trăit o mare experiență de sinodalitate în Dieceze, apoi la nivel de Conferințe Episcopale și în sfârșit la nivel continental. Nu toți Episcopii care vor participa au trăit această experiență. Așadar, misiunea acestor noi membri este de a fi martori a ceea ce au trăit pentru a comunica.
– Cu toate acestea, Sinodul rămâne „al Episcopilor”?
– Da, rămâne astfel, pentru că Episcopii sunt majoritatea! Episcopilor le revine să ducă înainte un discernământ, care a fost făcut la diferite niveluri și care la sfârșit ajunge la Sfântul Părinte. Acum este stadionul Episcopilor, dar există o materie de discernământ și această materie a fost oferită de poporul lui Dumnezeu. Noii membri reprezintă, ca să spunem așa, porțiunea „non-episcopală” a poporului lui Dumnezeu.
– Se poate spune că este un sinod al Episcopilor însoțit de o reprezentanță a poporului lui Dumnezeu?
– Dar și Episcopii aparțin poporului lui Dumnezeu! Cel puțin eu aș vrea să aparțin lui… altminteri m-aș simți rău! Trebuie înțeleși mai mult ca martori și amintire a procesului sinodal desfășurat până acum.
– „Sinod despre sinodalitate” este un titlu destul de tehnic, care sună departe de viața persoanelor. Pentru cel care a trăit această experiență este în schimb exact opusul. Ne puți spune care este obiectul acestui Sinod?
– Acesta: cum noi, împreună, putem să fim o Biserică misionară, astăzi și mâine. Cum putem să fim Biserică sinodală și misionară. Cred că este important să subliniez aceasta: nu este vorba de o analiză sau de o meditație, nu! Suntem acolo pentru a trăi Biserica așa cum vrea Dumnezeu pentru timpurile noastre, pentru a vesti evanghelia lumii, contemporanilor noștri. Și acest lucru este frumos. Biserica a fost mereu sinodală. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Sinod și Biserică sunt sinonime… Drumul pe care îl parcurgem, implicarea întregului popor al lui Dumnezeu, arată că Duhul Sfânt ne conduce în așa manieră încât să punem în practică tot ceea ce Conciliul Vatican II, și îndeosebi constituția Lumen gentium, a afirmat.
– Așadar, în centrul următoarei adunări generale este acest mod de a fi Biserică, și nu teme singulare?
– Da, și cred că acesta este și un răspuns la boala timpului nostru. Pentru că ceea ce caracterizează timpul nostru post-modern sau digital, cum vrem să îl numim, este un individualism care se accentuează în fiecare zi mai mult. Și vedem că omenirea nu poate subzista cu acest individualism: avem nevoie de elemente comunitare pentru a supraviețui. Există apoi fenomenul polarizării crescânde, în societate și în mass-media, precum și în cele care fac referință la catolicism. Poporul lui Dumnezeu care merge împreună este un răspuns la aceste tendințe. Atenție: nu că am „inventat” sinodalitatea pentru a răspunde la aceste tendințe, ci mai degrabă Duhul Sfânt este cel care în această perioadă a trezit din nou dorința sinodalității experimentată deja de primele comunități creștine. Și este un mod pentru a răspunde provocărilor pe care le avem în fața noastră, pentru că altminteri omenirea este în pericol.
– Papa subliniază adesea importanța ascultării într-un timp în care toți vorbesc și toți fac polemici, dar puțini ascultă…
– Ca Episcop, eu văd că atunci când ascult uneori îmi schimb ideea și îmi face bine. Dieceza mea nu este una mare, țara mea are 660 de mii de locuitori, dar Episcopul are un entourage de persoane care au făcut mai mult sau mai puțin aceleași studii, uneori în aceleași locuri, cu aceeași profesori, gândesc în aceeași manieră. Există lucruri clare care nu sunt evidente pentru toți în poporul lui Dumnezeu. În acel sens este bine de avut această deschidere, de a ști să se asculte. Și este bine ca și oamenii să meargă să îi asculte pe Episcopi, pentru că Episcopii nu au numai rolul de a asculta, ci și acela de a oferi răspunsuri și de a fi păstorii poporului. Noi nu avem un parlamentarism sinodal, unde majoritatea decide și toți respectă, sinodul nu este un parlament. Vrem să discernem voința lui Dumnezeu, să lăsăm ca Duhul Sfânt să ne conducă.
– Cum are loc acest proces?
– Este un proces spiritual și de aceea avem această conversație spirituală sau, mai bine zis, această conversație în Duhul: este un mod de a asculta și de a intra în dialog, nu cu atitudine de opoziție, pentru a ajunge la o concluzie comună. Este clar că mereu este nevoie de convertire în acest proces: uneori Episcopul este cel care trebuie să se convertească, uneori și laicii trebuie să se convertească.
– Se întâmplă ca și în Biserică să ne confruntăm cu o mentalitate politică, pe care vrem „să ne bazăm” pentru a obține anumite rezultate. Ce anume creează diferența?
– Un anumit parlamentarism ecleziastic aparține mai mult sinodalității fraților noștri protestanți. Noi trebuie să practicăm o sinodalitate catolică, una care este diferită. Avem slujiri primite prin hirotonire, colegialitatea Episcopilor, responsabilitatea față de Biserică, primatul lui Petru. Niciuna dintre acestea nu va fi dezrădăcinată cu sinodalitatea. Sinodalitatea este mai degrabă orizontul în care se exercită colegialitatea Episcopilor și primatul Papei, pentru a căuta împreună voința lui Dumnezeu. Așadar, nu este vorba de a spune: există această problemă, există aceste două poziții, cel care are majoritatea învinge și se face așa. Pentru că aceasta distruge Biserica, noi nu vrem aceasta. Fiind comunitate eclezială, trebuie să mergem împreună.
– Ce înseamnă concret „a merge împreună”?
– Când mergem, Cristos este centrul. Există oameni la dreapta, la stânga, există cei care merg mai în față, există cei care au nevoie de mai mult timp și sunt în urmă: este normal atunci când se parcurge împreună drumul. Trebuie să învățăm că anumite tensiuni în Biserică sunt normale, înseamnă că Biserica este aproape de oameni, pentru că nu toți gândesc în același mod în toate continentele, cu privire la toate problemele. De aceea, este important de a asculta cu mult respect și față de diferitele culturi, căutând voința lui Dumnezeu, pentru a decide împreună sensul de mers. Pentru că există persoane diferite care mi se „situează” la stânga, spunem că eu merg la stânga. Dacă îl iau pe Cristos drept centru și îl privesc din stânga, eu nu îl văd numai pe el, îl văd pe Cristos cu oamenii care merg în dreapta. Nu pot să îl văd pe Cristos fără a-i vedea și pe ei: înseamnă că și aceia care merg în dreapta fac parte din comunitatea mea. Înseamnă că trebuie să mergem împreună. Sper ca aceeași experiență să i se întâmple celui care merge în dreapta, celui care merge în față, celui care merge în urmă… Dacă Cristos este cu adevărat centrul și Duhul Sfânt este instrument și garanție că în centru este Domnul mort și înviat, noi suntem toți discipoli misionari.
– Însă uneori pare că se ocupă sau se preocupă mult de altceva, de structuri și de strategii.
– Biserica nu poate să fie mereu ocupată să vorbească despre propriile structuri, despre propria organizare. Dumneavoastră nu ați considera straniu un club de fotbal unde se vorbește numai despre reguli fără a juca vreodată un meci? Nu vor fi mulți oameni care să facă parte din acel club și să susțină echipa! Este același lucru pentru Biserică: credința noastră se trăiește slujind, în Biserică și în afara Bisericii. Se trăiește în slujirea lui Dumnezeu și în slujirea oamenilor.
– Care a fost experiența, precum și noutatea etapei continentale a Sinodului?
– A fost foarte frumoasă, am văzut ceea ce diferitele Conferințe Episcopale au propus la nivelul diferitelor continente. Am văzut și diferențele: de exemplu, în cea mai mare parte a etapelor continentale, toți au iubit imaginea cortului. În schimb, în Africa nu, deoarece pentru ei cortul este cortul refugiaților, este cortul mizeriei, al sărăciei, și ei preferă imaginea familiei lui Dumnezeu. Explică faptul că nu se poate lărgi cortul, se rupe, în timp ce familia se poate lărgi. Am înțeles în acel moment că noi nu putem prezenta o singură imagine, ci mai multe imagini care vorbesc diferitelor culturi religioase ale popoarelor noastre. Și eu sunt sigur că aceia care iubesc imaginea cortului pot învăța ceva din imaginea familiei lui Dumnezeu, și viceversa. A fost important să particip la conferințele continentale, am făcut aceasta nu pentru a lua cuvântul, nu pentru a influența, ci pentru a asculta, pentru a-mi da seama de diversitatea care se trăiește. Va trebui să facem așa la Sinodul Episcopilor.
– Din cele opt documente finale, cele ale continentelor, dar și din cel al Sinodului digital, ce anume reiese? Fiecare temă sau calea sinodală în a fi Biserică?
– „Sinodul digital” a fost o experiență foarte frumoasă… Din toate documentele reiese experiența care s-a trăit, bucuria oamenilor. În Europa, în Asia, au cerut să poată repeta adunările. Mie îmi era teamă pentru Europa, pentru că știam că există mari diferențe. Dar și aici oamenii vor să continue și trebuie să mergem înainte cu diferențele noastre ca să mergem împreună. Trebuie să privim la ceea ce este important pentru comuniune, pentru participare, pentru misiune și să prezentăm aceasta Sinodului Episcopilor din octombrie.
– Cum ați lucrat pentru a scoate în evidență contribuțiile diferitelor continente?
– În grup, în mod sinodal. Nu este activitatea unei singure persoane. Au fost diferite grupuri care au lucrat despre diferite teme: primat, slujiri primite prin hirotonire, slujiri baptismale, colegialitatea Episcopilor. Ne-am întrebat ce anume au spus adunările continentale despre aceasta și am pus împreună, privind la ceea ce spune magisteriul Bisericii, papii, Conciliul Vatican II, pentru a insera tot conținutul care a reieșit în drumul comun.
– Ce anume trebuie să așteptăm de la Instrumentum laboris?
– Va fi un text scurt. Ne va ajuta în împărtășire, în participare, pentru ca membrii Sinodului să se poată exprima. Ba chiar îmi doresc ca membrii să fie liberi și să spună: îl aruncăm, facem un alt lucru, și pentru că avem în fața noastră un Sinod de doi ani și nu este grabă. Nu trebuie să ajungem la un compromis artificial. Avem timp pentru a înțelege cu adevărat chemarea pe care Dumnezeu o face Bisericii sale în lumea de astăzi.
– În concret, ce anume se va întâmpla de acum până în septembrie?
– Textul va fi trimis și prezentat participanților. Cred că încă vom avea mult de lucru, pentru că există atâtea elemente noi de văzut punct cu punct. Și nu se spune că deciziile noastre – cele ale referentului, secretarului general, secretarului specia – trebuie să fie respectate, pentru că totul va fi supus Consiliului Sinodului și Papei. Nu există sinodalitate fără Episcopi, nici împotriva Episcopilor, și nu există sinodalitate fără Petru sau împotriva lui Petru. Totul este propus Sfântului Părinte pentru aprobarea sa, pentru binecuvântarea sa, altminteri nu putem continua. Suntem catolici și vrem să rămânem catolici!
– Ați participat la adunările din diferitele continente. Ați întâlnit și răspunsuri „lâncede” sau vreo rezistență?
– Am observat două tentații. Prima este aceea de a asimila totul în vechile scheme. Este tentația pe care din comoditate o definesc „de dreapta”, care spune: noi vrem să facem ceea ce am făcut mereu, nu vrem să ne preocupăm cu adevărat cu ceva nou. Dar există și tentația „de stânga”, conform căreia toate temele considerate importante în Biserică trebuie să fie discutate la Sinod. Dar acest lucru nu este posibil. Sinodul are un titlu și acest titlu este o misiune pentru noi: sinodalitate, comuniune, participare, misiune. Sinodul se va concentra asupra acestui lucru, nu asupra tuturor celorlalte teme. Nu discut importanța celorlalte teme, pe care le vom duce Sfântului Părinte, pentru ca el să poată reflecta asupra lor în modul pe care îl va alege. Dar Sinodul va fi despre sinodalitate.
– Cum poate Sinodul să interpeleze o persoană care nu va fi implicată direct și nu a avut ocazia de a fi implicată direct în faza pregătitoare în Dieceze?
– În primul rând, i-aș cere să se roage, deoarece pentru a face voința lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm mult. Noi trebuie să avem sprijinul rugăciunii întregii Biserici. Și apoi i-aș cere să încerce să trăiască Sinodul în propria inimă, în comunitatea sa – de muncă sau eclezială -, pentru că astfel rugăciunea sa nu va rămâne abstractă. Visez o mare participare în rugăciunea pentru Sinod. Cardinalul Mario Grech a spus un lucru pe care l-am considerat foarte frumos: să încercăm să avem stilul lui Isus. Când se vede Biserica, trebuie recunoscut Isus. Acest lucru este foarte important, altminteri cum am putea evangheliza dacă oamenii nu îl recunosc pe Isus în noi? Și pentru aceasta avem nevoie de convertire. Sinodalitatea nu este posibilă fără convertire și această convertire este de folos tuturor, la dreapta, la stânga, precum și în centru. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
