O nouă carte de predici semnată de pr. Anton Dancă
03.04.2009, Iaşi (Catholica) - La Editura Presa Bună a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi a apărut cartea „Predici. Zece sărbători de poruncă şi alte teme diferite”, scrisă de pr. Anton Dancă. Cartea apare în format 14×20 cm, are 600 de pagini şi poate fi procurată la preţul de 27 lei, inclusiv prin librăria electronică Presa Bună de pe Catholica.ro şi Ercis.ro.
Lucrarea cuprinde predici pentru cele zece sărbători de poruncă ce nu cad în zilele de duminică şi alte predici, în număr de 75, care tratează diferite teme ce pot fi abordate la misiuni populare, în Postul Mare, la Calea crucii, cu ocazia unor zile de reculegere, ca meditaţii etc. La sfârşitul fiecărei predici autorul a adăugat un număr mare de pilde. Indexul predicilor ordonate în ordine alfabetică de la sfârşitul cărţii face mai uşoară şi mai rapidă găsirea temei dorite. Autorul scrie: „Nu-mi atribui în totalitate conţinutul predicilor, ci m-am străduit să le culeg şi, după ce le-am contemplat în diferite cărţi, să le ofer şi altora care, poate, le-au întâlnit, dar nu le-au găsit un loc durabil în cultura lor spirituală. Deseori regretăm lucruri frumoase lăsate să se veştejească în negura uitării. Sper ca aceste învăţături să fie de folos şi bine primite spre gloria Cuvântului în Duhul Sfânt.”

