Papa va prezida canonizarea a patru persoane
03.07.2006, Vatican (Catholica) - În timpul consistoriului public din 1 iulie, Papa Benedict al XVI-lea a aprobat oficial canonizarea a patru noi sfinţi: un Episcop mexican, doi fondatori italieni de ordine religioase şi o călugăriţă de origine franceză care a activat în SUA. Sfântul Părinte va prezida personal ceremoniile de canonizare la 15 octombrie.
Iată lista viitorilor sfinţi: fericitul Rafael Guizar Valencia (1878-1938), Episcop mexican şi stră-unchi al pr. Marcial Maciel, fondator al Legionarilor lui Cristos; fericitul Filippo Smaldone (1848-1923), preot italian fondator al Surorilor Saleziene ale Sfintei Inimi; fericita Rosa Veneri (1656-1728), călugăriţă italiancă şi fondatoare a Congregaţiei Maestre Pie Vierini (Congregaţie prezentă şi în România); şi fericita Theodora Guein (1798-1856), născută Anne-Therese Guerin, fondatoare a Surorilor Providenţei Sf. Maria „ad Nemus”. La un consistoriu precedent, din 28 aprilie, Papa Benedict a aprobat decretele privind miracolele ce au avut loc prin mijlocirea celor patru candidaţi. Fiind deja beatificaţi, aceste miracole au îndeplinit ultima cerinţă pentru canonizare.
Ceremonia din luna octombrie va fi a doua canonizare efectuată de Papa Benedict. La 23 octombrie 2005, el a canonizat primii cinci sfinţi ai pontificatului său, în timpul Liturghiei care a marcat şi încheierea Sinodului Episcopilor. Atunci au fost canonizaţi chileanul iezuit Alberto Hurtado Chruchaga, Episcopul polonezo-ucrainean Jozef Bilczewski, conaţionalul său Sygmunt Gorazdowski, şi doi călugări italieni, Gaetano Catanoso şi Felice da Nicosia. Papa Benedict a anunţat la puţin timp după alegerea ca Succesor al Sf. Petru, că nu va mai prezida beatificările, doar canonizările.
