Dan Siserman: Teologia istoriei la Gioacchino din Fiore
09.06.2023, Târgu Lăpuș (Catholica) - După mai multe traduceri, cea mai recentă fiind a memoriilor Papei Benedict al XVI-lea, Dan Siserman debutează ca scriitor cu cartea „Teologia istoriei la Gioacchino din Fiore”. Lucrarea reprezintă varianta revizuită a tezei de doctorat pe care profesorul clujean a susținut-o la data de 14 ianuarie 2021, la Universitatea din București, unde a fost evaluată cu calificativul summa cum lande (excelent). Volumul are 314 de pagini, format 16×23, și poate fi comandat de pe GalaxiaGutenberg.ro la prețul de 48 de lei.
„Având speranța că cititorii voi fi îngăduitori cu stângăciile inerente oricărui debut”, scrie Dan Siserman, „prezint prin cartea de față rodul a peste cinci ani de cercetare, în urma cărora perspectiv mea asupra personalității abatelui Gioacchino din Fiore s-a schimbat radical. Intrigat și totodată fascinat de figura prin care era prezentat acest gânditor, am decis să merg la surse pentru a cerceta motivul pentru care acesta a uimit atâtea personalități de-a lungul istoriei. Astfel a început frumoasa și solicitanta aventură teologică, filosofică și istorică de a scoate la suprafață o imagine cât mai apropiată de original a unui gânditor care ne era prezentat mai degrabă precum o umbră fără corp. Așa s-a născut dorința de a împlini, în sfârșit, visul lui Mircea Eliade de a oferi publicului de limbă română o monografie dedicată lui Gioachimo din Fiore.”
Gioacchino din Fiore (n. 1135 – d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru împărțirea istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei.
„Din faptul că după Cristos continuă încă o istorie bolnavă și profană, Gioacchino concluzionează că o istorie cu adevărat sfântă și bună trebuie încă să vină”, afirma Cardinalul Joseph Ratzinger despre Gioacchino. „Această istorie însă, recunoaște el cu satisfacție, este acum foarte aproape: într-adevăr, ea a crescut mult timp într-un mod ascuns, dar în curând va trebui să devină vizibilă. În acest eveniment iminent abatele calabrez își plasează bucuria plină de speranță și așteptarea plină de încredere; iar acesta este un fapt care indică un lucru cu adevărat semnificativ: că este cu adevărat posibil să privim spre viitor cu acea speranță plină de bucurie, care cândva își găsise expresia în acel Marana tha al primilor creștini, care așteptau plinătatea mântuirii odată cu întoarcerea lui Isus Cristos. Astfel, la Gioacchino, o adevărată așteptare a timpului sfârșitului a fost din nou posibilă – o așteptare care era pe deplin pătrunsă de spiritul speranței. […] După părerea mea, numai cu mari rezerve putem accepta teza conform căreia Gioacchino din Fiore a inițiat procesul de secularizare a speranței escatologice care a condus la conștiința epocală a Renașterii și Modernității. Este corect că odată cu Gioacchino s-a produs o turnură în ceea ce privește speranța escatologică; însă ar trebui să ne ferim să vedem pur și simplu un inițiator al Renașterii într-un astfel de om al contemplației care a profețit o eră monastică și contemplativă a purei interiorități.”
