Manifestări la Patriarhia Română cu prilejul Zilei Penitenciarelor (comunicat)
27.06.2006, Bucureşti (Catholica) - Cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, miercuri, 28 iunie, orele 17.00, la Palatul Patriarhiei se deschide prima expoziţie de fotografii realizate în penitenciarele din România.
Expoziţia inaugurează manifestările dedicate Zilei Penitenciarelor şi va fi urmată la orele 18.00 de o masă rotundă cu tema „Deţinutul – restanţă morală. A cui? Responsabilitate personală vs. responsabilitate colectivă”, organizată de Patriarhia Română, Jurnalul naţional, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La masa rotundă participă reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi Guvernului, alături de preoţi de penitenciare, membri ai unor organizaţii nonguvernamentale, sociologi, jurnalişti cu preocupări în domeniul respectării drepturilor omului şi prevenirii excluderii sociale etc.
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), ocrotitorii deţinuţilor, Prea Sfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, oficiază Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului Rahova. Programul manifestărilor dedicate Zilei Penitenciarelor include şi spectacolul de teatru cu piesa Joi, susţinut de trupa Blitz a Penitenciarului din Arad, la Teatrul Nottara din Bucureşti, joi, 29 iunie, orele 19.00. (Biroul de Presă al Patriarhiei)
