Arhiepiscopul Lajolo va conduce Guvernoratul Statului Vatican
22.06.2006, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Arhiepiscopul Giovanni Lajolo preşedinte al Guvernoratului Statului Vatican. El îi succede Cardinalului Edmund Szoka, a cărui retragere va deveni efectivă din 15 septembrie a.c. Arhiepiscopul Lajolo este actualmente secretarul pentru relaţiile cu statele, echivalentul ministrului de externe în guvernele seculare. În noua sa funcţie, Arhiepiscopul Lajolo va primi aproape sigur însemnele de Cardinal la primul Consistoriu cu creare de Cardinali.
Cardinalul Szoka, prelat american dintr-o familie cu origini poloneze, a fost unul dintre apropiaţii colaboratori ai Papei Ioan Paul al II-lea. El se va retrage imediat după împlinirea vârstei de 79 de ani. Cel care îi va prelua funcţia, a devenit secretar pentru relaţiile cu statele în octombrie 2003, înlocuindu-l pe Cardinalul francez Jean-Louis Tauran, acum arhivist al Vaticanului. Arhiepiscopul Lajolo s-a născut în Novara, Italia, în 1935. A fost hirotonit preot în 1960 şi după zece ani a intrat în serviciile diplomatice ale Vaticanului. A fost secretar al Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic între 1988 şi 1995, apoi Nunţiu Apostolic, funcţie pe care a ocupat-o până la numirea din 2003. Vaticanul nu a anunţat încă un înlocuitor pentru Arhiepiscopul Lajolo: fie va fi anunţat până la 15 septembrie, fie va cumula şi vechea funcţie, de secretar pentru relaţiile cu statele.
Cardinalul Szoka, născut în Michigan, devenit Arhiepiscop de Detroit în 1981, a fost adus la Roma de Papa Ioan Paul al II-lea în 1990, pentru a se ocupa de afacerile economice ale Vaticanului. A reuşit foarte bine în funcţia sa, ajutând Vaticanul să depăşească scandalul bancar din anii 1980, reformând economia Sfântului Scaun şi făcând ca bugetul să înregistreze un surplus după 23 de ani de deficit constant. În 1997 a fost mutat în postul actual de preşedinte al Guvernoratului Statului Vatican.
