Prima Împărtăşanie în parohia „Sfânta Maria Regina Păcii” din Timişoara
20.06.2006, Timişoara (Catholica) - Duminică, 18 iunie a.c., întreaga comunitate a parohiei „Sfânta Maria Regina Păcii” din Timişoara a fost martora unui moment de o maximă importanţă pentru viaţa în Cristos: Prima Împărtăşanie solemnă primită de 4 dintre copii parohiei, care timp de un an de zile s-au pregătit pentru acest important moment din viaţa lor prin întâlniri catehetice săptămânale.
Programul acestei zile solemne a început printr-o procesiune de la Mănăstirea Fraţii Sfintei Cruci spre biserică, procesiune la care au participat cei 4 copii, preoţii prezenţi şi Preasfinţia Sa Alexandru, Episcop de Lugoj. La ora 10 a urmat Sfânta Liturghie pontificată de PS Alexandru. Alături de Episcop au concelebrat pr. protopop Nicolae Ovidiu Teodorescu, parohul bisericii pr. Ioan Chisărău, pr. Davide Muntoni, pr. Jose Vela, pr. Telescu paroh la Covaci şi lectorul Dan Pătraşcu.
După împărtăşania preoţilor, copii pregătiţi pentru prima lor împărtăşanie solemnă au reînnoit promisiunile baptezimale alături de întreaga comunitate parohială, după care au recitat Crezul. A urmat apoi un scurt program artistic susţinut de cei patru copii după care s-a trecut la momentul cel mai important al zilei: primirea sfintei Împărtăşanii. În predica sa, PS Alexandru s-a adresat credincioşilor şi copiilor vorbind despre chemarea la sfinţenie. Preasfinţia Sa a subliniat că această chemare este o chemare universală, valabilă pentru toţi, menţionând că sfinţi nu sunt doar cei pomeniţi în calendar ci toţi cei care îl primesc pe Cristos în inima lor prin rugăciune şi euharistie, toţi cei care se fac mărturisitorii Lui printr-o viaţă exemplară trăită departe de păcat.
La sfârşitul celebrărilor, copii care au luat Prima Împărtăşanie solemnă au primit câte un cadou din partea parohului, iar din partea Episcopului au primit un rozariu şi o iconiţă. A urmat apoi prânzul la care au participat copiii cu părinţii lor, preoţii şi Episcopul. În jurul orei 14 Preasfinţia Sa Alexandru a părăsit Timişoara. „Chiar dacă au fost doar patru copii, întreaga comunitate a participat alături de ei la acest moment important pentru viaţa spirituală, iar astfel această zi a fost una extrem de importantă pentru întreaga parohie”, ne scrie lectorul Dan Pătraşcu. Fotografii de la eveniment au fost publicat pe BRU.ro.
