Maica Marcela și Maica Veridiana la Jubileul Surorilor Baziliene

19.07.2023, Cluj (Catholica) - „Aniversăm 75 de ani în care vedem lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut în Provincia Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria.” Afirmația a fost făcută de Maica Marcela, Superioara generală a OSBM, care a transmis „cuvântul său de mamă pentru Provincia română și pentru toate celelalte provincii pe care le are în subordine” după Liturghia ce a marcat împlinirea a 75 de ani de la fondarea Surorilor Baziliene din România. Celebrarea solemnă, cu participarea a patru Ierarhi ai Bisericii Române Unite, și care a reunit surori baziliene din mai multe țări și continente, a avut loc duminică, 16 iulie 2023, la Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca, Casa generală a Provinciei române a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare (OSBM).
„Sărbătorim acești 75 de ani în urma unui «da» spus chemării lui Dumnezeu de către Maica Ana Fekete, în urma deschiderii ei la inspirațiile Spiritului Sfânt și a necesității timpului său, un «da» plin de credință și de curaj. Asemenea Sfintei Macrina, Maica Ana a mers împotriva curentului său și a făcut o schimbare. Sfânta Macrina a format prima comunitate cu servitoarele și mama sa, iar Maica Ana a format o comunitate pentru tinerele greco-catolice, ajutându-le să trăiască viața consacrată în Biserica, limba și spiritualitatea lor. A avut un vis inspirat. A făcut un intens discernământ cu persoane care au confirmat acel vis, în special cu pr. Leon Man și l-a adus la viață cu tinere care au spus «da» unui mare necunoscut. Aceste femei au fost inovatoare pentru timpul lor și au rămas un model pentru Surorile Baziliene din România.”
„Un «da» plin de generozitate spus Domnului schimbă istoria, schimbă viața, aduce noutate, atinge suflete. În acest an jubiliar privim cu recunoștință la roadele acestui «da» plin de credință și încredere «în cel care lucrează împreună spre bine, cei ce îl iubesc pe Dumnezeu», cum citim în Scrisoarea către romani.” A subliniat: „A spune «da» nu înseamnă un drum lin, fără obstacole, dimpotrivă, drumurile dificile duc adesea la destinații frumoase. Surorile din România au trecut prin situații dificile încă de la înființare. Atunci când a început martiriul Bisericii Greco-Catolice se năștea comunitatea surorilor baziliene. Surorile care au urmat, inspirate de curajul și creativitatea surorilor de la începuturi, întărite și susținute în rugăciune în situații extrem de grele au continuat să trăiască cu fidelitate chemarea și să transmită această comoară generațiilor viitoare, învățându-le cum să meargă pe o cale nouă și încă neexplorată.”
De aceea, a continuat, „este o bucurie să participăm la această celebrare aniversară surori din diferite provincii și culturi ale ordinului nostru. De la un simplu început, am crescut, nu numai ca provincie, ci am devenit parte a unui Ordin internațional împărtășind diversitatea și darurile fiecărei provincii, țesând un model de interculturalitate. A fi împreună, este ceva care dă viață, ne reînnoiește. Fiecare eveniment în felul său ne dă o imagine, o viziune, o experiență a cine suntem acum și ne conduce să descoperim cine putem deveni. Astăzi nu avem obstacolele pe care predecesorii noștri le-au avut. Trăim în libertate. Dar fiecare timp are bucuriile și provocările lui.”
A pus întrebarea: „Care este chemarea Domnului pentru noi, astăzi? Cum suntem chemate să trăim sinodalitatea în Ordinul nostru, cu bogăția și diversitatea fiecărei provincii? Cum suntem chemate să îi slujim pe cei din jurul nostru să avem curajul și deschiderea de a spune «da» atunci când Domnul ne cheamă pentru o misiune? Domnul să binecuvânteze în continuare pe Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din întreaga lume, ca să fim cu adevărat persoane consacrate lui Dumnezeu.” Maica Marcela a felicitat surorile din România pentru această aniversare și le-a încurajat să continue să discearnă planurile lui Dumnezeu pentru ele, „așa cum a făcut-o Maica Ana, pr. Sabin Dăncuș și ceilalți predecesori ai noștri. Fie ca iubirea, devotamentul și speranța pe care le oferiți cu atâta generozitate celor din jur să vă umple inima. Unirea voastră cu Cristos să fie izvor de binecuvântare pentru comunitățile și familiile voastre, pentru oamenii pe care îi slujiți, pentru țara noastră și întreg Ordinul Bazilian.”
În încheiere, Maica Veridiana, Superioara provinciei române a OSBM a adresat tuturor cuvinte de recunoștință și mulțumire. A spus: „Cu această Sfântă Liturghie solemnă se încheie celebrările organizate aici la Cluj, prin care am dorit să marcăm aniversarea celor 75 de ani de existență a Surorilor Baziliene, Provincia din România.” „În zilele de vineri și sâmbătă au fost scoase în evidență anumite aspecte istorice mai importante, prin evocarea personalității fondatorilor, prin mărturii, prin sceneta de teatru prezentată de un grup de tineri și prin rugăciunea de mulțumire a surorilor, împletită armonios, în acorduri muzicale, iar mai apoi, în încheiere, prin prezentarea istoriei Surorilor Baziliene din România în imagini. Prin toate acestea am putut vedea lucrarea minunată pe care Dumnezeu a făcut-o în comunitatea Surorilor Baziliene din România în cei 75 de ani de existență și putem spune că ne simțim cufundate într-o istorie minunată de binecuvântări. De aceea, cuvintele cele mai potrivite pe care putem să le spunem în acest an și astăzi, sunt: «Mărește, suflete al meu, pe Domnul».”
Maica superioară provincială a mulțumit Surorilor Baziliene din România pentru dăruirea lor, pentru angajarea lor pe drumul progresului spiritual, adică pe drumul sfințeniei. A spus: „În Anul Jubiliar, pe lângă rugăciunea de mulțumire și de recunoștință pe care o aducem Domnului, să îi cerem cu insistență harul de a reîncepe: să ne întoarcem și să gustăm prospețimea și să simțim parfumul Evangheliei, să putem trăi în mod mai autentic sfaturile evanghelice la care ne-am angajat de bunăvoie, pentru a-l putea vesti în mod credibil și prin mărturia vieții să fim un semn al prezenței Sale în lumea de astăzi.”
A mulțumit Preasfinției Sale Claudiu, „gazdă împreună cu noi la această celebrare”. A subliniat legătura strânsă între Provincia română a Surorilor OSBM și Eparhia de Cluj-Gherla, o legătură începută odată cu întemeierea Surorilor Baziliene: „comunitatea noastră a fost fondată la Gherla, apoi refondată la Cluj și, într-un fel, poartă același nume cu Eparhia”. Și, există o strânsă legătură „prin Episcopul Iuliu Hossu, astăzi fericit, care și-a dorit mult această comunitate de surori”. A spus: „Îi cerem Domnului harul de a fi mereu o piatră vie în Biserica locală de Cluj-Gherla, să fim o prezență de mărturie a prezenței Domnului cu noi” și, a mulțumit Preasfinției Sale Claudiu „pentru susținerea în rugăciune, pentru încurajarea în activitățile noastre și pentru colaborarea Surorilor în diferite oficii și birouri ale Eparhiei”.
A mulțumit Preasfinției Sale Vasile, Eparhul de Maramureș, pentru comuniunea de rugăciune, reamintind: „La Baia Mare noi avem o frumoasă comunitate pe deal, un frumos complex mănăstiresc, care cuprinde un centru de spiritualitate și o biserică de pelerinaj. Acolo sunt puține surori și ar fi nevoie de mai multe.” Și-a exprimat speranță de a putea mări, în viitor, comunitatea surorilor din Baia Mare. A mulțumit Păstorului Eparhiei de Maramureș pentru susținere și pentru comuniunea cu surorile din Baia Mare și din întreaga Provincie, ca și „pentru frumoasa colaborare la activitățile care se organizează la Mănăstirea Sfânta Maria din Baia Mare”.
A mulțumit Preasfințitului Ioan, Episcopul numit al Lugojului, „pentru comuniune și frumoasa colaborare cu surorile baziliene de-a lungul anilor, atât în perioada în care a fost la Cluj, cât și în ultimii ani în care s-a aflat la Lugoj, cu comunitatea surorilor din Lugoj”. A mulțumit, de asemenea, „pentru colaborarea și implicarea în bunul mers al comunităților din România, ca responsabil cu viața consacrată din partea Conferinței Episcopale din România”. A mulțumit Preasfințitului Cristian, care a venit cu dublu rol, pe de o parte, respectând o tradiție din ultimii ani, dar și ca reprezentant al Preafericirii Sale Cardinalul Lucian. I-a mulțumit pentru mesajul pe care l-a transmis, pentru participare, pentru comuniune.
A mulțumit apoi „Familiei Surorilor Sfântului Vasile cel Mare”: Superioarei generale a OSBM, Maica Marcela, care, venind de la Roma, împreună cu sora Emanuela, Vicara generală, au participat direct la bucuria Celebrării jubiliare a Surorilor din România. A mulțumit surorilor baziliene venite din diferite țări: din Statele Unite ale Americii, superioarei Provinciei din Uniontown, viceprovincialei din Provincia Fox Chase, precum și sorei Mary M. McGlone din Congregația Sf. Iosif. A mulțumit Superioarei provinciale din Ucraina, Maica Danila și grupului mare de surori care au însoțit-o; a mulțumit Maicii Daniela, superioara Provinciei de Presov, Slovacia, împreună cu surorile care au venit din din Slovacia.
Mulțumiri au fost adresate Maicii Teodorina, Superioara generală și Surorilor Congregației Maicii Domnului, care au participat și au fost alături Surorilor Baziliene pe întreg parcursul celor trei zile ale programului jubiliar. A mulțumit sorei Ildiko Homa, Președinta Conferinței Superioarelor Majore din România. A mulțumit fraților bazilieni și iezuiți „pentru colaborarea de astăzi și care durează de 75 de ani și sperăm să mai dureze”. A mulțumit tuturor preoților, colaboratorilor Surorilor Baziliene din Cluj, dar și din celor veniți de departe, în mod special preoților din parohiile în care surori baziliene fac cateheză cu copiii și cu tinerii.
A mulțumit pr. Isaac, venit, împreună cu fratele Anastasie, de la Mănăstirea „Preasfânta Treime” din Giroc (jud. Timiș) și pr. Elie Adaus din Ungaria, care a adus și comuniunea Provinciei de Surori Baziliene de acolo. A mulțumit Corului „Angeli”, „care ne-au însoțit și ne-au înălțat sufletește la această Sfântă Liturghie”. O mulțumire specială a adus ing. Iuliu Hossu, strănepotul Cardinalului Iuliu Hossu, prezent împreună cu soția, Elena. A mulțumit călduros, la acest important ceas aniversar, pr. Ioan Pop, capelanul mănăstirii „Sfânta Macrina”, „pentru toată trăirea-împreună alături de surorile baziliene din ultimii ani”.
De asemenea, mulțumiri au fost aduse membrilor Ordinului terțiar al Sfântului Vasile cel Mare, prietenilor, colaboratorilor surorilor baziliene, pentru că multe misiuni și activități li se datorează. A încheiat, spunând: „Vă mulțumim și sperăm să putem continua să activăm tot mai mult, simțindu-ne toți parte a Bisericii, cei care de fapt formăm Biserica. Să îl rugăm pe Domnul să ne binecuvânteze cu harurile Sale pentru a ne putea îndeplini misiunea de a fi un dar pentru Biserică și omenire.”
