Papa Francisc la ZMT: Aduceți lumină chiar și în momentele de întuneric

04.08.2023, Lisabona (Catholica) - Vineri, 4 august 2023, Papa a avut parte de o dimineață ușor diferită la Lisabona, în timp ce emoția și entuziasmul tinerilor veniți pentru Ziua Mondială a Tineretului au continuat pe străzile Lisabonei. Evenimentele care s-au desfășurat în jurul Sfântului Părinte au luat o turnură mai personală și mai intimă. În Grădinile Vasco do Gama, trei tineri stăteau pe o bancă, așteptând sosirea Papei Francisc, în fața lor aflându-se 150 de confesionale din lemn, construite de trei deținuți portughezi. Unul dintre acestea ieșea în evidență: la umbra unui stejar, deschis pe o parte și cu un scaun alb, acest confesional era destinat Papei. Cei trei tineri – Samuel, de 19 ani, din Italia, Yesvi, de 33 de ani, din Guatemala, și Francisco, de 21 de ani, din Spania – s-au spovedit pe rând la Sfântul Părinte.
De data aceasta, spre deosebire de evenimentele și întâlnirile anterioare, nu se auzea muzică din difuzoare și nici nu erau difuzate imagini de pe maxi ecrane, auzindu-se doar obișnuitele scandări din partea pelerinilor de pe marginea drumului care îl urmăresc pe Sfântul Părinte oriunde merge. În timp ce jurnaliștii își focalizau camerele de luat vederi pe confesionalul de sub copac, Papa Francisc a coborât din mașină și a mers spre confesional. Unul câte unul, cei trei tineri i s-au alăturat, în intimitatea cu care îi proteja, într-un confesional departe de ochii camerelor de luat vederi. Prin acest gest, Papa a susținut atmosfera care trebuie să înconjoare Sacramentul Reconcilierii, iar tinerii și-au mărturisit păcatele și au primit dezlegarea de la el.
Vorbind cu jurnaliștii după Spovadă, cei trei tineri au vorbit cu toții despre privilegiul pe care l-au simțit, despre supranaturalul a ceea ce tocmai se întâmplase. Samuel a subliniat sentimentul de apropiere și umanitate pe care l-a primit de la Sfântul Părinte. „Se putea spune de pe fețele fiecăruia dintre noi, în această dimineață, că eram emoționați”, a spus el, „dar Papa, cu zâmbetul său, cu tonul vocii sale, cu deschiderea sa… A făcut ca mărturisirea să fie așa cum ar fi fost cu orice alt preot”.
Cincisprezece minute mai târziu, la doar câțiva kilometri distanță, în Centro Paroquial da Serafina, Papa Francisc, într-un mic auditoriu, s-a întâlnit cu aproximativ 100 de reprezentanți ai mai multor organizații caritabile. Persoanele din audiență erau de la vârsta de doi ani până la persoane în vârstă, toate implicate, într-o formă sau alta, în instituțiile de caritate. Centro Paroquial da Serafina se ocupă de aproximativ 800 de persoane, de toate vârstele, oferind chiar și mese și îngrijire la domiciliu; Ajuda de Berço primește bebeluși și copii abandonați de părinți sau luați din familiile lor din cauza neglijenței; iar asociația Acreditar, în schimb, este dedicată ajutorării copiilor și familiilor acestora pentru a face față schimbărilor care apar atunci când se confruntă cu cancerul pediatric. Trei reprezentanți ai diferitelor organizații au prezentat în câte discurs ceea ce fac ei.
Sfântul Părinte a început și el să își citească discursul pregătit, dar de la un punct a mărturisit: „Am tot ce trebuie să spun scris aici… dar realitatea este că nu vreau să îmi obosesc ochii!” Cele aproximativ o sută de persoane din sală au izbucnit în râs, aplaudându-l pe Papă, care a continuat să li se adreseze, amintindu-le că Biserica este ca o sursă care furnizează apă pentru populații întregi: ea împărtășește viața și iubirea lui Cristos. Această iubire a fost apoi dusă în parohia de alături, unde s-a întâlnit cu unii dintre bolnavi și cu unele dintre persoanele care frecventează parohia. A fost o vizită surpriză, care nu era în programul nimănui, iar prin acest mic gest, Papa Francisc a adus lumină și în viețile lor.
