Alin Sebastian Tat: Cui i-e frică de ecumenism?
08.08.2023, Târgu Lăpuș (Catholica) - La Editura Galaxia Gutenberg a apărut recent, în colecția Communio, volumul „Cui i-e frică de ecumenism?”, scris de Alin Sebastian Tat. Volumul de 100 de pagini, format 10.5×20, poate fi achiziționat la prețul de 20 de lei de pe GalaxiaGutenberg.ro. Cităm câteva pasaje din cuvântul înainte, semnat de autor.
Am reluat în acest mic volum câteva idei și texte mai vechi, alăturându-le unora inedite, în speranța că își vor găsi locul împreună sub semnul căutării ecumenice. Dacă filosofia se definește în mod tradițional ca iubire de înțelepciune, aș îndrăzni să definesc teologia creștină ca iubire de unitate. Și nu orice fel de unitate, ci una divină sau, mai precis, divino-umană. De unde și responsabilitatea celui chemat să sondeze inteligența credinței pentru a hrăni, apoi, mințile și inimile. Drumul teologiei duce în mod normal de la cogitatio fidei la intellectus fidei, având – precum Marta și Maria – o vocație activă, dublată de una contemplativă. Ceea ce e valabil și pentru reflecția ecumenică: suntem chemați la un ecumenism al carității, înrădăcinat într-unul spiritual, suntem chemați să căutăm, bătând la ușă, și ni se promite că vom găsi, primind în dar comuniunea dintre noi. Aceasta e speranța care m-a făcut să scriu rândurile de mai jos. Volumul cuprinde și gânduri ale altora, în general contemporani, puși în mișcare de aceeași speranță și care nu de puține ori m-au inspirat, m-au însoțit, mi-au fost reper.
Am observat trei atitudini posibile față de ecumenisni. Ale creștinilor, fie ei teologi sau nu. Prima este una de ostilitate, considerând ecumenismul un fel de erezie, ba poate chiar erezia secolului XX, pe care ani moștenit-o în noul mileniu. Consecința acestei opinii fiind totala respingere și cultivarea unei mentalități de controversă, în continuarea polemicii teologice tradiționale. Noi posedăm credința adevărată și nu se cade să cedăm nici un milimetru din ea. O poziție clară, lipsită de îndoieli, sigură de sine, dacă nu chiar fundamentalistă. A doua, probabil mai răspândită, este indiferența. Ecumenismul nu se numără printre priorități, printre temele fierbinți, nu e pe agenda curentă, așadar poate fi chiar uitat sau, în orice caz, amânat. Această poziție cunoaște diverse variante, de la indiferența totală până la forme de simpatie, dar suficient de șterse pentru a rămâne irelevante. Eventual se consideră că ecumenismul ține strict de competența specialiștilor, a teologilor profesioniști sau a ierarhiilor bisericești chemate să rezolve sau măcar să amelioreze situația interconfesională.
A treia poziție este angajamentul ecumenic. O reprezintă acei creștini care se simt chemați și responsabili de unitatea Bisericilor, în speranța că într-o zi vom ajunge la deplina comuniune in sacris. Paginile acestei cărți se vor o modestă contribuție la reflecția ecumenică și o ilustrare a celei de a treia atitudini evocate mai sus. Și cred că ar trebui să adaug că, teologic vorbind, primele două poziții sunt cu totul amendabile.
