Papa Francisc: Mongolia este un simbol al libertății religioase

02.09.2023, Ulaanbaatar (Catholica) - Papa Francisc a numit Mongolia „simbol al libertății religioase” în primul său discurs în această țară asiatică situată între China și Rusia și a subliniat cum guvernul democratic al Mongoliei se află într-o poziție unică de a juca „un rol important în numele păcii mondiale”. Într-un discurs adresat autorităților guvernamentale din Palatul de Stat al Mongoliei din Ulaanbaatar, pe 2 septembrie, Sfântul Părinte a cerut ca Cerul să acorde „pământului devastat de nenumărate conflicte” o reînnoire și respectarea legilor internaționale. „Fie ca norii întunecați ai războiului să se risipească, măturați de dorința fermă pentru o fraternitate universală în care tensiunile să fie rezolvate prin întâlnire și dialog, iar drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor să fie garantate”, a spus Pontiful în discursul adresat liderilor democrați și corpului diplomatic din Mongolia.
Vorbind la 320 km de granița Mongoliei cu Rusia, Papa a îndemnat: „Împreună să ne străduim să construim un viitor de pace”. Garda de onoare mongolă a stat de veghe în fața Palatului de Stat la sosirea Papei Francisc în Piața Sukhbaatar din capitală, sâmbătă dimineața. Piața este construită pe locul în care Damdin Sükhbaatar, un erou revoluționar mongol, a declarat independența Mongoliei față de China în 1921. Pelerini catolici din Hong Kong și din China continentală s-au aflat printre mulțimea mică de câteva sute de persoane care l-au întâmpinat pe Sfântul Părinte în cea mai puțin populată țară suverană din lume. Unii dintre catolicii chinezi în vizită purtau măști și ochelari de soare pentru a-și ascunde identitatea, o dovadă a diferenței flagrante în ceea ce privește libertatea religioasă în țara aflată de cealaltă parte a graniței sudice a Mongoliei.
Alți trecători mongoli s-au oprit să îl vadă pe Pontif, inclusiv Tuvshin, în vârstă de 38 de ani, un creștin din Ulaanbaatar. Tuvshin a declarat pentru CNA că el crede că Mongolia se află într-o „vecinătate dificilă între Rusia și China”. „Așa că eu cred că el [Papa Francisc] are motive mult mai mari pentru a face acest pelerinaj în Mongolia”, a spus el. Mongolia are legături puternice cu vecinii săi geografici China și Rusia, precum și o relație diplomatică importantă cu Statele Unite, pe care Mongolia le numește „al treilea vecin”. „Mongolia, astăzi, cu rețeaua sa largă de relații diplomatice… joacă un rol semnificativ în inima marelui continent asiatic și pe scena internațională”, a spus Papa. Contactele diplomatice ale Vaticanului cu Mongolia datează de aproape 800 de ani.
Sfântul Părinte a amintit cum fratele Giovanni da Pian del Carpini l-a vizitat pe cel de-al treilea împărat mongol, Guyug, în 1246, în calitate de trimis al Papei și i-a prezentat Marelui Khan o misivă oficială din partea Papei Inocențiu al IV-lea. Scrisoarea de răspuns purtând sigiliul Marelui Han cu literele tradiționale mongole se găsește astăzi în Biblioteca Vaticanului. Papa Francisc a prezentat o copie a acestui document istoric drept cadou liderilor Mongoliei, ca „semn al unei vechi prietenii care crește și se reînnoiește”. Astăzi în Mongolia trăiesc aproximativ 1.450 de catolici, mult mai puțin de 1% din cei 3,3. milioane de locuitori ai țării. „Mă bucur că această comunitate [catolică], oricât de mică și discretă ar fi, participă cu entuziasm și angajament la procesul de creștere a țării, răspândind cultura solidarității, a respectului universal și a dialogului interreligios și lucrând pentru justiție, pace și armonie socială”, a spus Pontiful.
Papa a vorbit, de asemenea, despre contribuțiile pozitive ale altor tradiții religioase din Mongolia, o țară cu majoritate budistă. „Viziunea holistică a tradiției șamanice mongole, combinată cu respectul pentru toate ființele vii moștenit din filosofia budistă, poate contribui semnificativ la eforturile urgente și ne-amânabile de a proteja și conserva planeta”, a spus el. Sfântul Părinte s-a adresat unui număr de aproximativ 700 de persoane în Sala Ikh Mongol a Palatului de Stat, stând alături de președintele mongol Ukhnaagiin Khürelsükh. Pontiful a aplaudat eforturile Mongoliei de a promova drepturile omului, abolirea pedepsei cu moartea și „determinarea de a opri proliferarea nucleară”, fiind o țară fără arme nucleare.
A lăudat, de asemenea, practicile tradiționale de păstorit și de agricultură din Mongolia pentru că respectă „echilibrele delicate ale ecosistemului”, adăugând că reprezintă un exemplu pentru cei care „resping urmărirea unor interese particulare mioape și doresc, în schimb, să transmită generațiilor viitoare pământuri care să rămână primitoare și roditoare”. După discurs, Papa Francisc s-a întâlnit în privat cu prim-ministrul mongol Luvsannamsrai Oyun-Erdene în interiorul Palatului de Stat. „Sunt convins că credincioșii catolici mongoli vor continua să ofere cu promptitudine contribuția lor adecvată la construirea unei societăți prospere și sigure, în dialog și cooperare cu toți ceilalți care locuiesc în acest măreț pământ sărutat de cer”, a spus Papa Francisc.
