Rusia asigură: nici o întâlnire cu Papa!
04.06.2006, Moscova (Catholica) - Interviul publicat de cotidianul Ziua (prima parte şi a doua parte) cu Arhiepiscopul Giovanni Layolo, secretar al Sfântului Scaun cu relaţiile cu statele, a provocat reacţii şi în presa din străinătate. Diferite agenţii au interpretat o speranţă exprimată de Arhiepiscopul Layolo ca fiind anunţul unei întâlniri sigure şi apropiate: „Sunt încrezător în legătură cu faptul că Papa Benedict al XVI-lea şi Patriarhul Alexei se vor putea întâlni într-un viitor nu prea îndepărtat”, declara prelatul în exclusivitate pentru Ziua. „Va fi un gest semnificativ pentru itinerarul ecumenic care va fi, fără îndoială, foarte lung şi încă dificil.”
La reacţiile pline de speranţă ale unor agenţii internaţionale catolice şi nu numai, Patriarhia rusă a reacţionat declarând: „Nu există nimic senzaţional în declaraţia Arhiepiscopului Giovanni Layolo, fiind dreptul fiecărei persoane să spere. Pentru moment însă, nu există discuţii oficiale privitoare la o întâlnire între Patriarh şi Papa Romei”, a declarat pr. Igor Vyzhanov, secretar pentru relaţiile inter-creştine al Departamentului pentru Relaţiile Externe ale Bisericii, al Patriarhiei Moscovei. În aceeaşi declaraţie pentru agenţia Interfax, pr. Vyzhanov aminteşte că Patriarhul Alexei nu a respins niciodată posibilitatea unei astfel de întâlniri, dar ea poate avea loc doar după ce diferenţele fundamentale dintre Biserici vor fi rezolvate. Referitor la „itinerarul ecumenic foarte lung şi încă dificil”, după cum spunea Arhiepiscopul Layolo, pr. Vyzhanov a afirmat că „este dificilă şi poate imposibilă corectarea acestor diferenţe după o mie de ani de separare”. „Dar ce putem corecta trebuie să corectăm, în primul rând problemele practice ale prozelitismului şi ale expansiunii greco-catolice din Ucraina.”
Agenţia Interfax mai anunţa ieri că în Ucraina se vorbeşte despre o posibilă vizită a Papei Benedict. Fără să existe încă vreun anunţ oficial, vizita este deja blamată. Arhiepiscopul Mitrofan de Pereyaslav-Khmelnytsky, secretar executiv al Bisericii Ortodoxe Ruse afiliate Moscovei, afirmă că o posibilă vizită papală în Ucraina ar fi nepotrivită. „Credem că nu este momentul pentru ca un Papă roman să viziteze Ucraina, după cum nu a fost timpul nici pentru predecesorul Papă Ioan Paul al II-lea. Explicaţia stă în faptul că există numeroase probleme nerezolvate în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană şi Biserica Catolică”, a declarat prelatul vineri, în timpul unei conferinţe susţinute din Kiev. Prelatul ortodox a afirmat că şi înainte de vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina „am propus să rezolvăm aceste probleme la nivelul unor comisii bilaterale”, dar aceste propuneri „au fost ignorate de partea catolică”.

Discuţiile interminabile cu privire la vizita papei în Rusia sau la întâlnirea cu Alexei al II-lea eu generat nu altceva decât râuri de cerneală, kilometri de hârtie, dureri de gură, nervi deterioraţi etc. Oare chiar nu este clar că Alexei nu doreşte să se întâlnească cu Pontiful roman, să se implice în ecumenism, să tindă ca, într-un final „Toţi să fie una„. El vrea un singur lucru – „toţi să fie ruşi„ şi nimic altceva, şi încă ruşi ortodocşi.
Ceea ce pentru oameni pare imposibil, nu tot aşa este pentru Dumnezeu! Nu aduce anul, ce aduce ceasul! Dumnezeu, când vrea, şi din pietre îi ridică pe fiii lui Abraham! Ascultaţi şi voi, ierarhilor ruşi, de şoaptele Duhului Sfânt, Duhul Iubirii, al Adevărului şi al Unirii! Vă este chiar aşa de străină voinţa lui Isus: „Ca toţi să fie una„!? Hai să dăm mână cu mână, toţi cu inima creştină!!
Nu inteleg de ce se mira unii de ce se intampla! Unii mai si spera! E un mare pacat ca Biserica Rusa, un imens potential este condusa de niste …! Din pacate, cum e establishmentul politic, asa e si cel religios!
Dr. Nicoara Ovidiu