PS Florentin la Conferinţa Episcopală Italiană (II)
23.05.2006, Roma (Catholica) - Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) a lansat o invitaţie către Conferinţa Episcopilor din România (CER) pentru a participa la a 56-a Adunare generală a CEI, care s-a desfăşurat în „Aula del Sinodo”, în Vatican, în perioada 15-19 mai 2006. Din partea CER a fost delegat Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, cu care pr. Avram Daniel, pentru Catholica.ro, a avut un scurt dialog despre desfăşurarea lucrărilor adunării. Astăzi a doua parte a interviului, apărut integral pe situl BRU.ro.
– Ce ne puteţi spune despre mesajul Conferinţei Episcopilor din România?
– În cuvântul de salut din partea Arhiepiscopului Major, Lucian Mureşan, Preşedintele CER, s-a amintit situaţia complexă şi uneori paradoxală a momentului istoric în care se află Biserica Catolică din România: pe de o parte datorită mentalităţilor care sunt încă marcate de timpul de peste 45 de ani de comunism, pe de altă parte, mult-dorita intrare în UE, care cere multe schimbări rapide la nivel practic şi legislativ. De asemenea, s-au arătat şi câteva dificultăţi actuale şi s-a încheiat cu o mulţumire adresată episcopatului italian pentru comuniunea de rugăciune şi ajutorul fratern acordat la diferite nivele şi prin diferite mijloace Bisericii din România.
– Ce aspecte referitoare la ţara noastră au fost evidenţiate în cadrul acestei întâlniri?
– Despre naţiunea noastră s-a vorbit de mai multe ori. Astfel, s-a amintit de întâlnirea ecumenică de la Sibiu din anul 2007 precum şi de durerosul incident al militarului român mort la datorie în Irak. A fost amintită şi proxima intrare în UE a României şi Bulgariei, decizia finală urmând a fi luată în luna septembrie a acestui an. În acelaşi context au fost pomenite proiectele Caritas pentru România precum şi faptul că cea mai numeroasă comunitate care emigrează în Italia este cea de naţionalitate română. O notă negativă a fost acordată ţării noastre ca urmare a perspectivei privitoare la posibila prezenţă a 40.000 de prostituate din România şi Moldova la apropiatul Campionatul Mondial de fotbal din Germania.
– În încheiere, cum s-ar putea sintetiza participarea Preasfinţiei Voastre la Adunarea generală CEI?
– Am întâlnit o atmosferă cordială şi colegială precum şi un climat foarte bun de reflexie asupra unor probleme mari ale Bisericii care privesc şi Biserica noastră din România. Consider că există o reală deschidere din partea CEI de a continua colaborarea fraternă, ajutorul şi sprijinul caritativ cu Biserica Catolică din România. Am avut plăcuta ocazie să gust din bucuria catolicităţii Bisericii noastre. (Interviu realizat de: Diacon Daniel Avram, Consultor Mass-Media)
