Începutul Triodului și întâlnirea familiilor în comunitatea greco-catolică din Băile „1 Mai”
26.02.2024, Oradea (Catholica) - „Rădăcina oricărui păcat, a oricărui rău este imaginea falsă pe care o avem despre Dumnezeu”, a subliniat pr. Mihai Vătămănelu, Vicar General al Eparhiei de Oradea, în cuvântul de învățătură adresat la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 25 februarie 2024, în parohia greco-catolică Haieu – Băile „1 Mai”, la începutul perioadei Triodului. Alături de credincioșii locului, turiști și familii care aparțin de această comunitate, au concelebrat la Sfânta Liturghie pr. Mirel Demian din parohia „Fericitul Traian Frențiu” Oradea – Tineretului și pr. Ștefan Madarasi, gazdă a locului. Răspunzând invitației Departamentului pentru Pastorația Adulților și Familiilor din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, în parohia greco-catolică din Băile „1 Mai” s-a organizat după Sfânta Liturghie o întâlnire cu familiile tinere, cărora pr. Vătămănelu a fost chemat să le țină o cateheză, cu tema „Cristos, Mirele”. Inițiativa a fost prilej de reflecție și comuniune, dorindu-se pe viitor ca astfel de cateheze să devină o practică constantă în pastorația parohială.
În predica la Evanghelia duminicii a 33-a după Rusalii (Luca 18,10-14), pr. Mihai Vătămănelu a subliniat importanța atitudinii pe care o avem față de Dumnezeu. Pilda vameșului și fariseului, o pericopă evanghelică pe care o ascultăm în fiecare an înainte de Postul Mare, ne invită să înțelegem ce înseamnă adevăratul post plăcut lui Dumnezeu: a nu-l mânca, nimici, disprețui pe aproapele, ci a împărți cu el pâinea, timpul și viața. „Este ușor să identificăm cele două personaje prezentate: noi nu vrem să ne recunoaștem în fariseu pentru că este prezentat ca fiind un om nemilos – noi nu suntem farisei sau nu ne place să recunoaștem aceasta”, a spus părintele la începutul predicii, „dar nici cu vameșul nu dorim să ne identificăm, deoarece nu suntem păcătoși publici, așa cum era văzut el. Unii cred că Dumnezeu este rău și trebuie să îl îmbunăm, iar noi merităm favorurile Sale doar dacă suntem buni, dacă facem multe rugăciuni. În caz contrar, vom sfârși în iad. Cel puțin, de secole, părinții și-au speriat așa copiii. Însă, când ne credem drepți, desconsiderăm persoanele din jurul nostru”.
„Cel care se consideră drept zice «Eu sunt bun și mântuit» deoarece cunoaște și respectă doctrina Bisericii, poruncile și multe alte precepte… Însă, pilda este spusă de Isus tocmai pentru aceste persoane care se consideră pe sine ca fiind «drepte». (…) Ambele persoane, fariseul și vameșul, fac aceeași acțiune, precum am făcut și noi astăzi – merg la templu, la biserică, și se roagă. Este interesant că putem face aceeași acțiune bună, rugăciunea, fie într-un mod greșit, fie într-unul corect. Prin urmare, pot să mă rog în mod greșit, chiar dacă vin la biserică, la fel cum pot înfăptui lucrurile lumești într-un mod divin, dumnezeiesc, după cum scrie apostolul Pavel: «Fie că mâncați, fie că beți, fie că orice altceva faceți, toate să le faceți spre mărirea Domnului» și indiferent ce veți face cu iubire, va fi bun. Vameșul este imaginea păcătosului deoarece este cel care aduna taxele peste stăpânirea romană. Fariseul respectă legea și se adaptează tuturor normelor prescrise. Astăzi am spune că fariseul este un bun creștin, practicant, implicat în toate demersurile din viața Bisericii, iar celălalt – vameșul – este un om păcătos, nu îl interesează religia, face bani, se distrează.”
„Biblia spune că «fariseul stătea și se ruga în sine», în traducere mai exactă stătea drept și se ruga înaintea sa, nu înaintea lui Dumnezeu. Cu această atitudine se ruga lui Dumnezeu, de care se folosea, așteptând să îl admire cât de bun și priceput era el. A mulțumit, iar rugăciunea de mulțumire este acțiunea fundamentală a omului. Însăși Liturghia este rugăciune de mulțumire. (…) Însă, fariseul nu mulțumește pentru ceea ce a primit de la Dumnezeu, ci pentru că nu este la fel ca ceilalți.” „Când o persoană se consideră dreaptă – crezând că are întotdeauna dreptate – este neînduplecată, neînțelegătoare față de toți ceilalți, inclusiv față de propria familie”, a continuat părintele, subliniind că „acesta este păcatul cel mai mare: să folosești darurile lui Dumnezeu pentru a te mândri, a-ți îngâmfa propriul eu.”
„În realitate, ceea ce fariseul spune despre alții este o proiecție a ceea ce el are în inimă. El face totul numai din iubire pentru sine (…) dacă vreți, este perfectul «adulter», adică fariseul nu îl iubește pe Dumnezeu, ci îl «plătește» ca să îi facă favoruri. Când credem că ne merităm mântuirea pentru faptele noastre bune este foarte grav, deoarece iubirea nu se merită, nu se câștigă, iubirea este har, este gratuitate. Este dezinteresată. Este clar că omul săvârșește fapte bune, dar nu pentru a merita mântuirea, ci pentru că se simte iubit și astfel răspunde Iubirii cu iubirea sa. Acesta este un alt lucru. La fel ca fiul care nu trebuie să merite sau să câștige iubirea părinților, căci dacă trebuie să facă aceasta, toată viața va fi nefericit. Copilul poate iubi numai pentru că întâi de toate a simțit iubirea părinților. Altfel, el trăiește în moarte.”
Observând poziția diferită a vameșului, pr. Mihai Vătămănelu a evidențiat puterea umilinței: „El nici măcar nu își putea ridica privirea spre cer, ci își bătea pieptul – nu se mândrește, ci se înjosește; este cel care acceptă adevărul pe care l-a descoperit stând înaintea lui Dumnezeu care i-a arătat cât valorează, iar el acceptă ceea ce i-a spus Dumnezeu și nu ceea ce credea el. Omul care se cunoaște pe sine așa cum este, nu judecă pe nimeni. Este umil, smerit, adică uman… Și poate să îl cunoască și pe Dumnezeu.” Vameșul își bătea pieptul zicând „Doamne, fii milostiv mie, păcătosului!” pentru că Dumnezeu este Cel care este binevoitor, este har, este iubire, este milostivire. „Iubirea și îndurarea nu le merităm, le primim gratuit. Dacă cineva cugetă la păcatele sale nu mai spune despre ceilalți că sunt păcătoși, ci despre sine: «eu sunt păcătos»„.
„Dacă în rugăciunea fariseului toate verbele sunt la persoana I – eu mă rog, eu postesc – aici există un singur verb, la persoana a II-a: «Fii tu, Doamne, milostiv mie, păcătosului!» Vameșul recunoaște că Dumnezeu îi face tot binele, îi dă tot harul. Această rugăciune conține tot adevărul despre Dumnezeu care este îndurare, și adevărul nostru ca oameni, care este că suntem păcătoși, ca toți ceilalți. (…) Cine își recunoaște păcatele este omul cel mai inteligent din lume! De aceea este cel mai important să ne cunoaștem limitele, să ne recunoaștem păcatele”, fiind invitați să ne îndreptăm astfel spre scaunul de Spovadă. „Cu cât un om crește în sfințenie, cu atât mai mult descoperă cât este de păcătos, câte lipsuri are în iubire, în înțelegere, în delicatețe, în ospitalitate față de celălalt, în faptul de a-i accepta pe toți și de a nu-i judeca nici măcar cu gândul. Isus ne spune că vameșul s-a reîntors acasă îndreptățit, adică justificat, deoarece a spus «da» harului și iubirii. Aceasta este justificarea!”
Încheierea parabolei vameșului și fariseului de la începutul perioadei de pregătire pentru Postul Mare ne aduce încă o dată aminte că „adevărata măreție a omului este umilința!” Când cunoaștem cine suntem, dacă ne cunoaștem propriul adevăr devenim umani, iar iubirea este posibilă numai când suntem umili: „Nu există iubire, când o persoană este orgolioasă. Iubirea este umilă, aceasta fiind cea mai sublimă calitate a lui Dumnezeu, care este slujitorul tuturor pentru că ne iubește pe toți. Umilința este cea mai mare calitate a unui om”, a adăugat pr. Mihai Vătămănelu în încheiere, „să știi să îți recunoști limitele, darurile, să știi să îți recunoști și slăbiciunea pe care o ai ca persoană, căci nimeni nu este perfect pe acest Pământ. Isus spune «cine se umilește este înălțat», adică este ridicat la nivelul măreției lui Dumnezeu, care nu este altceva decât iubire, umilință, slujire. Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne însușim cu toții în această perioadă pe care o începem, aceste virtuți: iubirea, umilința și slujirea”.
După participarea la Sfânta Liturghie duminicală, transmisă în direct și de postul de televiziune Angelus TV, în salonul casei parohiale a avut loc o întâlnire a familiilor, la care au luat parte șase cupluri. Împreună cu familia preotului, acestea au participat la un moment comunitar care a început cu o rugăciune a soților, urmată de cateheza „Cristos, Mirele” susținută pr. Mihai Vătămănelu. Pornind de la certitudinea că „familia este un simbol al realităților divine” și totodată „o biserică”, părintele a arătat cum „duminica se adună împreună micile biserici și formează marea Biserică, unde primesc prin Sfânta Euharistie darul Spiritului Sfânt pe care îl duc înapoi în familie. (…) Astfel, persoanele care trăiesc în cuplu, intră în misterul lui Dumnezeu. Viața de zi cu zi este o multiplicare a spiritualității creștine. Prin urmare, sentimentele soților din timpul zilei devin mod și oportunitate de a descoperi și a face loc sentimentelor lui Isus. De exemplu, dorința noastră de a iubi este dorința lui Isus de a iubi lumea. Dorința noastră de a întâlni, de a îmbrățișa soțul, soția este aceeași dorință pe care Isus o are față de noi. O iubire care în cazul Său este infinit mai mare…”
Familia se străduiește să iubească în mod divin, soții arătând lumii, prin simplele lor gesturi, iubirea lui Dumnezeu. Acest lucru este posibil atunci când familia trăiește raportul cu Sfânta Euharistie, devenind astfel sintonizați cu aceeași dorință a lui Isus. „Soții se împărtășesc ca să devină ei înșiși trup dăruit din iubire. Este viața lor pătrunsă de Spiritul Sfânt?”, a invitat la reflecție pr. Mihai, arătând că în rugăciunea soților, Spiritul Sfânt transformă inima de piatră a fiecăruia în dorința de a-i transmite celuilalt iubirea lui Isus. Aceasta „nu doar față de copii, ci și față de comunitate, ieșind din sfera propriei mici familii și orientându-se spre cei din jur, spre familia mare care este Biserica. Soții, oriunde se află, au posibilitatea și în mod individual, nu doar împreună, de a actualiza iubirea Fiului lui Dumnezeu pentru această omenire, pentru această Biserică. Fiecare acțiune dintre cele zilnice are legătură cu această logică.”
Soții pot să transmită uniunea Sacramentului Căsătoriei oamenilor din jur, căci sunt chemați la un raport structural și organizat cu Isus, antrenați în sentimentele Sale, capabili să iubească la fel ca El. De aceea, „nu este suficient ca soții să se înțeleagă sau să nu fie despărțiți. (…) Cuplurile căsătorite la Biserică au o calitate în plus, adică un angajament mai radical pe care îl pot sintetiza prin următoarele cuvinte: «Vreau să te iubesc așa cum te iubește Dumnezeu».” Chemată la sfințenie, familia a primit prin Sacramentul Căsătoriei capacitatea de a-l iubi pe celălalt chiar dacă greșește, în ciuda limitelor sale. Este „o iubire care transformă relația dintre soț și soție, dintre părinți și copii, dintre cuplu și parohie, cuplu și lume și ne dă o mare speranță. Putem avea credincioșia încrederii lui Isus și a iubirii Sale, pentru că în timp ce noi greșim sau îl trădăm, El mereu ne repetă: «Eu oricum te iubesc!»„
După momentul de cateheză, familiile au avut un moment de împărtășire personală, urmat de un moment de recunoștință manifestat prin rugăciune liberă, personală. La final, toate familiile au rostit împreună rugăciunea Tatăl nostru, având în centru candela darurilor, folosită de pr. Renzo Bonetti ca inspirație pentru a înțelege misterul la care sunt părtași soții în familie. Oaspetele întâlnirii i-a invitat pe toți cei prezenți să petreacă cât mai multe astfel de duminici împreună, în jurul mesei, care este altar al familiei, dar și alături de comunitatea parohială sau eparhială, prin participarea la Exercițiile spirituale eparhiale pentru familii care vor avea loc în Postul Paștelui, în perioada 22-24 martie 2024, la Vila Sântana din Sânmartin. De asemenea, o altă ocazie favorabilă de aprofundare a unor teme de spiritualitate pentru adulți și familii este Întâlnirea Eparhială a Familiilor, care va avea loc pe 2 iunie 2024, la Carei. Mai multe informații despre inițiativele dedicate Familiilor din Eparhia de Oradea în acest an pastoral, se pot găsi aici.
