Hans Urs von Balthasar: Explorări în teologie. Spiritul și instituția
27.03.2024, Târgu Lăpuș (Catholica) - Editura Galaxia Gutenberg anunță apariția cărții „Explorări în teologie. Vol 4. Spiritul și instituția”, de Hans Urs von Balthasar, tradus de Maria-Magdalena Anghelescu. Volumul are 344 de pagini, format 16×23, și poate fi comandat la prețul promoțional de 40 de lei de pe GalaxiaGutenberg.ro. Redăm din primele pagini ale cărții.
„La fel ca în cazul volumelor anterioare ale «Explorărilor in teologie», nici acest titlu nu trebuie înțeles ca o structurare sistematică a subiectului, ci înseamnă doar un fel de laitmotiv, care răsună în variații libere în majoritatea eseurilor adunate aici. Unul singur face ca acest motiv să răsune în mod explicit, dar nici acesta cu pretenția de a-i epuiza posibilitățile ulterioare. Pentru tot acest volum de schițe este caracteristic mai degrabă faptul că subiectul principal este abordat dintr-o varietate de unghiuri, că apare adesea la cotituri neașteptate prezentându-ni-se într-o lumină nouă.
Deși există o lumină centrală, din ea nu se pot percepe decât diferite raze. Poate că un spirit însetat de sistematică ar dori să construiască un ansamblu din aceste fragmente, ordonând pietricică cu pietricică și asamblându-le într-un mozaic. Dar autorul privește cu neîncredere astfel de întreprinderi care vor să scoată misterul din ascunderea lui și să-l arate despuiat de orice văl. Dumnezeu sălășluiește însă în lumina lui inaccesibilă. Dar acest subiect abordat într-o manieră nepretențioasă este unul de interes central pentru Biserică și pentru creștinii de astăzi. Separarea celor două aspecte unite în titlu este motivul tuturor amenințărilor și al paraliziei creștinismului contemporan. Și pentru că este foarte greu să reunim aceste aspecte odată ce au fost separate, să încercăm mai degrabă să le privim pornind de la izvorul în care își au ambele originea și în care sunt îngemănate, fertilizându-se reciproc. Niciodată reforma nu se poate petrece prin relipirea laolaltă a bucăților rupte; ci: «O Mlădiță va ieși din tulpina lui lesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da».”
Seria „Explorări în teologie” cuprinde volumele: I. Verbum Caro; II. Sponsa Verbi; III. Spiritus Creator; IV. Spiritul și instituția. Urmează să apară: V. Homo creatus est. Volumul tocmai apărut are trei capitole mari: I. La sursă; II. În Biserică; și III. La sfârșit, urmare de Precizări.
