Tradiţiile privind căsătoria nu pot fi împotriva sacramentului căsătoriei
24.04.2006, Vatican (Catholica) - Formele locale de căsătorie ce sunt împotriva sacramentului căsătoriei nu îl pot niciodată înlocui pe acesta, a spus Papa Benedict al XVI-lea unui grup de Episcopi din Ghana. Papa a susţinut importanţa monogamiei şi caracterul indisolubil al căsătoriei în faţa prelaţilor veniţi în vizită ad limina.
„Pentru creştini, formele tradiţionale de căsătorie nu pot fi niciodată un substitut pentru căsătoria sacramentală”, le-a spus Pontiful, după ce în zilele trecute i-a întâlnit pe fiecare în privat şi le-a citit rapoartele. În urma acestor lecturi Papa a dorit să îşi exprime îngrijorarea „privind celebrarea corespunzătoare a căsătoriei creştine în Ghana”. „Împărtăşesc îngrijorările voastre şi de aceea îi invit pe credincioşi să aşeze sacramentul căsătoriei în centrul vieţii lor de familie”, a spus Papa Benedict în limba engleză. „În timp ce creştinismul caută mereu să respecte tradiţiile venerabile ale culturilor şi popoarelor, el caută de asemenea să purifice acele practici care sunt contrare Evangheliei”, a mai spus, referindu-se implicit la tradiţiile poligame din această naţiune din vestul Africii, cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori.
„Din acest motiv”, a continuat Papa, „este esenţial ca întreaga comunitate catolică să continue să sublinieze importanţa uniunii monogame şi indisolubile dintre un bărbat şi o femeie, uniune consacrată prin sfânta căsătorie.” Sfântul Părinte le-a explicat apoi Episcopul faptul că este „sarcina Bisericii să asiste familiile creştine astfel ca ele să trăiască cu fidelitate şi generozitate ca adevărate Biserici domestice”. „De fapt o cateheză sănătoasă se întemeiază cu sprijinul familiilor creştine puternice care nu sunt niciodată egoiste, care sunt mereu înclinate spre ceilalţi şi formate prin sacramentul căsătoriei. Pregătirea catehetică solidă”, a mai spus Papa, va da catolicilor „instrumentele necesare pentru a se confrunta cu provocările ridicate de economie, globalizare şi boli.” Această pregătire „îi va ajuta de asemenea să aibă răspunsuri la întrebările pe care le pun sectele religioase”.
