Calea Sfintei Crucii celebrată de tineri
03.04.2006, Roman (Catholica) - Tinerii din parohiile vecine Romanului, continuând tradiţia începută în anii anteriori, s-au rugat duminică, 2 aprilie 2006, începând cu ora 13.45, Calea Sfintei Cruci la capela de lângă satul Izvoare, aflăm dintr-o corespondenţă semnată de pr. Ciprian Tiba şi publicată de situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro.
Momentul de rugăciune a fost organizat de către Acţiunea Catolică a Tinerilor, zona Romanului, fiecare parohie contribuind cu câte ceva la buna desfăşurare a momentului: tinerii din Săbăoani au făcut curăţenie, cei din Roman „Inima Neprihănită a Mariei” au pregătit câte o miniscenetă pentru fiecare staţiune, iar celelalte parohii au compus textele şi meditaţiile necesare. Rugăciunea a fost condusă de pr. Claudiu Robu, vicar în parohia „Inima Neprihănită a Mariei” din Roman.
Anul acesta, pentru că vremea a fost frumoasă, tinerii au participat în număr destul de mare, peste 300, prezenţă care a fost completată şi de alţi credincioşi ce au dorit ca, alături de tineri, să-l cinstească pe Dumnezeu în acest loc deosebit. Acest moment i-a unit din nou pe tineri în rugăciune, ajutându-i să-l cunoască mai bine pe cel care ne este cale, adevăr şi viaţă.
