Scenaristul filmului despre defunctul Papă povesteşte
01.04.2006, Vatican (Catholica) - Gian Franco Svidercoschi, un jurnalist prieten al lui Karol Wojtyla, s-a simţit încurajat după ce Papa Benedict al XVI-lea a vizionat filmul al cărui scenariu l-a scris el. „Cred că ne-am atins obiectivul” cu filmul „Karol: un Papă care a rămas om”, a declarat Svidercoschi pentru Zenit. Titlul italian al filmului este „Karol, un Papa Rimasto Uomo”. Este de fapt titlul în oglindă al primului film: „Karol: omul care a devenit Papă”. „În toate iniţiativele sale, faţa umană a fost văzută. Dificultăţile primei călătorii în Mexic, atentatul asupra vieţii sale, bolile… a avut mereu capacitatea să înţeleagă problemele umane.”
Filmul regizat de Giacomo Battiato, şi produs de studiourile italiene Taodue şi Mediaset, îl are în rolul lui Karol Wojtyla pe actorul Piotr Adamczyk. „Papa este protagonistul filmului, dar există şi alte personalităţi care ne ajută să îl înţelegem pe Papa”, explică scenaristul. „De exemplu personajul Maicii Tereza de Calcutta se regăseşte în film. Pentru Papă ea a fost de fapt personajul care a simbolizat pontificatul său. „Mai sunt prezente două personaje ce arată martirajul şi suferinţele din anumiţi ani ai pontificatului: preotul polonez Jerzy Popieluszko, ucis în 1984, şi Mons. Oscar Amulfo Romero, Arhiepiscop de San Salvador, ucis în 1980.”
Printre elementele inventate din motive de naraţiune, Svidercoschi, care a colaborat cu Papa Ioan Paul al II-lea la scrierea cărţii „Dar şi mister”, a amintit personajul doctorului canadian care se opune public învăţăturii Papei despre viaţă. În realitate, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu diferite protestatare feministe, în special o femeie elveţiană şi una belgiană. Papa a mai primit şi o delegaţie a ONU ce a venit să protesteze înainte de Conferinţa Mondială despre Femeie, din Beijing, 1995. În film, Papa Ioan Paul al II-lea se întâlneşte cu această femeie canadiană în Africa, invitându-o să dialogheze şi explicându-i motivele pentru apărarea vieţii.
Scena favorită a lui Svidercoschi priveşte anul 1981. Papa tocmai a fost împuşcat în Piaţa San Pietro. Între timp, în Varşovia, Cardinalul Stefan Wyszinski era pe moarte, dar s-a agăţat de viaţă, respingând şi sacramentul ungerii bolnavilor. „A acceptat să moară doar după ce Papa a fost în afara oricărui pericol. Au vorbit unul cu altul la telefon, din paturile de suferinţă. `Binecuvântează-mă, căci mi se apropie sfârşitul`”, i-a spus primatul Poloniei Papei Ioan Paul al II-lea. Filmul reflectă şi umorul Papei. Este evocată o întâlnire cu un Nunţiu italian din Africa. După operaţia suferită de Papă în 1992, acesta l-a întâlnit la reşedinţa de la Castel Gandolfo. La sfârşit i-a spus Papei: „Ce bine arătaţi Sanctitate!” Apoi a repetat: „Arătaţi aşa bine!” Papa s-a întrebat: „De ce insistă oare?” Nunţiul a continuat cu diplomaţie. „Sunteţi foarte bine, Sanctitate. Mai bine chiar decât înainte de operaţie!” Papa i-a răspuns: „Atunci de ce nu mergeţi să vă operaţi şi Dvs?”
Svidercoschi a mai spus că a fost criticat pentru că a prezentat suferinţele Papei, unii resimţind aceste scene „ca un pumn în stomac”. De fapt, răspunde el, „nimeni nu şi-a dat seama că suferea de Parkinson încă din 1992. A trăit jumătate din pontificat suferind. Aceasta se vede în film.” La un an de la moartea Papei, ceea ce îl impresionează pe jurnalist este faptul că încă sunt oameni care îl descoperă pe Papa Ioan Paul al II-lea şi, prin el, credinţa. „Mulţi oameni îmi spun că viaţa lor s-a schimbat de când l-au întâlnit pe Papa sau din zilele apropiate morţii sale, deoarece şi-au redescoperit credinţa. Într-un anume sens, cu el, modul de trăire al credinţei s-a schimbat. Înainte era ceva mai degrabă privat.”
Amintind de momentele dinaintea morţii Papei, jurnalistul a spus: „Cred că a fost un `Papă al întrupării` deoarece el a făcut vizibilă faţa lui Cristos, a adus îndeaproape elemente care de secole erau în opoziţie, sacrul şi profanul. El a adus cerul mai aproape de pământ. A suferit, dar s-a şi bucurat de existenţa pământească.”

Importanta acestei pelicule consider ca sta in sublinierea unui aspect esential al pontificatului lui Ioan Paul al II- lea: modificarea perceptiei asupra Bisericii si impunerea, cu stringenta necesitate, a clarificarii relatiei fiecaruia cu Dumnezeu.
Timp de secole, imaginea Bisericii Romano- Catolice a fost acoperita de o serie de stereotipuri, de la teroarea Inchizitiei, viata particulara nebuloasa a papilor( sortita „clarificarii„ prin orice mijloace), comploturi, asasinate, implicari in politica, conspiratii de toate tipurile, papese si omnipotenta, la soapte despre natura suspecta a „Opus Dei„.
Demontarea acestui aberant amestec de impietate, curiozitati si dorinta de senzational a fost realizata de papa Wojtyla prin intermediul vizitelor pastorale.
Practic, drumurile Sanctitatii Sale erau drumurile preotului paroh care isi incurajeaza, sprijina, ajuta enoriasii venindu- le in intampinare. Semnificativ consider a fi faptul ca mesajul nu- i privea doar pe crestini ci avea caracterul predicilor Apostolilor care, raspandind Cuvantul lui Dumnezeu isi intemeiau demersul pe o buna cunoastere a celor carora se adresau. Nu era vorba de prozelitism, ci de raspuns unei acute nevoi de cunoastere reciproca, si in acest context, cea dintai vizita , in Mexic, si cea din urma rugaciune la Lourdes mi se par emblematice.
Caci in nici-unul din aceste peripluri Ioan Paul al II-lea nu venea ca exponent al unei functii ci ca cel care putea sa ofere un un mod de a asculta si de a sluji. Tocmai de aceea, titlurile celor doua parti ale peliculei poloneze sunt extrem de inspirate, accentul pus pe calitatea umana a asumarii calitatii de Suveran Pontif definind in mod stralucit intreaga opera a papei Wojtyla.
Tocmai de aceea indraznesc a asocia imaginea sa cu a altor doua personalitati cu adevarat fascinante prin stiinta dedicarii apropierii credinciosilor de Creator.
Cel dintai este Monseniorul Vladimir Ghika. Al doilea- papa Roncalli. Ioan Paul cel Mare a continuat opera celor doi pana in cele mai fine trasaturi, caci cum altfel ar putea fi privita intalnirea cu Mihail Gorbaciov in decembrie 1989 decat ca rascumparare a celei ratate de Monseniorul Ghika cu Lenin ca si asumarea caracterului pastoral al pontificatului si a mostenirii Conciliului Vatican II?
De aceea, cu adevarat, Ioan Paul al II-lea ramane „Papa al intruparii„.