A XI-a Conferinţă Europeană de Ştiinţă şi Teologie are loc la Iaşi
02.04.2006, Iaşi (Catholica) - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza”, Facultatea de Chimie Industrială a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor găzdui cea de-a XI-a Conferinţă Europeană de Ştiinţă şi Teologie în perioada 5-10 aprilie 2006, informează cotidianul Lumina în ediţia din 1 aprilie. Lucrările conferinţei se vor desfăşura pe tema „Diversitate durabilă. Ştiinţa, teologia şi viitorul creaţiei”. În cadrul manifestării vor conferenţia Înaltpreasfinţitul Daniel, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Ana Primavesi (Marea Britanie), Noreen Herzfeld (Statele Unite ale Americii), Jan Boersema (Olanda), Regina Kather (Germania) şi alţi invitaţi din domeniul ştiinţei, filosofiei sau teologiei.
Conform celor precizate de pr. Gheorghe Popa, prorector cu strategia la Universitatea „Al. I. Cuza”, conferinţa ESSSAT – European Society for the Study of Science and Theology s-a susţinut până acum în ţări precum Germania, Olanda, Elveţia, Italia, Spania, Polonia, Marea Britanie, în acest an fiind găzduită în România, la Iaşi. „Este o societate interdisciplinară care promovează dialogul între ştiinţe şi teologie”, a mai menţionat pr. Gheorghe Popa care a adăugat că deschiderea lucrărilor va avea loc pe 5 aprilie la Sala „Henri Coandă” de la palatul Culturii, iar pe 6 aprilie la Aula „Mihai Eminescu” de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Printre temele de discuţie poate fi amintită semnificaţia termenilor „Puritate” şi „Pericol”, semnificaţia ecologică şi teologică a acestora, diversitatea, de la ştiinţă şi moralitate la religie, înţelegerea adevăratei naturi în antichitate, preliminarii la un studiu comparativ asupra ştiinţei şi teologiei în comunicarea umană, unitatea cunoaşterii şi relaţia dintre teologie şi ştiinţă la Roger Bacon, filosofia mediului înconjurător în diverse religii.
