Cauza de beatificare a Papei continuă
02.04.2006, Vatican (Catholica) - Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor spune că nu poate estima când va fi beatificat Papa Ioan Paul al II-lea pentru că procesul nu a ajuns încă la dicasterul pe care îl conduce. Redăm în continuare scurtul interviu acordat de Cardinalul José Saraiva Martins agenţiei ZENIT.
– Cum merge procesul de beatificare al Papei Ioan Paul al II-lea?
– Papa Benedict al XVI-lea a dispensat perioada de aşteptare de la moartea servului lui Dumnezeu până la începerea procesului, dar nu a dispensat procesul în sine, de nici una din cele două faze. Adesea se uită aceasta. Papa a dorit să nu se mai aştepte cinci ani după moartea predecesorului său, aşa cum prevede Codul Canonic (pentru toate procesele de beatificare). În cazul Maicii Tereza de Calcutta, Papa Ioan Paul al II-lea a permis ca procesul să înceapă după doi ani şi jumătate, dând deci o dispensă. În cazul Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict a dispensat aproape în întregime cei cinci ani.
Dar cauza Papei Ioan Paul al II-lea rămâne încă în etapa diecezană, care este prima fază. Din moment ce a murit la Roma, procesul este în mâinile Diecezei de Roma. Punctul de referinţă este Vicariatul de Roma. De aceea Episcopul-Vicar al Romei conduce procedura, iar acum el se ocupă cu partea de cercetare. Toate documentele nepublicate ale Papei Ioan Paul al II-lea trebuie strânse: de exemplu scrierile personale, precum scrisori sau jurnale. Trebuie strânse şi mărturii ale credincioşilor care să ateste sfinţenia Papei Ioan Paul al II-lea. Cei care sunt convinşi că a fost cu adevărat un sfânt trebuie să meargă la Vicariatul Romei pentru a da o mărturie despre sfinţenia Papei.
Ei trebuie să completeze nişte chestionare şi să semneze că atestă ceea ce afirmă. Aceste mărturii vor fi parte a unui „positio” (raport) care va fi examinat de teologici, medici şi alţii. De aceea, din motive de seriozitate, tot ce se spune trebuie semnat de cel care spune. Faza diecezană a procesului de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea a început în septembrie, când dicasterul a dat un decret. Ce se întâmplă acum nu depinde de Vatican.
– Când credeţi totuşi că se vor termina lucrările?
– Aceasta depinde de Vicariat. Pe lângă cercetările făcute de Vicariatul de Roma, mai există o anchetă în Cracovia. Procesul va ajunge la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor doar când faza diecezană romană este încheiată; noi nu putem interveni, dată fiind seriozitatea cazului. Odată ce această fază este încheiată, întreg dosarul şi toate documentele colectate vor fi trimise la Sfântul Scaun, la acest dicaster. Atunci începe a doua fază, faza vaticană.
Papa Ioan Paul al II-lea merita sa fie beatificat. Inainte de a fi Papa el a fost un om cum rar intalnesti. Cu siguranta deja este langa Dio. Eu am incredere in el, ca ma poate ajuta.
In mare masura existenta este o serie de imagini. De impresii, opinii, presupuneri, iluzii. Sfintenia reprezinta slefuirea acestora pana cand esenta transcende invelisul.
Procesul canonizarii in Biserica Universala este unul fascinant prin configurarea treptelor sale, prin riguroasa meticulozitate a cercetarii nu neaparat a miracolului (caracteru-i inefabil facandu-l dificil de impus) ci a genezei sale.
Tocmai de aceea consider inteleapta lipsa dispensei papale in cazul procesului de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea. Caci sfintii nu sunt construiti ci doar recunoscuti. Este un proces similar deschiderii scoicii si aflarii stralucirii perlei.
Statutul de serv al lui Dumnezeu il defineste pe papa Wojtyla intr-o masura frcvent ignorabila. Este insusi statutul asumat de Mantuitor prin intraga lucrare pamanteana si, mai ales, prin Patimi. Este umbra gesturilor sfintilor care nu au incetat a veghea la asumarea existentei proprii prin setea de mantuire.
Amintirea Sfantului Parinte este pretioasa ca pilda, ca semn al pretuirii si iubirii, dar, in mai mare masura, este esentiala spre definirea a ceea ce consideram a fi sacralitatea.
Ca si Tereza de Lisieux, ca si Maica Tereza de Calcutta, Ioan Bosco, Vincent de Paul, Sanctitatea Sa a oferit o lectie de anatomie a calitatii de sfant. Libertatea prin credinta, firescul ca semn distinctiv, rugaciunea si un tip de slujire aproape imperceptibila.
Cat despre suferinta, intr-o lume bolnava, in care anxietati, fobii, handicapuri, striviri de identitati, principii si valori, cangrene intretinute de deruta si mimari ale normalitatii se amesteca in masa informa, cat mai conteaza?
Cea care se cuvine a impresiona este asumarea durerii intr-un mod care pentru Ioan Paul al II-lea era principiu de viata. Caci mai mult decat lupta cu boala din ultimii ani ai pontificatului mi se pare impresionanta lupta copilariei si adolescentei. Asumarea relatiei cu Dumnezeu asa cum putini dintre noi am cuteza sa o realizam astazi.
Indraznesc, de aceea, a atrage atentia asupra unei alte pilde de normalitate, pe care, o ignoram cu suficienta , cu toate ca merita o pretuire deosebita: primii ani ai existentei Sanctitatii Sale, Benedict al XVI-lea.
Mostenirea papei Wojtyla: sacrul ca rod al firescului.