Papa sprijină iniţiativa de post pentru Irak
02.04.2006, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe credincioşii din lumea întreagă să postească şi să se roage luni şi marţi pentru pacea în Irak şi în lume. După ce a recitat astăzi rugăciunea Angelus de la fereastra apartamentului său, Papa a anunţat iniţiativa exprimată într-un mesaj semnat de Patriarhul caldeean Emanuel al III-lea Delly şi de Episcopii irakieni.
„Ne înstrăinăm de Dumnezeu prin faptele noastre”, scrie Patriarhul în mesajul amintit. „Nu îi mai facem voia şi am abandonat pietatea, virtutea şi iertarea şi, de aceea, sângele la atât de mulţi fraţi ai noştri a fost vărsat şi atâţia copii au rămas orfani. Trebuie să ne întoarcem, cu căinţă, la casa Tatălui pentru a face voia Dumnezeului nostru suveran; pentru a atinge acest sublim obiectiv îi invităm pe toţi irakienii, din Irak şi din afara lui, şi pe toţi credincioşii şi oamenii de bunăvoinţă, să se roage şi să postească luni, 3 aprilie, şi marţi, 4 aprilie, pentru ca Domnul să readucă pacea, liniştea şi securitatea în Irak, ţara iubitului Avraam.”
Papa Benedict al XVI-lea i-a invitat „pe toţi să se alăture acestei iniţiative a fraţilor noştri din această încercată ţară, încredinţând această intenţie mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, Regina Păcii.”
