Papa Francisc: Cardinalul Eugenio Dal Corso, un misionar zelos

23.10.2024, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a deplâns moartea Cardinalului Eugenio Dal Corso, Episcop emerit de Benguela, Angola, decedat pe 20 octombrie la vârsta de 85 de ani, într-o telegramă de condoleanțe trimisă miercuri Episcopului orașului italian Verona, Domenico Pompili. În mesajul său, Sfântul Părinte și-a exprimat tristețea pentru decesul regretatului Cardinal, oferind „sincere condoleanțe” tuturor membrilor Bisericii locale, familiei sale și tuturor celor care au luat parte la ritualul funerar.
Eugenio Dal Corso a fost Episcop emerit de Benguela, Angola. Născut în Italia, Dal Corso este membru al Sărmanilor Slujitori ai Providenței Divine și a lucrat ca misionar în Argentina și Angola. În 1997, a fost numit Episcop de Saurimo, Angola, de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. În 2008, a fost numit Episcop de Benguela de către Papa Benedict al XVI-lea, iar, în octombrie 2019, Papa Francisc l-a creat Cardinal.
În mesajul său, Sfântul Părinte a spus că decesul Cardinalului „mi-a mișcat inima, amintindu-mi de el ca persoană consacrată în Italia și misionar zelos în Argentina și Angola”. „L-a slujit pe Domnul și Biserica, dedicându-se în special celor mai slabi și mai fragili oameni, cărora le-a dat mărturie despre iubirea lui Cristos.” Pontiful a încheiat asigurând: „Îmi înalț rugăciunea pentru sufletul acestui bun slujitor, pentru ca, însoțit de Fecioara Maria, să fie primit în banchetul veșnic al cerului” și împărtășind binecuvântarea sa apostolică ordinului regretatului Cardinal, Diecezei de Verona, familiei sale și tuturor celor care plâng plecarea sa.
