Papa Francisc: Jubileul, o oportunitate plină de har pentru întâlnire
19.12.2024, Vatican (Catholica) - În istoria poporului Israel, sunetul unui corn de berbec numit yobel – de la care provine termenul „jubileu” – a răsunat în fiecare cetate și sat, marcând începutul unui an special, așa cum era prevăzut de Legea lui Moise (cf. Levitic 25). Anul jubiliar era o perioadă de răscumpărare și de reînnoire, simbolizată prin practici care rămân extrem de actuale și astăzi. În timpul acestui an, pământul era lăsat necultivat pentru a reaminti oamenilor că el aparține lui Dumnezeu și că este un dar încredințat omenirii pentru a fi administrat, mai degrabă decât exploatat. Datoriile erau iertate pentru a restabili justiția socială și a combate inegalitatea, o practică ce avea loc la fiecare cincizeci de ani. Sclavii erau eliberați, promovând visul unei comunități umane libere de opresiune și discriminare – o viziune care amintește de Exod, în care Dumnezeu și-a format poporul într-o singură familie într-o călătorie comună.
La începutul slujirii Sale în sinagoga din Nazaret, Isus a îmbrățișat conceptul de jubileu și i-a dat un sens nou și suprem. El s-a revelat ca fiind chipul lui Dumnezeu pe pământ, trimis pentru a-i răscumpăra pe cei săraci, pentru a-i elibera pe prizonieri și pentru a manifesta compasiunea Tatălui pentru cei răniți, cei căzuți și cei fără speranță. Isus a venit să elibereze omenirea de orice formă de sclavie, să deschidă ochii orbilor și să elibereze pe cei oprimați (cf. Luca 4,18-19). Misiunea Sa mesianică a extins semnificația jubileului, abordând toate formele de opresiune umană. A devenit un moment de har, oferind libertate celor întemnițați de păcat, resemnare și disperare. De asemenea, a servit ca o invitație la vindecarea orbirii interioare care ne împiedică să ne întâlnim cu Dumnezeu și să-i recunoaștem pe ceilalți ca frați. Mai presus de toate, a reînviat bucuria întâlnirii cu Domnul, permițând oamenilor să reia călătoria vieții cu o speranță reînnoită.
Începând din 1300, când Papa Bonifaciu al VIII-lea a emis prima bulă jubiliară, milioane de pelerini au călătorit la Roma. Pelerinajul lor exterior a simbolizat o dorință interioară de reînnoire, căutând să își alinieze viața de zi cu zi – în ciuda provocărilor și a luptelor – la speranța Evangheliei. În adâncul fiecărei inimi se află o sete nestăvilită de fericire și împlinire. În fața incertitudinilor vieții, oamenii doresc să depășească neîncrederea, scepticismul și disperarea. Cristos, speranța noastră, răspunde acestei dorințe interioare, invitându-ne să redescoperim bucuria de a-l întâlni. Această întâlnire transformă și reînnoiește însăși viața. Așa cum scrie Papa Francisc: „Viața creștină este un drum, care are nevoie și de momente forte pentru a hrăni și a înzdrăveni speranța, însoțitoare de neînlocuit care ne face să întrevedem destinația: întâlnirea cu Domnul Isus” (Spes non confundit, nr. 5).
Jubileul este unul dintre aceste momente semnificative. Deschiderea Porții Sfinte în Ajunul Crăciunului simbolizează o trecere – o reînnoire spirituală – și o invitație la a îmbrățișa viața nouă oferită prin întâlnirea cu Cristos. Încă o dată, Roma va primi pelerini din întreaga lume, așa cum a făcut-o în 1300, în timpul primului Jubileu al Bisericii. În acele prime zile, pelerinii din nord au urcat pe Monte Mario pentru a vedea pentru prima dată Cetatea Eternă, în timp ce alții au sosit din sud, navigând pe Tibru în bărci mici. Toți împărtășeau dorința profundă de a ajunge la Poarta Sfântă și de a-i trece pragul. De atunci, fiecare Jubileu a fost marcat de întâlnirea pașilor pelerinilor cu frumusețea Romei.
Pentru Jubileu, se fac eforturi extraordinare pentru îmbunătățirea drumurilor, sporirea transportului public, restaurarea monumentelor și modernizarea orașului. Cu toate acestea, dincolo de pregătirile urbane, Jubileul cheamă Roma să îmbrățișeze o vocație unică. Orașul este invitat să devină un loc de primire și ospitalitate, un creuzet al diversității și al dialogului, un centru multicultural în care culorile lumii se unesc ca într-un mozaic. Roma poate întruchipa un spirit etern, înrădăcinat în trecutul său glorios, dar angajat în construirea unui viitor fără bariere, discriminare sau neîncredere. Acesta este visul care trebuie cultivat: ca Roma să dezvăluie lumii frumusețea moștenirii sale creștine – nu numai prin splendoarea artei sale ci, mai presus de toate, prin angajamentul său față de ospitalitate și fraternitate. Fie ca fiecare inimă și fiecare stradă a acestui oraș să răsune de bucurie, ca un ecou al imnului: „Roma nemuritoare a martirilor și a sfinților… nici forța, nici teroarea nu vor prevala, ci adevărul și iubirea vor domni” (Imnul Pontifical).
