Papa Francisc: Corectarea trebuie să fie fraternă

02.03.2025, Vatican (Catholica) - Internat în continuare la Policlinica Gemelli, Papa Francisc a transmis un mesaj pentru alocuțiunea tradițională dinaintea rugăciunii Îngerul Domnului. În mesaj, Pontiful face referire la lectura evanghelică a zilei din ritul latin și mulțumește celor care se roagă pentru el. Redăm alocuțiunea după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Fraților și surorilor,
În evanghelia din această duminică (Lc 6,39-45) Isus ne face să reflectăm asupra a două dintre cele cinci simțuri: vederea și gustul. Cu privire la vedere, cere să antrenăm ochii să observe bine lumea și să îl judece cu caritate pe aproapele. Spune așa: „Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea limpede să scoți paiul din ochiul fratelui tău!” (v. 42). Numai cu această privire de grijă, nu de condamnare, corectarea fraternă poate să fie o virtute. Pentru că dacă nu este fraternă, nu este o corectare!
Cu privire la gust, Isus ne amintește că „orice pom se cunoaște după fructele proprii” (v. 44). Și fructele care vin de la om sunt de exemplu cuvintele sale, care se maturează pe buze, așa încât „gura lui vorbește din prisosul inimii” (v. 45). Fructele rele sunt cuvintele violente, false, vulgare; cele bune sunt cuvintele corecte și oneste care dau gust dialogurilor noastre. Și atunci putem să ne întrebăm: Eu cum privesc celelalte persoane, care sunt frații mei și surorile mele? Și cum mă simt privit de ei? Cuvintele mele au un gust bun sau sunt impregnate de amărăciune și de vanitate?
Surorilor și fraților, vă trimit aceste gânduri tot din spital, unde, așa cum știți, mă aflu de mai multe zile, însoțit de medici și de lucrătorii sanitari, cărora le mulțumesc pentru atenția cu care au grijă de mine. Simt în inimă „binecuvântarea” care se ascunde în spatele fragilității, pentru că tocmai în aceste momente învățăm și mai mult să ne încredem în Domnul; în același timp, îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că îmi dă oportunitatea de a împărtăși în trup și în spirit condiția atâtor bolnavi și suferinzi.
Aș vrea să vă mulțumesc pentru rugăciunile care se înalță către Domnul din inima atâtor credincioși din multe părți ale lumii: simt tot afectul vostru și apropierea voastră și, în acest moment deosebit, mă simt parcă „purtat” și susținut de tot poporul lui Dumnezeu. Mulțumesc tuturor! Și eu mă rog pentru voi. Și mă rog mai ales pentru pace. De aici războiul apare și mai absurd. Să ne rugăm pentru martirizata Ucraina, pentru Palestina, Israel, Liban, Myanmar, Sudan, Kivu. Să ne încredințăm cu încredere Mariei, Mama noastră. Duminică frumoasă și la revedere!
