Zi de reculegere spirituală pentru angajații Episcopiei și ai parohiilor din Timișoara

07.03.2025, Timișoara (Catholica) - În Miercurea Cenușii, prima zi a Postului Mare, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara a organizat și în acest an o zi de reculegere spirituală pentru angajați, la care au fost invitați și colaboratorii parohiilor. Programul spiritual, care s-a desfășurat în sala Centrului Diecezan de Tineret și a cuprins două prelegeri și discuții în grupuri mici, a fost condus de pr. Mihai Tegzeș, responsabil cu pastorația adulților și a familiilor în Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Ziua de reculegere spirituală s-a încheiat cu Sfânta Liturghie celebrată în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, celebrant principal fiind E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan.
În cuvântul său introductiv, Episcopul diecezan i-a salutat cu căldură pe cei prezenți. A urmat prima meditație a pr. Mihai Tegzeș despre pilda Samariteanului milostiv (Evanghelia după Sf. Luca 10,30-37), în cadrul căreia vorbitorul a transmis mai multe gânduri, printre care: „Victima, un bărbat căzut în mâna tâlharilor care, dezbrăcat de haine și strivit în bătaie, se lasă îngrijit de un străin. Nimeni nu este fără răni. Unele dintre ele sunt atât de grave, încât nu ne permit să ne îngrijim singuri, nu ne permit, să ne descurcăm singuri. Avem nevoie de ajutor, de ajutorul lui Dumnezeu. Totodată, prin felul în care ne comportăm, putem fi noi alinare și mângâiere pentru semenii noștri. Putem să le arătăm atenție, grijă, apropiere prin slujire, fără să punem întrebarea: tu de ce ești așa? Îi putem duce într-un loc unde vor primi îngrijire – la biserică sau în comunitate, și ne putem asuma responsabilitate pentru ei.”
În cea de-a doua meditație, pr. Tegzeș a vorbit despre Sacramentul Căsătoriei și despre faptul că fiecare cuplu căsătorit este o icoană vie a lui Dumnezeu, iar frumusețea Lui poate fi descoperită prin viața și comportamentul soților. După meditație, cei prezenți s-au împărțit în șapte grupuri mici, în care fiecare a avut posibilitatea să împărtășească cu ceilalți gândul care l-a atins cel mai mult. În cadrul sf. Liturghii celebrată în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, Episcopul diecezan a binecuvântat cenușa, care a fost apoi presărată sub formă de cruce pe frunțile credincioșilor, ca semn al pocăinței și al întoarcerii de la păcat. „Să îl rugăm cu stăruință pe Dumnezeu Tatăl să binecuvânteze cu belșugul harului Său această cenușă pe care ne-o punem pe cap în semn de pocăință. «Dumnezeule, care te înduri de cel smerit și te împaci cu cel care face pocăință, pleacă-ți urechea cu bunătate la rugăciunile noastre și revarsă, binevoitor, harul binecuvântării Tale asupra slujitorilor Tăi care vor primi cenușa; dăruiește-le ca, străbătând cu fidelitate calea celor patruzeci de zile de post, să se învrednicească a ajunge cu suflet purificat la celebrarea misterului pascal al Fiului Tău»”, a rostit în rugăciune Păstorul Diecezei.
În omilia sa pr. Mihai Tegzeș a transmis gânduri de învățătură legate de Evanghelia după Sf. Luca, capitolul 22: „Isus le spune apostolilor: «Privegheați un ceas cu mine», dar ei adorm din cauza întristării. Întristările, agitația, supărările, stresul, prea multe griji ne blochează, ne paralizează, ne adorm. Apostolii și mulțimea – și în mulțime erau și bătrânii poporului, cărturarii, fariseii, arhiereul, reprezentanții tuturor puterilor religioase, politice, economice – îi vor face proces lui Isus. Aceasta este Liturghia. Niciodată nu există post deplin fără rugăciune, fără milostenie, fără fapte bune. I-am mulțumit vreodată într-o spovadă lui Isus pentru darul iertării? La împărtășanie pentru darul Euharistiei? Pentru această iubire indisolubilă?”
La Sfânta Liturghie au concelebrat pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, pr. Augustin Bărbuț, paroh al parohiei Timișoara IX Marienheim și pr. Mihai Tegzeș. A slujit la altar diaconul permanent Mihály Kiss, care a proclamat și pasajul din Evanghelie. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de Róbert Bajkai-Fábián, organistul Catedralei. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop i-a oferit pr. Tegzeș o medalie ce îl înfățișează pe Sf. Gerhard, primul episcop și martir al Diecezei noastre, care, în urmă cu 995 de ani, a vestit Evanghelia pe aceste meleaguri. Ziua de reculegere spirituală s-a încheiat cu o agapă frățească la Ordinariatul Episcopal. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
