Francisco Fernandez Carvajal: De vorbă cu Dumnezeu, vol. V
17.02.2006, Iaşi (Catholica) - Din ciclul „De vorbă cu Dumnezeu (meditaţii pentru fiecare zi a anului)” a apărut volumul V, dedicat timpului de peste an (3), săptămânile XXIV-XXXIV. Prezentul volum, scris de Francisco Fernandez Carvajal, a fost tradus din limba spaniolă de către Christian Tămaş, are 526 de pagini şi este în formatul de 13×20 cm. Poate fi comandat prin librăria Presa Bună, de pe siturile Catholica.ro şi Ercis.ro.
Editura „Ars Longa” a tipărit până acum următoarele volume: vol. I, Adventul. Naşterea Domnului. Epifania; vol. II, Postul Mare. Săptămâna Sfântă. Paştele; vol. III, Timpul de peste an (1) – săptămânile I-XII; vol. IV, Timpul de peste an (2) – săptămânile XIII-XXIII; vol. V, Timpul de peste an (3) – săptămânile XXIV-XXXIV. Volumul al cincelea al seriei „De vorbă cu Dumnezeu” începe cu săptămâna a XXIV-a şi se încheie cu săptămâna a XXXIV-a a timpului de peste an. Pentru fiecare zi a săptămânii sunt propuse câte o meditaţie pe marginea lecturilor de la Sfânta Liturghie sau a rugăciunilor din Liturgia orelor proprii timpului. Pentru fiecare duminică sunt propuse trei meditaţii, conform celor trei cicluri ale anului liturgic: A, B, C.
Prezentul volum, ca de altfel şi celelalte, informează Ercis.ro, pot constitui un instrument util atât preoţilor, cât şi tuturor celor care vor să aprofundeze cuvântul lui Dumnezeu şi să trăiască astfel mesajul biblic propus de Biserică în liturgie. Editura „Ars Longa” anunţă că în cursul acestui an vor apărea alte două volume: „Sărbători şi sfinţi (1) – ianuarie-iunie” şi „Sărbători şi sfinţi (2) – iulie-decembrie”, care vor desăvârşi seria „De vorbă cu Dumnezeu”.

Cum as putea comanda online cele doua volume: „Sărbători şi sfinţi (1) – ianuarie-iunie„ şi „Sărbători şi sfinţi (2) – iulie-decembrie„?
Uite, de aici: http://www.catholica.ro/libraria/index.asp