Prima Sfântă Împărtășanie la Catedrala Sf. Iosif

06.06.2025, București (Catholica) - O zi de mare bucurie a marcat comunitatea parohiei Catedralei Sf. Iosif, duminică, 1 iunie 2025, când 22 de copii au primit Prima Sfântă Împărtășanie. Sfânta Liturghie a adus împreună familii întregi pentru această sărbătoare unică din viața copiilor.
„Azi e mare sărbătoare, zi ce nu va fi uitată!” – cu aceste cuvinte pline de bucurie a început celebrarea. În cadrul predicii, Pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei, s-a adresat celor mici cu îndemnul de a conștientiza importanța acestei zile speciale când l-au primit pe Isus în sufletul lor. „Astăzi, ochii tuturor sunt îndreptați spre voi, privirile noastre sunt unite cu privirile lui Isus, ale sfinților și ale îngerilor, pentru că ziua de astăzi este cea mai frumoasă zi a copilăriei voastre. V-ați născut într-o familie creștină, iar prin Botez ați devenit membrii Bisericii lui Cristos. Pașii voștri spre Biserică v-au fost îndrumați de părinți, bunicii și de frații voștri mai mari.” Părintele paroh le-a explicat copiilor că spovada face legătura între cele două mari sărbători din viața lor: ziua când au fost botezați și ziua Primei Sfinte Împărtășanii.
În continuare, pr. Ioan Ciobanu s-a adresat copiilor: „Este adevărat că din altar vă privesc și vă vorbesc iar voi mă vedeți și mă ascultați? Da. Tot așa de adevărat este că Isus este prezent în Sfânta Împărtășanie, El ne privește și dorește să îl primim cât mai des în Sfânta Împărtășanie. Iată ce le spunea Isus apostolilor Săi: Lăsați pe copii să vină la mine căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu. La invitația lui Isus urmează răspunsul vostru: Lăsați-ne să mergem cu toții la Isus”. Totodată, părintele paroh a subliniat importanța formării creștine în familie: „Dragi părinți, au trecut deja câțiva ani de când ați cerut de la Biserica lui Cristos Botezul pentru copiii voștri. Atunci, v-ați angajat să fiți un exemplu bun și să îi ajutați pe copiii voștri să devină creștini buni. Știm cu toții că educația religioasă a copilului începe în familie și se continuă în Biserică, la Școala Inimii lui Isus, unde învățăm cea mai bună învățătură de la cel mai bun Învățător, Isus Cristos.”
După omilie, copiii au făcut pentru prima dată profesiunea de credință, adică și-au reînnoit promisiunile de la Botez, iar înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, au fost din nou întrebați: De ce e mare sărbătoare astăzi și o zi fericită? Pentru că se împlinesc două mari dorințe, care se întâlnesc și apoi rămân împreună: „Dorința voastră de a-l primi pe Isus și dorința lui Isus de a veni la voi”. „Doresc să vă amintesc că Isus pe care l-ați primit, vă așteaptă mereu. Ziua Primei Sfinte Împărtășanii să fie începutul multor alte împărtășanii. La sfârșitul Sfintei Liturghii veți auzi aceste cuvinte: Liturghia s-a sfârșit, mergeți în pace. Unde sunteți trimiși și unde veți merge? Vă veți întoarce acasă în familie, și vă rog să nu uitați: Isus vă așteaptă mereu. Să nu uitați să rămâneți statornici în rugăciune și fapte bune. Doresc ca nimeni dintre voi să nu se piardă. Mulți au devenit creștini buni, oameni mari și chiar sfinți pentru că au respectat promisiunile de la Botez”, a încheiat pr. Ioan Ciobanu. După Sfânta Liturghie, copiii și familiile lor s-au bucurat de câteva momente de comuniune în Palatul Arhiepiscopal.
