Botezul le permite credincioşilor să fie una în Cristos
21.03.2009, Luanda (Catholica) - La ora 10, în ziua de sâmbătă, 21 martie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia la Biserica Sf. Paul din Luanda, Angola. Construită de către părinţii capucini în 1935, biserica este proprietatea salezienilor începând din 1982. La ceremonie au participat Episcopi, preoţi, persoane consacrate, membri ai mişcărilor eclesiale şi cateheţi din Angola şi Sao Tome. „Sfântul Pavel, patronul oraşului Luanda şi al acestei splendide biserici”, a spus Sfântul Părinte în predica sa, „ne vorbeşte din experienţa personală” despre Dumnezeu bogat în milostivire. „Sunt foarte bucuros să fiu astăzi în mijlocul vostru, tovarăşi ai mei de lucru în via Domnului; de aceasta vă ocupaţi cu grijă zilnic pregătind vinul Milostivirii divine şi vărsându-l apoi pe rănile poporului vostru atât de încercat”.
Evenimentul decisiv din viaţa Apostolului Neamurilor, a arătat Papa Benedict al XVI-lea, „a fost întâlnirea cu Isus, când mergea pe drumul Damascului… Apostolul l-a văzut pe Isus înviat, adică pe omul în starea lui perfectă. Deci are loc în el o inversare a perspectivei, şi ajunge să vadă orice lucru plecând de la această stare finală a omului în Isus”. Papa a exclamat: „`Să ne grăbim să-l cunoaştem pe Domnul` înviat! Aşa cum ştiţi, Isus, om perfect, este şi Dumnezeul nostru adevărat. În El, Dumnezeu a devenit vizibil ochilor noştri, pentru a ne face participanţi la viaţa Sa divină. În acest fel, este inaugurată cu El o nouă dimensiune a fiinţei, a vieţii, în care este integrată şi materia şi prin intermediul căreia izvorăşte o lume nouă”.
Această nouă dimensiune „ajunge la fiecare dintre noi prin intermediul credinţei şi al Botezului. Într-adevăr, acest sacrament este moarte şi înviere, transformare la o viaţă nouă, până într-acolo încât persoana botezată poate să afirme cu Pavel: `Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine`. Eu trăiesc, dar deja nu mai sunt eu. Într-un anumit fel, îmi este luat eu-l meu, şi integrat într-un EU mai mare; am încă eu-l meu, dar transformat şi deschis către alţii prin intermediul introducerii mele în Altul: în Hristos, câştig noul meu spaţiu de viaţă”. Papa a mers cu gândul „în urmă cu cinci sute de ani, adică în anii 1506 şi următorii, când pe aceste pământuri, atunci vizitate de portughezi, a fost construit primul regat sub-saharian creştin, datorită credinţei şi hotărârii regelui Dom Afonso I Mbemba-a-Nzinga, care a domnit din anul 1506 până în 1543, an în care a murit; regatul a rămas în mod oficial catolic din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, cu un ambasador propriu la Roma”.
„Vedeţi cum două etnii atât de diferite – cea bantă şi cea lusitană – au putut să găsească în religia creştină o platformă de înţelegere, şi s-au angajat apoi pentru ca această înţelegere să dureze cât mai mult, iar divergenţele – care au existat, şi încă grave – să nu separe cele două împărăţii! De fapt, Botezul face astfel ca toţi credincioşii să fie una în Hristos”. Pontiful i-a îndemnat pe cei prezenţi: „Astăzi vă revine vouă, fraţi şi surori… să-l oferiţi pe Hristos înviat concitadinilor voştri. Mulţi dintre ei trăiesc cu frica de spirite, de puterile nefaste de care se cred ameninţaţi; dezorientaţi, ajung la punctul de a condamna copiii străzii şi pe cei mai în vârstă, pentru că – spun ei – sunt vrăjitori. Cine poate merge la ei pentru a vesti că Hristos a învins moartea şi toate acele puteri obscure? Se poate obiecta: `De ce nu îi lăsăm în pace? Ei au adevărul lor; şi noi, al nostru. Să încercăm să convieţuim în mod paşnic, lăsând pe fiecare aşa cum este, pentru ca să realizeze în cel mai bun mod propria autenticitate`”.
„Dacă noi suntem însă convinşi şi am trăit experienţa că fără Hristos viaţa este incompletă, îi lipseşte o realitate – chiar realitatea fundamentală -, trebuie să fim convinşi şi de faptul că nu facem nici o nedreptate nimănui dacă i-l prezentăm pe Hristos şi îi dăm posibilitatea de a găsi, în acest fel, şi adevărata sa autenticitate, bucuria de a fi aflat viaţa. Dimpotrivă, trebuie să o facem, este obligaţia noastră de a oferi tuturor această posibilitate de a ajunge la viaţa veşnică”. Papa a concluzionat: „Domnul face din noi prietenii Săi, se încredinţează nouă, ne încredinţează Trupul Său în Euharistie, ne încredinţează Biserica Sa. Şi atunci trebuie să fim cu adevărat prietenii Săi, să avem aceeaşi simţire cu El, să voim ceea ce vrea El şi să nu voim ceea ce El nu doreşte… Să îmbrăţişăm voinţa Lui, aşa cum a făcut sfântul Pavel: `Căci dacă vestesc Evanghelia… stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!`” La sfârşitul Liturghiei, Sfântul Părinte a mers înapoi la Nunţiatura apostolică, unde a luat prânzul.
