Final pentru clasele a XII-a de la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din București

08.06.2025, București (Catholica) - Miercuri, 4 iunie 2025, la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” s-a desfășurat festivitatea de încheiere a cursurilor pentru cele două clase a XII-a, una cu profil teologic, specializarea ghid turism religios, iar a doua, cu profil real, specializarea științele naturii. Festivitatea a fost precedată de o Sfântă Liturghie de mulțumire, care a fost prezidată de Excelența Sa Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București și de câțiva preoți profesori celebranți. Cei 41 de absolvenți ai nivelului liceal din cadrul Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din acest an, îmbrăcați în ținută festivă, au participat activ la Sfânta Liturghie, emoționați de gravitatea momentului. Era ultima Liturghie la care participau în calitate de elevi.
În omilia sa, ÎPS Aurel i-a felicitat pe absolvenți pentru rezultatele obținute pe tot parcursul anilor de școală și i-a îndemnat să mulțumească lui Dumnezeu și tuturor celor implicați în educația și formarea lor, atât intelectuală, cât și umană și spirituală, la școală și acasă. Excelența Sa a subliniat apoi rolul deosebit al Școlii catolice în formarea și devenirea lor ca oameni și cetățeni ai cerului. I-a îndemnat, de asemenea, să poarte cu ei pentru întreaga viață valorile creștine învățate de la dascălii lor. Apoi le-a urat bună reușită la examenul de bacalaureat care se apropie, având întemeiată speranța că și în acest an promovabilitatea la examenul de bacalaureat va fi de 100%, ca în ultimii cinci ani.
După binecuvântarea finală din cadrul Sfintei Liturghii de mulțumire și tradiționala fotografie din fața altarului, cei prezenți au mers în sala de festivități a Colegiului „Sfântul Iosif”, unde a avut loc ritualul ultimului clopoțel cu strigarea catalogului de către fiecare din cele două diriginte, Cristina Șoican și Mirela Aram, apoi înmânarea diplomelor absolvenților care au obținut în acest an medii peste 9,50. Festivitatea s-a încheiat cu intonarea imnului Colegiului, Ad maiorem Dei gloriam și predarea Cărții de onoare. Reprezentanții claselor a XII-a au transmis generațiilor viitoare, prin reprezentanții claselor a XI-a, rugămintea de a veghea ca onoarea Colegiului „Sfântul Iosif” să nu fie pătată și să îi fie păstrat renumele de liceu de elită, în rândul marilor licee din București, așa cum a fost și odinioară, înainte de perioada comunistă. La rândul lor, cei care au preluat Cartea de onoare s-au angajat că nu vor precupeți nici un efort în acest sens. Binecuvântarea finală dată de Înalt Preasfințitul Aurel Percă a încheiat festivitatea. Apoi toți cei prezenți au fost invitați să se bucure de un moment de comuniune, cu o prăjitură și un pahar de suc.
Arhiepiscopul Percă a participat cu bucurie la toate momentele festivității, a conversat cu absolvenții și a glumit cu ei, i-a salutat și i-a felicitat pe părinți, a făcut fotografii cu grupurile de absolvenți sau de elevi prezenți etc. S-a văzut pe chipul Excelenței Sale că se simte bine în Colegiu, alături de copii și tineri. Ne-a demonstrat că ne iubește și este preocupat de mersul Colegiului – și în general a școlilor catolice; că își dorește absolvenți care să ne facă cinste, Bisericii și țării, că vrea să vadă în ochii lor fața de mâine a Bisericii. Privește cu optimism și încredere acești tineri care mâine vor deveni specialiști: istorici pasionați de adevăr, ghizi pricepuți, arheologi meticuloși sau filologi pasionați de cuvânt, matematicieni performanți sau simpli muncitori – oameni adevărați, care vor întemeia familii creștine și vor purta mai departe, cu orice preț, cu orice risc, flacăra credinței, tezaurul moștenit de la generațiile care ne-au precedat.
După încheierea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, absolvenții clasei cu specializarea ghid turism religios vor susține cele două probe din cadrul examenului de certificare a competențelor profesionale nivel 4, care îi va autoriza să profeseze meseria de Ghid Turistic. Așteptând cu vii emoții rezultatele examenului de bacalaureat și ale examenului nivel 4, le urăm tuturor absolvenților mult succes și îi asigurăm de susținerea noastră prin rugăciuni fierbinți, pentru ca Domnul să reverse asupra lor darurile Duhului Sfânt. (Sr. Rodica Miron, directoarea Colegiului Sfântul Iosif)
