Papa Leon al XIV-lea a încurajat tinerii să fie „faruri de speranță” la evenimentul din Chicago

16.06.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj video pe 14 iunie către miile de catolici adunați în orașul său natal, Chicago, adresând un apel special tinerilor să fie „faruri” ale speranței lui Cristos pentru ceilalți. „Voi sunteți promisiunea speranței pentru atât de mulți dintre noi”, le-a spus Sfântul Părinte tinerilor care au participat la evenimentul „Chicago îl sărbătorește pe Papa Leon al XIV-lea” la Rate Field, stadionul echipei de baseball Chicago White Sox. „Lumea se uită la voi, în timp ce voi vă uitați în jur, și spune: Avem nevoie de voi, avem nevoie să vă uniți pentru a împărtăși cu noi această misiune comună, ca Biserică și în societate, de a vesti un mesaj de speranță adevărată și de a promova pacea și armonia între toți oamenii”.
Pontiful a recunoscut unele dintre dificultățile cu care se confruntă tinerii de astăzi, de la izolarea trăită în timpul pandemiei de Covid-19 până la comunitățile de credință în declin. I-a invitat pe tinerii prezenți să privească în propriile lor inimi pentru a vedea că Dumnezeu este prezent și „vă întinde mâna, vă cheamă, vă invită să îl cunoașteți pe Fiul Său, Isus Cristos”. A spus apoi că această descoperire a iubirii lui Cristos poate inspira tinerii să îi slujească pe ceilalți. „Și în această slujire a celorlalți descoperim că, unindu-ne în prietenie, edificând comunități, și noi putem găsi adevăratul sens al vieții noastre”, a spus Papa. „A împărtăși acest mesaj de speranță unii altora – ieșind spre semeni, prin slujire, prin căutarea de modalități de a face lumea noastră un loc mai bun – ne dă tuturor viață adevărată și este un semn de speranță pentru întreaga lume.”
Mesajul video de opt minute al Papei Leon al XIV-lea a fost prima ocazie în care nativul din Chicago s-a adresat direct oamenilor din orașul său natal și din țara sa natală. Și, deși nu a fost prezent personal pentru a-l transmite, mesajul a avut un impact asupra tinerilor prezenți. Matthew Gamboa, un adolescent de 15 ani care învață la liceul St. Viator din Arlington Heights, Illinois, a spus că a fost inspirat de îndemnul Pontifului de a fi „un far de lumină”, chiar dacă este doar un licean. „Și eu ar trebui să fac parte din aceasta și să continui să răspândesc mesajul lui Dumnezeu în comunitățile noastre”, a spus Gamboa, care a declarat că, după ce a auzit mesajul papal, s-a simțit inspirat să se implice în mai multe proiecte de slujire și, eventual, să proclame lecturile la Liturghie.
Discursul Papei Leon al XIV-lea a fost, de asemenea, punctul culminant al programului dinaintea Liturghiei, în cadrul celebrării de după-amiază. Prezentat de Chuck Swirksy, comentator sportiv al echipei Chicago Bulls, programul a inclus și spectacole muzicale susținute de o parohie locală și o școală catolică, precum și o baladă originală pentru pian în onoarea Papei Leon, intitulată „One of Us” („Unul dintre noi”), compusă și interpretată de fratele augustinian David Marshall, coleg al Papei. Sora Dianne Bergant, fostă profesoară a Papei Leon al XIV-lea, și părintele John Merkelis, confrate augustinian și coleg de liceu al Papei, au împărtășit, de asemenea, amintiri despre prietenul lor în cadrul unei mese rotunde.
În afara stadionului, membrii Căii Neocatecumenale din zona Chicago l-au sărbătorit pe noul Sfânt Părinte cu cântece și dansuri de laudă, în timp ce alții au organizat un picnic în parcarea stadionului de baseball. Tricouri ale echipei White Sox cu inscripțiile „Da Pope” și „Pope Leo” pe spate au fost văzute în mulțime. La începutul Liturghiei, Cardinalul Blase Cupich din Chicago a spus că Papa Leon era la curent cu sărbătoarea care avea loc la Rate Field și că era recunoscător pentru aceasta. Fan al echipei White Sox, Papa a asistat la un meci din World Series la stadion în 2005, când era prior general al ordinului augustinian, iar recent a purtat șapca neagră, simbolul echipei, pentru câtev fotografii în fața Bazilicii San Pietro. Vicepreședintele White Sox, Brooks Boyer, catolic și fost jucător de baschet la Notre Dame, a profitat de evenimentul din Chicago pentru a-l invita public pe nativul din South Side să se întoarcă la Rate Field și să arunce prima minge.
Vaticanul nu a indicat că Papa Leon are vreun plan de a vizita Statele Unite. Când Lester Holt, de la NBC News, l-a întrebat, la o audiență în Vatican pe 12 mai, dacă va veni în curând în SUA, Sfântul Părinte a răspuns: „Nu cred”. Cu toate acestea, pasiunea Papei pentru sport îl poate ajuta să se conecteze cu tinerii din țara sa natală și din străinătate. În mesajul său video, i-a încurajat pe tinerii din Chicago și din întreaga lume să se lupte cu „neliniștea” pe care o pot simți, la fel cum a făcut Sfântul Augustin. „Această neliniște nu este un lucru rău și nu ar trebui să căutăm modalități de a stinge focul, de a elimina sau chiar de a ne amorți față de tensiunile pe care le simțim, față de dificultățile pe care le întâmpinăm”, a spus el. „Ar trebui mai degrabă să intrăm în contact cu propriile noastre inimi și să recunoaștem că Dumnezeu poate lucra în viețile noastre, prin viețile noastre și, prin noi, să ajungă la alți oameni.”
Înainte de a încheia cu binecuvântarea apostolică transmisă prin videoclip, i-a invitat pe cei adunați să se oprească un moment și să își deschidă inimile către iubirea lui Dumnezeu, „către acea pace pe care numai Domnul ne-o poate da”. „Să recunoaștem că, deși nu facem nimic pentru a merita iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu, în generozitatea Sa, continuă să își reverse iubirea asupra noastră. Și, pe măsură ce ne dăruiește iubirea Sa, ne cere doar să fim generoși și să împărtășim cu ceilalți ceea ce ne-a dat.”
